Ambasadorul Rusiei în Marea Britanie, Alexander Vladimirovici Iakovenko, a susţinut o conferinţă de presă la Londra pe tema otrăvirii fostului agent dublu rus Serghei Skripal şi a fiicei sale, Iulia, în Salisbury, în Marea Britanie. „Britanicii nu cred că această investigaţie va fi deschisă – deci nu e din cauza noastră, ci din cauza colegilor britanici. Ce se va întâmpla: imediat ce avem rezultatele, vom îndemna partea britanică să fie transparentă şi să ne prezinte rezultatele. Însă principala noastră problemă este că ei nu au răspuns întrebărilor care au fost puse – şi sunt cam 40 de întrebări – unele le veţi găsi foarte interesante, toate fiind publicate pe website-ul nostru. Bineînţeles, vom mai pune încă o dată aceste întrebări la organizaţia OPCW (Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice). Astăzi am convocat o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU, unde vom discuta toate aceste lucruri legate de politicile din unele state şi vom discuta şi despre cazul Skripal, despre otrăvirea lui în Salisbury„, a declarat Alexander Vladimirovici Iakovenko./mbaciu/dsirbu
CNN INTERNATIONAL, 5 aprilie