Mesaje transmise de oficialităţile române cu ocazia Zilei NATO

Preşedintele Klaus Iohannis afirmă că România are în NATO, de un deceniu şi jumătate, cea mai solidă garanţie de securitate a sa. Alianţa Nord Atlantică a dovedit de-a lungul timpului că are capacitatea de a se adapta şi de a evolua, a subliniat şeful statului în mesajul transmis de Ziua NATO. Preşedintele Klaus Iohannis dă asigurări că România a fost şi este în continuare parte activă a demersurilor de întărire a capacităţii operaţionale a NATO, ca aliat responsabil şi de încredere. La rândul său, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, declară că ţara noastră are un loc aparte în Alianţa Nord-Atlantică, lucru ce se datorează în bună măsură, spune el, eforturilor conjugate pe care Guvernul şi Parlamentul le-au susţinut constant în ultimii ani. Şi premierul Viorica Dăncilă a transmis un mesaj cu ocazia marcării Zilei NATO în România, în care afirmă că autorităţile vor să demonstreze în continuare că ţara noastră este un aliat credibil şi stabil în regiunea Mării Negre. Reamintim că începând din anul 2005, Ziua NATO în România se sărbătoreşte în fiecare an în prima duminică a lunii aprilie./dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 aprilie