Asociaţia Eurocentrica, în parteneriat cu Institutul Naţional al Patrimoniului din România, şi Direcţia Judeţeană de Cultură Prahova, desfăşoară în 2018 proiectul „Patrimoniu la răscruce – Digitizarea crucilor de piatră, a monumentelor de eroi și a peisajelor istorice din nordul și vestul județului Prahova”, care beneficiază de finanţare din partea Ministerului Culturii, prin Administraţia Fondului Cultural Naţional, în cadrul programului „Proiecte Culturale”, secţiunea „Patrimoniu cultural material”.
Proiectul își propune documentarea, cercetarea, digitizarea, promovarea şi protejarea unui număr de minimum 100 de cruci din piatră din nordul şi vestul județului Prahova, ridicate între secolele XVI – XIX, a unui număr de minimum 50 de monumente dedicate comemorării participării comunităţilor locale prahovene la Primul Război Mondial, ridicate între 1920 şi 1940, monumente care continuă practica comemorativă instituită de crucile de piatră, precum și a 10 peisaje istorice (locuri de bătălii şi de alte evenimente marcante din Primul Război Mondial) de pe Valea Prahovei, Valea Teleajănului şi din Ploieşti.
Beneficiind în acest an de parteneriatul Liceului Teoretic Azuga, Colegiului “Ion Kalinderu” Buşteni, Liceului Tehnologic Ceraşu şi Colegiului Naţional “Jean Monnet”, precum şi de sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Prahova și al Asociației Județene „Cultul Eroilor” Prahova, proiectul continuă acţiunea similară desfăşurată în 2017 în sudul şi estul judeţului, ale cărui rezultate pot fi urmărite pe site-ul monumentelarascruce.ro.
Crucile de piatră sunt monumente comemorative de o mare importanţă istorică şi culturală, amintind despre acțiunile în slujba comunității derulate de oamenii cu stare sau despre faptele de arme ale domnitorilor. Deşi nu reprezintă un fenomen local, ele fiind o prezenţă constantă la nivel european, în țări precum Germania, Austria, Franța sau Irlanda, în spaţiul românesc au o însemnătate aparte, în calitatea lor de izvoare istorice scrise ale unei societăţi în care până târziu oralitatea a fost dominantă în transmiterea informaţiilor de la o generaţie la alta. În acelaşi timp, născute din tradiţia crucilor de piatră, monumentele comemorative moderne sunt un exponent material de marcă al memoriei culturale legate de Primul Război Mondial.
Având în vedere că în 2018 se serbează Centenarul României Moderne, marcându-se 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial (1914-1918), valorificarea culturală a crucilor de piatră, a monumentelor închinate eroilor acestui război şi a peisajelor asociate evenimentelor de acum un secol, reprezintă în acelaşi timp o modalitate de reînviere a spiritului comunitar în jurul istoriei locale şi naţionale.
„Continuăm eforturile noastre pentru conservarea şi promovarea unei categorii de monumente istorice şi culturale care am putut constata, cu care tristeţe, că sunt neglijate în mod frecvent. Crucile monumentale de piatră, monumentele de eroi, peisajele istorice asociate Primului Război Mondila sunt importante pentru istoria şi identitatea comunităţilor locale din România. Ne dorim ca, prin digitizarea şi accesibilizarea lor online, prin acţiunile educative întreprinse în şcoli, prin participarea la conferinţe şi simpozioane, să sensibilizăm publicul larg faţă de valorile culturii române, în general, şi de această parte uitată a patrimoniului cultural material, în special”, a declarat coordonatorul proiectului, Bogdan Şandric.
Pe lângă digitizarea monumentelor în format 2D şi 3D, utilizând cele mai recente soluţii tehnice în domeniu, şi completarea catalogului online al acestora, disponibil atât pentru cercetători, cât şi pentru publicul larg, proiectul îşi propune şi educarea tinerei generaţiei în spiritul respectului pentru patrimoniul istoric şi cultural local. În acest sens vor fi organizate ateliere şi excursii cu elevii şcolilor partenere, în cadrul cărora aceştia vor vizita crucile de piatră, monumentele comemorative interbelice şi peisajele istorice de pe raza propriilor localităţi, vor asista la prezentări privind istoria locală, se vor familiariza cu noţiuni generale de educaţie pentru cultură şi protejarea patrimoniului şi vor putea replica acţiuni specifice necesare pentru conservarea digitală a monumentelor istorice şi culturale.
Persoanele care doresc să semnaleze existența unor cruci monumentale de piatră sau a unor monumente de eroi din Primul Război Mondial din vestul şi nordul județului Prahova și să ofere mai multe informații despre istoria acestor elemente ale patrimoniului local, sunt rugate să scrie pe adresa de email contact@eurocentrica.ro, completând o fișă de evidență cu următoarele rubrici:
Fișă de evidență a monumentului
- Nr.
- Tip: cruce/monument comemorativ pt. eroi
- Amplasamentul curent:
- localitate
- comuna
- strada/descrierea amplasamentului
- Amplasamentul inițial (dacă au fost mutate):
- Autor:
- Foarte scurtă descriere:
- Tradiţiile locale privind originea crucilor de piatră (ce ştiu oamenii locului despre cine le-a ridicat şi de ce au fost ridicate?):
- Informații bibliografice (studii și publicații monografice edite sau inedite) în care crucea/monumentul sunt menționate sau studiate.