Sâmbătă, 7 aprilie, se împlinesc 87 de ani de la naşterea lui Amza Pellea, un oltean hâtru şi unul dintre cei mai mari actori de teatru şi film ai României. A impresionat prin forţa pe care a dat-o unor pesonaje precum Nea Mărin sau Mihai Viteazul, demonstrând o versatilitate artistică remarcabilă prin modul în care reuşea să interpreteze roluri de comedie sau istorice. Amza Pellea a rămas în amintirea colegilor şi celor care l-au admirat drept un actor şi un om fără cusur, bun, luminos, cu o forţă interioră impresionantă.
Amza Pellea s-a născut la 7 aprilie 1931, la Băilești, judeţul Dolj, într-o familie cu cinci copii, iar tatăl său care purta acelaşi nume, era directorul cooperativei „Munca Noastră” din Băilești.
Talentul său artistic se remarcă încă din primii ani de şcoală, astfel că Amza apare pe scenă încă din clasa I a şcolii din localitatea natală, interpretând rolul lupului din „Scufiţa Roşie“, ales chiar de el din moment ce era foarte timid şi putea să-şi ascundă chipul sub masca personajului.
A absolvit cursurile Colegiului Național „Nicolae Bălcescu“ (actualmente Carol I) din Craiova, apoi a urmat o şcoală electrotehnică, obţinând diploma de „specialist în aparate de calcul de înaltă şi joasă tensiune“.
Dar această carieră nu era pe placul lui Amza, el urmându-şi, pe mai departe, pasiunea pentru poezie şi actorie.
A fost admis la Institutul de Cinematografie din Bucureşti, dar nu la clasa de regie unde îşi dorea, fiind repartizat la actorie. Însă modul în care a ajuns la institut este aproape la fel ca în bancurile pe care Amza le spunea cu atât talent: pe când lucra la uzina electrică din Craiova, a descoperit un afiş care anunţa ultima zi a probelor eliminatorii pentru examenul de la IATC, secţia cinematografie, iar el s-a prezentat din curiozitate, ca să se intereseze despre soarta unei prietene care dăduse examen la secţia actorie. Însă membrii comisiei i-au pus lui câteva întrebări, apoi i-au dat un exerciţiu de actorie, şi i-au cerut adresa. L-au declarat admis la probele eliminatorii, apoi i-au dat calificativul „admis” la examenul final. În facultate a avut doi profesori excepţionali – Mihai Popescu şi Alexandru Finţi, iar aboslvirea institutului s-a produs în anul 1956.
Trebuie spusă că, încă de pe băncile liceului, tânărul venit din Băileşti obişnuia să spună colegilor din clasă poante de la el din sat, obţinând apoi şi simpatia colegilor de la facultate, cu ticurile verbale şi cu întâmplările „olteneşti“. Nu se gândise niciodată să creeze un personaj până când unul dintre colegii de cămin care lucra la radio i-a propus să spună monoloagele la microfon. „Eu m-am dus cu inima îndoita, ca sa fiu sincer. Mă gândeam că ele au efect într-un cadru restrâns. M-am dus, ei au primit nişte scrisori, şi aşa au început apoi emisiunile la televizor“, povestea Amza Pellea într-un interviu din anul 1981.
A urmat perioada stagiaturii (1957-1959), în care a jucat nu mai puţin de 14 roluri, pe scena naţionalului craiovean, între care Colonelul Dobre din „Ecaterina Teodoroiu”, de Nicolae Tăutu, Vedernikov din „Ani de pribegie” de Aleksei Arbuzov, Comandantul vasului din „Tragedia optimistă”, de Vsevolod Visnevski, sau Otto Katz din „Soldatul Svejk”, de Jaroslav Hašek.
În anul 1958 a cunoscut-o, la Craiova, pe Domnica Policrat, cu care s-a căsătorit, din dragostea lor născându-se, la 29 ianuarie 1962, Oana Pellea, ajunsă şi ea o actriţă de mare succes, un talent absolut remarcabil al scenei.
La naşterea fiicei sale Amza i-a dedicat acesteia o impresionantă poezie: „Te-ai întrupat din stele, Din pulbere, din vânt, Din gândurile mele, Din apă, din pământ, Şi din iubirea noastră, Clocotitoare, vie…. Ai înflorit albastră, Gingaşa bucurie, Aluneci ca o rază de soare jucăuş, Eşti apa dintr-o rază, Eşti pumnul meu căuş, Din care însetat, Sorb viaţa-adevărată, Şi bucurie multă, Şi lacrima curată…. Prin tine devin veşnic, Şi capăt sens şi ţel, Prin tine sunt puternic, Sunt piatră, sunt oţel, Şi datorită ţie, Fetiţa mea cea mică, De-acuma lui tăticu…. De moarte nu-i e frică….“
A urmat o carieră impresionantă în teatru, începută la Teatrul Naţional din Craiova, iar mai apoi, continuată la Teatrul Mic, Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie şi Teatrul Naţional din Bucureşti.
