Preşedintele Klaus Iohannis a avizat şi a transmis ministrului justiţiei cererea de urmărire penală faţă de fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman si fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu, pentru fapte ce fac obiectul Dosarului „Revoluţiei”, respectiv infracţiunii contra umanităţii. Presedinţia precizează într-un comunicat de presă că Parchetul General a fost înştiinţat cu privire la formularea acestei cereri./ilixandru/menescu
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 aprilie)