Într-o primă reacţie la operaţiunea lansată de Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa în Siria, preşedintele Klaus Iohannis a precizat că România rămâne solidară cu acţiunile partenerilor strategici. Într-un mesaj postat pe Twitter şeful statului mai spune că ţara noastră condamnă din nou folosirea armelor chimice în Siria, fapt ce nu are nici o justificare. Şi Ministerul de Externe apreciază că acţiunea celor trei state NATO constituie o reacţie fermă la atrocităţile soldate cu numeroase victime în rândul populaţiei civile din Douma, confruntată cu consecinţele devastatoare ale unui război care trebuie încheiat cât mai curând. România este solidară cu aliaţii şi partenerii săi strategici, mai spune Ministerul de Externe, care reafirmă că este esenţial ca toate părţile implicate în dosarul sirian să continue să sprijine activ demersurile ONU destinate încheierii acestei crize./dstanesc
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 aprilie)