Dacă ar exista și în Franţa aceeași lege care există în România prin care se interzice cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, atunci poate că ministrul culturii, d-na Françoise Nyssen, ar avea mai puţine probleme. Desigur, Codul penal francez conţine mai multe prevederi prin care sunt incriminate manifestările rasiste, antisemite sau xenofobe, precum și apologia crimelor împotriva umanităţii, dar toate acestea par insuficiente în această perioadă. Francezii nu dispun de o lege, însă au un aşa-numit Comitet Naţional al Comemorării (Haut Comité des Commémorations) care lucrează sub conducerea Ministerului Culturii, şi este format din 12 personalităţi, istorici renumiţi, critici literari etc. Acest for întocmeşte în fiecare an o listă cu 100 de personalităţi ale culturii franceze, care împlinesc o cifră rotundă de aniversări în anul respectiv şi a căror evocare publică se recomandă pentru instituţiile statului. Această comisie are obligaţia să examineze nu doar perenitatea şi valoarea operelor celor care urmează să fie sărbătoriți, dar şi să de a garanţii că cei care vor figura în calendar nu pot fi acuzaţi de promovarea ideologiilor extremiste.
Așa s-a întâmplat şi anul acesta, când comitetul despre care vorbim l-a inclus pe lista de comemorări şi pe Charles Maurras, scriitorul născut în urmă cu 150 de ani şi care a avut certe şi virulente vederi antisemite. De altfel, acesta a fost condamnat după încheierea celui de-al doilea război mondial, pentru că a colaborat cu naziştii şi a sprijinit Guvernul de la Vichy. De altfel, valoarea operelor lui Maurras este contestată de mai mulţi critici literari, inclusiv capodopera acesuia „Viitorul inteligenţei” apărută în anul 1905 este considerată de unii analişti că se apropie mai mult de propagandă, decât de un eseu filosofic. Constatând includerea lui Maurras în calendarul evenimentelor culturale, doamna ministru Nyssen a adoptat o decizie radicală şi a dispus distrugerea tuturor exemplarelor calendarului.
Menţionăm că în Franţa acest incident nu a fost primul de acest gen. Aşa cum a scris publicaţia Liberation în luna ianuarie a acestui an, prestigioasa Editură Gallimard a dorit să editeze un volum alcatuit din pamfletele scrise de Louis-Ferdinand Céline în anul 1932. Céline a fost un autor foarte talentat, însă pamfletele sale conţineau idei antisemite. Ministerul Culturii a protestat, iar editura – poate şi din motive tactice – a renunţat la ediţia controversatelor texte ale lui Céline.
Scandalul provocat de distrugerea calendarului cultural nu s-a încheiat însă atât de paşnic. Zece dintre cei doisprezece membri ai Comitetului şi-au dat demisia, în semn de protest. Cei zece – potrivit lui Le Monde – şi-au motivat gestul prin aceea că guvernul a cedat în faţa asalturilor purtate de propagandişti de extremă stânga, şi „a reintrodus” (nu se ştie de unde) cenzura.
Doamna ministru Nyssen a încercat să tempereze tonul disputei naţionale şi a declarat că nu contestă necesitatea comemorării unor talente, dar ar dori să nuanţeze aceste evenimente. Recunoaşterea talentului creator nu înseamnă implicit şi acceptarea fără critică a tot ceea ce au susţinut purtătorii acestor talente pe plan politic. Cei zece însă nu s-au înduplecat de cuvintele ministrului. Dimpotrivă, au comparat cazul Maurras cu Stalin şi Troţki, despre cel din urmă afirmând că a trebuit să moară din cauza practicilor unei ideologii oarbe, cum a fost comunismul. Oricum am privi incidentul, comparaţia este cel puţin curajoasă, dacă ne gândim că scopul a fost cosmetizarea antisemitismului lui Charles Maurras.
Chiar şi publicaţia de orientare conservatoare Le Figaro atenţionează în urma acestui scandal că, văzând instabilitatea politică actuală a continentului nostru, cei responsabili ar trebui să înţelegă ce consecinţe poate avea orice neglijenţă, sau ce riscuri comportă o toleranţă excesivă faţă de ideile extremiste.
Székely Ervin, Rador
