Marea Britanie nu a avut consultări cu partea rusă înaintea aplicării loviturilor asupra Siriei, a declarat, sâmbătă, premierul Regatului Unit, Theresa May. „Regatul Unit nu a avut consultări” – a declarat May. Şeful Guvernului britanic a subliniat că „atacul asupra Siriei a urmat unei operaţiuni planificate, care a fost desfăşurată cu scopul diminuării consecinţelor în rândul populaţiei civile şi al garantării că atacurile vor viza strict ţinte cu potenţial chimic militar ale regimului sirian”. Amintim că, potrivit informaţiilor Ministerului rus al Apărării, atacul cu rachete asupra obiectivelor militare şi a infrastructurii civile din Siria a fost efectuat cu avioane şi nave ale SUA, împreună cu Forţele Militare Aeriene ale Marii Britanii şi Franţei, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, în intervalul orar 03:42 – 05:10 (ora Moscovei). /ssirbu/gpodea
(www.tass.ru – 14 aprilie)