Postul Paştelui şi Săptămâna Sfântă sunt binecuvântate momente de reflecţie şi armonie spirituală împărtăşite în familie, inclusiv în jurul mesei, devenind totodată şi o ocazie de manifestare a gastronomiei specifice. Printre mâncărurile tradiţionale de încheiere a postului se numără celebra tartă de Paşte, ‘Rosca de Pascuas’, tipică pentru patiseria spaniolă, care, datorită influenţei imigranţilor spanioli din Uruguay şi Argentina, a devenit o tradiţie şi în aceste ţări. Cu o îndelungată istorie, Rosca de Pascuas conţine, în principal, făină, lapte şi ouă, cremă dulce şi un decor cu ouă. Tarta îşi are originea în Antichitate, când făcea parte dintr-un rit păgân, ca o ofrandă dulce, cu miere şi fructe uscate, adusă fertilităţii pământului. Ea a fost mai târziu preluată de creştinism şi, de-a lungul timpului, obiceiul de a mânca acest dulce de Paşte a apărut în Italia, ţară care i-a şi consacrat forma rotundă, ca un simbol al renaşterii perpetue.
Însă până la a gusta din deliciile pascale, codul, tonul sau foietajele cu fructe de mare sunt vedetele culinare ale perioadei în întreaga Americă Latină. În Argentina se pregătesc tradiţionalele ouă şi un soi de pateuri de ajun, ‘empanadas de vigilia’, umplute cu peşte, în general cu ton, deşi pot cădea în plasă şi alte specii. În Columbia se consumă ton, sos de brânză, salată de cartofi cu ou şi sfeclă roşie, cu maioneză. ‘Ceviche’, un preparat din peşte, cu sau fără fructe de mare, deşi este consumat pe tot parcursul anului în Peru, nu poate lipsi de pe masă în timpul Săptămânii Sfinte, cum nu lipsesc nici peştele prăjit, cârnaţii din peşte, însoţiţi de delicioşii creveţi. Ca o încununare a mesei, noaptea se bea tradiţionalul ‘calientito’, un lichior de trestie amestecat cu ceai şi lămâie. Guatemalezilor le place codul asortat cu murături de legume, iar în El Salvador şi în alte ţări din America Centrală sunt foarte apreciate tartele preparate cu peşte sărat, înfăşurat într-un aluat condimentat, prăjit, şi servit cu o supă de varză şi legume.
‘Fanesca’ este un deliciu tipic Ecuadorului pentru Săptămâna Mare. Este un fel de supă cu legume, 12 feluri de boabe de fasole, dovleac, cod sărat, frunze de smochin, garnisit cu ouă fierte, banane prăjite şi diverse ierburi. În Costa Rica nu lipseşte sosul de chiverre, un fel de dovleac. În Republica Dominicană, ingredientele principale ale meniului se bazează pe fasolea roşie, laptele de nucă de cocos, cartofi dulci, biscuiţi sau fursecuri. Unii istorici susţin că specifica supă de fasole, ‘habichuela’, şi-ar avea originea într-o reţetă turcească, Aşure sau ‘Budinca lui Noe’, adusă de imigranţii stabiliţi aici în secolele XIX – XX, din fostul Imperiu Otoman. O altă teorie argumentează că acest fel ar deriva dintr-o reţetă franţuzească adusă în secolul al XIX-lea de coloniştii stabiliţi în Haiti, înainte de a ajunge în Republica Dominicană. În Venezuela, în unele zone să mănâncă celbra tartă de ‘morrocoy’, ţestoasa cu picioare roşii, un preparat moştenit din era colonială, potrivit datelor din „Historia corográfica, natural y evangélica de la Nueva Andalucía” (Istoria corograafică, naturală şi evanchelică a Noii Andaluzii), scrisă de fratele Antonio Caulín. Simpatica ţestoasă obişnuită cu sălbăticia a devenit, de altfel, o prietenoasă mascotă pentru copii. În Paraguay, ‘chipa’, o pâinică făcută din manioc, lapte, ouă, brânză tare, unt şi sare, este la mare preţ în timpul Săptămânii Mari. În Mexic, rezultatul amestecului tradiţiilor culinare creştine cu cele autohtone sunt supa de fasole, preparatele din peşte, mai ales sub formă de diverse tarte, supa de crevete cu cactus şi delicioasa ‘capirotada’. Consumată în Vinerea Mare, având o tradiţie venind de prin anii 1640, ‘capirotada’ este un fel de budincă din pâine înmuiată în sirop de trestie de zahăr, nuci, alune, seminţe, fructe uscate, de obicei mere, curmale, stafide, caise, cuişoare, scorţişoară şi brânză. Ingredientele de bază sunt profund simbolice, pâinea reprezentând Trupul lui Iisus, siropul, Sângele Lui, cuişoarele, cuiele bătute pe Cruce, batoanele de scorţişoară, lemnul Crucii, iar brânza topită, Sfântul Giulgiu.
Pe Coasta Caraibelor, pregătirea mesei este un ritual aproape sacru şi obligatoriu în multe cămine. Dulciurile fac parte din întreaga gamă culinară, regele dulciurilor în timpul Paştelui fiind Mongo Mongo, un amestec de fructe regionale, cum ar fi ananasul, papaya verde, mango, guayaba, banane, cocos ras şi zahăr nerafinat. În fine, nu poate fi ratată de Paşte braziliana ‘Paçoca de Amedoim’, un desert tradiţional făcut din făină de manioc, arahide şi zahăr prelucrat manual. Este în mod obligatoriu preparat pentru Paşte, dar şi pentru sărbătorile din iunie, forma sa actuală venind din perioada colonială, deşi nativii brazilieni cunoşteau deja un soi de dulce preparat din manioc şi câteva dintre ingrediente încă dinaintea colonizării.
(autor: Cristina Zaharia)
