Semnificaţia religioasă a perioadei în care ne aflăm

Paştele Catolic îl precede cu o săptămână, anul acesta, pe cel Ortodox, dar perioada în care ne alfăm este una de sărbătoare nu numai pentru creştini, ci şi pentru evrei. Remus Rădulescu şi semnificaţia religioasă a acestor zile.
Reporter: Remus Rădulescu – Pregătirile pentru sărbătoarea Paştilor în creştinismul romano-catolic şi protestant se îmbină, anul acesta, cu pregătirile pentru sărbătoarea Floriilor în bisericile ortodoxe şi greco-catolică. Creştinii occidentali sunt în Vinerea Sfântă şi au rememorat drumul lui Iisus Hristos spre locul răstignirii prin ritualul Drumul Crucii. Mâine noapte, credincioşii catolici vor participa la privegherea pascală, când vor primi vestea că Hristos a Înviat. Cu un decalaj de o săptămână, anul acesta, ortodocşi şi greco-catolicii vor sărbători duminică Floriile – Intrarea Domnului în Ierusalim, pregătirile încep însă de mâine, prin procesiunile organizate în mai multe localităţi din ţară de eparhiile şi parohiile ortodoxe. La Bucureşti, procesiunea cu ramuri de finic şi flori ca porni de la Mănăstirea „Radu Vodă” şi se va încheia la Catedrala Patriarhală, unde patriarhul Daniel se va ruga împreună cu credincioşii în ajunul Floriilor. Procesiunile simbolizează întâmpinarea lui Iisus Hristos ca un împărat în Ierusalim, acum 2000 de ani. Odată cu Duminica Floriilor începe Săptămâna Mare, timpul în care sunt celebrate prin slujbele Deniilor, momentele trăite de Iisus înainte de moartea şi învierea Sa. Zilele care urmează sunt festive şi pentru evrei, întrucât ei au început din această seară sărbătoarea Pesah, care le reaminteşte de eliberarea poporului din robia egipteană şi trecerea prin Marea Roşie, în urmă cu 3000 de ani./eendrefy/denisse

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI