Războiul civil din Siria devine o criză ce depăşeşte cu mult graniţele ţării, iar ziarele străine observă că el riscă să devină un conflict internaţional.
Aşa cum ne-a obişnuit de mai multă vreme, preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, face declaraţii care uneori sunt de neînţeles.
„Trump afirmă că un atac asupra Siriei ar putea avea loc curând sau nu prea curând”, titrează cotidianul american „The New York Times”. Iar un alt ziar american, „Los Angeles Times” subliniază: „Trump va lansa un atac cu rachete asupra Siriei şi va declara că misiunea a fost un succes. Să nu credeţi”. „Pregăteşte-te, Rusie, pentru că atacurile vor veni, drăguţe, noi şi isteţe!”, a transmis el prin Twitter, potrivit aceluiaşi ziar. Internaţionalizarea conflictului sirian este urmărită şi de alte ziare. „Rusia este gata ‘să doboare’ rachetele americane”, titrează cotidianul belgian „Le Vif”, citându-l pe ambasadorul rus în Liban. Iar portalul moscovit „Sputnik International” citează un politolog german care afirmă că „un atac al SUA asupra Siriei ar însemna o încălcare a Cartei ONU”. Şi tot din Rusia, ziarul „Pravda” susţine că „Moscova a preferat să nu răspundă mesajelor belicoase de pe Twitter ale lui Trump. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Moscova nu e o campioană în materie de diplomaţie prin Twitter”. Şi totuşi, publicaţia italiană „Il Giornale” titrează: „Rusia se pregăteşte de război”. La rândul său, premierul britanic „Theresa May este gata să sprijine atacurile din Siria chira fără votul parlamentului”, notează ziarul francez „Le Monde”. Şi tot din Franţa aflăm că „preşedintele Emmanuel Macron a promis să anunţe, „peste câteva zile, o decizie pe această temă de comun acord cu aliaţii americani şi britanici”. Mai mult, „el a precizat că deţine probe care atestă atacul cu arme chimice din Siria semnalat pe 7 aprilie””, după cum relevă revista „L’Obs”.
Dar Emmanuel Macron s-a aflat în atenţia presei şi din alte motive, pentru că, joi, el a acordat un interviu postului de televiziune TF1. Ce au spus ziarele? Iată câteva note: „Macron: cuvântul în faţa furiei”, titrează cotidianul elveţian „Le Temps”, făcând astfel aluzie şi la greva prelungită a personalului feroviar francez. În acelaşi context, revista „Paris Match” titrează: „Macron încearcă să potolească mormăiala”. Dar venerabilul „L’Humanité” pare convins: „Macron vrea să aburească televiziunea”.
Să trecem însă într-o ţară vecină, Italia, unde rezultatele alegerilor de luna trecută continuă să dea naştere la dispute. În centrul contestaţiilor se află un politician binecunoscut, Slivio Berlusconi, un magnat care a fost o vreme şi premier al Italiei, reajuns acum în prim-planul scenei politice. „Berlusconi rămâne principalul obstacol în cadrul negocierilor pe tema formării noului guvern italian”, observă ziarul austriac „Der Standard”, „Fostul premier, anterior condamnat şi eliminat de pe scena politică, rămâne un obstacol insurmontabil pentru relativii câştigători ai alegerilor, Mişcarea de 5 Stele şi Liga Nordului, separatistă”. Şi iată ce spune despre el un deputat al Mişcării de 5 Stele, citat de ziarul italian „Il fatto quotidiano”: „Nu accept ca o republică fondată pe muncă să fie transformată într-una bazată pe şantaj politic. Berlusconi este răul absolut din ţara noastră”.
Alexandru Danga, Agenţia de presă RADOR