La Chişinău au început astăzi consultările publice pe tema Unirii Republicii Moldova cu România. În cadrul unei simulării a referendumului locuitorii capitalei pot alege răspunsul „Da” sau „Nu”, iar chestionarea va dura până la 14 aprilie. Relatează Victor Pogor, de la Radio Chişinău.
Reporter: Startul acţiunii, care se doreşte a fi cea mai amplă cercetare sociologică pe acest subiect, a fost dat la kilometrul zero din centrul Chişinăului, unde a fost amplasat primul cort pentru exprimarea opiniei locuitorilor capitalei în privinţa unirii cu România. În cadrul simulării referendumului din Chişinău, inclusiv în suburbii, vor fi deschise opt centre de consultare, unde cei interesaţi îşi pot exprima opinia în legătură cu unirea. Aproximativ 500 de operatori de teren vor merge din casă în casă pentru a consulta fiecare locuitori din municipiu. Chișinăuenii au posibilitatea să voteze electronic şi la adresa „decid.md”.
Consultarea publică a fost prefaţată de o campanie de informare în care chișinăuenilor le-au fost distribuite pliante, au fost amplasate bannere în intersecţiile din oraş, în staţii şi alte locuri aglomerate, au fost difuzate spoturi la radio şi tv. În studiu vor fi incluse 100 de mii de persoane din cele peste 300 de mii cu drept de vot din municipiul Chişinău. Din a doua jumătate a lunii aprilie, cercetarea urmează să fie extinsă la nivelul întregii ţări. Rezultatele finale urmează să fie date publicităţii la începutul acestei veri./pvelisar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 aprilie