Țestoasa din Mary River, în Australia, care are o alură punk, din cauza algelor care îi cresc pe cap, a fost înscrisă pe lista reptilelor amenințate cu dispariția de către Zoological Society of London (ZSL), care include și multe șopârle și șerpi. Această broască țestoasă, al cărei nume științific este Elusor macrurus, trăiește în statul australian Queensland și mai ales în apele râului Mary. Este „foarte specială”, subliniază într-un comunicat ZSL, care a adăugat în această săptămână 100 de noi specii de reptile la lista EDGE, creată în 2007. Țestoasa de Mary River mai are ceva specific: cloaca, care servește nu doar pentru urinare sau depunerea ouălor, ci îi permite să respire sub apă prin intermediul pielii. „Această țestoasă este capabilă să rămână foarte mult timp sub apă – până la trei zile – fără să revină la suprafață, din cauza acestei stranii capacități”, a explicat Rikki Gumbs de la Imperial College London, care a participat la întocmirea listei EDGE. O altă particularitate a speciei o reprezintă faptul că unele exemplare pot avea capul acoperit cu o creastă verde, formată din alge. Recunoscută ca specie aparte doar în 1994, această țestoasă a avut de suferit din cauza celebrității, ea devenind un popular animal de companie în anii ’70 și ’80. De asemenea, habitatul său natural a fost distrus prin construcția de baraje, ouăle sale au fost luate pentru comerțul cu animale, în timp ce maturitatea ei sexuală este întârziată, uneori nu înainte de vârsta de 25 de ani. „Reptilele sunt adesea ultima roată la căruţă în ceea ce privește conservarea”, a spus Rikki Gumbs. „Ca şi în cazul tigrilor, rinocerilor și al elefanților, este vital să facem tot ce putem pentru a salva aceste animale unice și adesea neglijate. „Lista EDGE cuprinde și cameleonul Brookesia minima de Madagascar, care măsoară doar trei centimetri, sau crocodilul Gavial din Gange./rcostea/ddaniela
(www.lalibre.be – 13 aprilie)