În Spania, după doi ani de proteste, câteva reprezentante ale cameristelor au fost primite astăzi în audienţă de premierul Mariano Rajoy. Deşi turismul este un domeniu prosper în Spania, cele două sute de mii de cameriste care lucrează în această industrie se plâng că au salarii foarte mici, că lucrează în condiţii precare şi că nu le sunt recunoscute unele boli profesionale.
Reporter: Cunoscute sub numele de „Kellys”, cameristele s-au organizat şi au fost primite în sfârşit astăzi de premierul Mariano Rajoy. El le-a asculta doleanţele.
Ángeles Muñoz, preşedinta Asociaţiei „Kellys”: Când te plângi, ţi se spune că asta e, dar nu vrem să mai acceptăm acest „asta e”. Vom lupta deoarece ceea ce avem acum nu este demn, sănătatea şi demnitatea nu se negociază şi nici nu se externalizează.
Reporter: Aproximativ 200.000 de persoane muncesc în acest domeniu specific turismului, care în Spania se bucură de o creştere importantă şi de succes. Principala revendicare a cameristelor este modificarea unui articol din statutul angajaţilor privind subcontractarea serviciilor de pe piaţă. Companiile hoteliere preferă să contacteze firme de curăţenie şi astfel reduc din costurile alocate întreţinerii, însă această metodă permite exploatarea cameristelor, care sunt obligate să lucreze pentru societăţi din afară, în multe cazuri multe ore pe zi şi fără siguranţa unui contract pe durată nedeterminată./dstanesc
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (5 aprilie) – Realizator: Dana Dumăscu – Reporter: Annamaria Damian, Madrid