În 1959 joacă pe scena fostului Studio al actorului de film „Nottara“ în rolurile Wilhelm de Orania din „Egmont“, apoi roluri în „Secunda 58“, „Brigada I-a de cavalerie“, sau „Vrăjitoarele din Salem“.
Începând cu 1961 joacă la noul Teatru de Comedie condus de Radu Beligan, în piese precum „Prietena mea Pix”, „Șeful sectorului suflete” sau „Capul de rățoi”.
Urmează roluri cum sunt Brettschneider din „Svejk în al doilea război mondial”, de Brecht – în 1962, Manole din „Somnoroasa aventură”, de Teodor Mazilu – în 1964, Platonov din „Un Hamlet de provincie”, de Cehov – în 1967, sau Hrisanide din „Interesul general”, de Aurel Baranga – în 1972.
În perioada 22 martie 1973 – 24 septembrie 1974 a fost director al Teatrului Național din Craiova, însă a fost şi profesor la Institutul de Artă, Teatru şi Comedie.
La Teatrul Național din București a jucat roluri precum Petre Dinoiu din „Comoara din deal”, de Corneliu Marcu – în 1977, sau Vlad Țepeș din „A treia țeapă”, de Marin Sorescu – în 1979.
În 1983 a jucat cel din urmă rol în teatru, pe scena Teatrului de Comedie – personajul bătrânului moșier Muromski din „Procesul”, de Suhovo-Kobilin.
În film, Amza Pellea a impresionat prin rolurile magistrale ale unor personaje istorice – Mihai Viteazul sau Decebal – dar şi prin rolul de comedie al lui Nea Mărin.
Printre succesele sale cinematografice se află Neamul Șoimăreștilor – în 1965, Haiducii – în 1966, Mihai Viteazul – în 1971, Atunci i-am condamnat pe toți la moarte – în 1972, Ciprian Porumbescu – în 1973, Ecaterina Teodoroiu – în 1978, Nea Mărin miliardar – în 1979 sau Cucerirea Angliei – în 1982.
mai 1965
În anul 1977 a obţinut premiul de interpretare masculină, la Festivalul Internațional de Film de la Moscova, pentru rolul Manolache Preda din filmul Osânda, unde a jucat alături de Gheorghe Dinică și Ernest Maftei, într-o ecranizare de Sergiu Nicolaescu după „Velerim și Veler Doamne” de Victor Ion Popa.
Amza a făcut şi televiziune, care i-a adus popularitatea la cele mai înalte cote. Era nelipsit din programele de Revelion, cu personajul său celebru – “Nea Mărin”, dar a încântat şi în alte emisiuni de divertisment, în care nu se sfia să producă scheciuri cu aluzie la regimul comunist, care au ajutat într-o anumită măsură oamenii să treacă mai uşor peste anii negri ai dictaturii.
Amza Pellea a trecut la cele veşnice la 12 decembrie 1983, la doar 52 de ani, la București, fiind răpus de o boală incurabilă. Este înmormântat la Cimitirul Bellu.
În anul 2003, Fundația Enciclopedică „Amza Pellea” a realizat un film documentar cu titlul „Douăzeci de ani fără Amza”.
În anul 2008, la 31 august, oamenii din Băilești au inaugurat ”Casa Memorială Amza Pellea” – un imobil construit în 1908, dar ulterior extins și renovat. Casa găzduieşte obiecte personale ale actorului, fotografii cu Amza, cu soția actorului, Domnica, dar și cu fiica, Oana, sau cu prietenii.
În aprilie 2011, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la naștere, Amza Pellea a primit o stea, in memoriam, pe Aleea Celebrităţilor – Walk of Fame – spațiul dedicat marilor valori ale filmului și scenei românești din Piaţa Timpului din capitală, o stea care a fost dezvelită atunci de către fica sa, Oana Pellea.
Tot în 2011, în decembrie, în Parcul Tineretului din Băilești a fost dezvelită o troiță cu chipul lui Amza, în semn de prețuire pentru marele actor.
În anul 2013, Institutul Cultural Român de la Londra i-a dedicat lui Amza Pellea, întreaga lună aprilie, pentru a marca 30 de ani de la plecarea sa la Domnul, iar la 18 octombrie, în acelaşi an, Oana Pellea și Amza Pellea (postum) au fost distinși cu Premiul de Excelență la Festivalul Internațional de Film „Comedy Cluj”.
În decembrie 2013 a fost îndeplinită ultima dorinţă a actorului rostită pe patul de moarte: a fost inaugurată o fântână exact în locul în care Amza a venit pe lume, în centrul Băileştiului.
La 22 noiembrie 2014, în cadrul Târgului Internațional de Carte Gaudeamus, organizat de Radiodifuziune, a fost lansat volumul „Să râdem cu Nea Mărin”, apărut la Editura Humanitas, cu o prefaţă semnată de Oana Pellea, o carte care cuprinde fragmente din volumul publicat în 1973 de Amza Pellea și texte inedite ale actorului.
La 28 octombrie 2015, a fost dezvelită o placă comemorativă dedicată marelui actor, pe strada Salcâmilor nr. 12 din Bucureşti, locul în care marele actor a trăit în ultimii ani de viață.
