Şeful Statului Major General al Forţelor Armate Ruse, Valeri Gherasimov şi comandatul Forţelor Armate Aliate ale NATO în Europa, Curtis Scaparrotti, urmează să aibă până la sfârşitul lunii aprilie o întâlnire pentru a discuta măsurile de prevenire a incidentelor militare în condiţiile creşterii tensiunilor, a declarat marţi o sursă diplomatică de la Bruxelles. „Pregătirea întâlnirii generalilor Gherasimov şi Scaparrotti este aproape de final şi va avea loc luna aceasta. Principala temă a convorbirilor o va constitui prevenirea incidentelor militare, legate de posibila interpretare incorectă a acțiunilor Rusiei și NATO în domeniul militar. Astfel de contacte sunt deosebit de importante, în condiţiile unor tensiuni crescute” – a precizat sursa citată./ssirbu/dsirbu
www.tass.ru – 10 aprilie 2018