După venirea lor la putere, comuniştii s-au pornit rapid să înlocuiască societatea existentă cu una modelată după principiile şi interesele lor. Au mobilizat forţe, energii şi mijloace uriaşe. Departamentul de propagandă acṭiona la ordinul Comitetului Central al partidului, ale cărui idei erau răspândite în şcoli, întreprinderi, presă, administraţie. Reţeaua de propagandişti era o armată răspândită peste tot. Activiştii operau la locurile de muncă, „lămurind” şi dinamizând oamenii. Limbajul folosit de această oaste era avântat, cu un gen de exaltare menită să convingă cu orice preţ – sau să impună -, avea o logică subjugată militantismului, cu formule-tip învăţate la instructajele de partid. Adesea, discursul propagandistic comunist sfida reguli elementare de gramatică şi exprimare, era osificat sau cel puţin mumificat.
Iată un discurs din 1950 al Anei Pauker, cu o mare valoare documentară şi foarte ilustrativ pentru propaganda din epoca stalinistă când România era condusă de electricianul Gheorghe Gheorghiu Dej. Documentul, din care redăm fragmente sonore şi transcrise, o arată pe Ana Pauker – pe atunci ministru de externe, activistă şcolită în Uniunea Sovietică la şcolile Comintern – în exerciţiul funcţiunii, implantând noua schemă de gândire sovietică. Chiar dacă se mai încurca la socoteli şi procente, ea repeta implacabil ceea ce „trebuie făcut, tovarăşi” pentru ca poporul să trăiască fericit în socialismul care promitea „fiecăruia după nevoi, fiecare după posibilităṭi”, o ofertă utopică ce avea să falimenteze ṭara. Acest document, cu limbajul şi promisiunile lui, trebuie să ne dea de gândit, comparând cu ceea ce auzim astăzi în destule discursuri politice!…
Este, de asemenea, de remarcat în fragmentul audio din 1950 felul în care agitatorii partidului stimulau audienţa, făcând-o să strige anumite lozinci în anumite momente; se auzea mai întâi un strigăt, o voce care apoi se pierdea în masa de glasuri ce scandau avântat: „Stalin”, „Gheorghiu Dej”, „Ana Pauker” sau „URSS, bastionul păcii e!”
[Înregistrare realizată de Radiodifuziunea Română în 1950, păstrată în Arhiva sonoră RR şi în Arhiva de istorie orală]
„Tovarăşi, pentru a ne putea apăra patria noastră, pentru a putea să ajungem tot mereu la un trai bun, tot mai bun, la un trai aşa de bun încât fiecare om să primească cât îi trebuie şi să dea în muncă cât poate, adică la traiul fericit al epocii minunate a comunismului, pentru asta nouă acum ne trebuie, cum ne învaţă tovarăşul Stalin: metal, cărbune, petrol, bumbac, grâne! Pentru aceasta, tovarăşi, noi avem nevoie să scormonim pământul, să scoatem metalele feroase şi neferoase de care avem nevoie. Pentru aceasta avem nevoie să scoatem cărbunele, să-l coxificăm, să facem întreprinderi de coxificare, să scoatem petrolul, să-l rafinăm. Avem nevoie, tovarăşi, să lucrăm pământul nostru, deci să lucrăm cu tractoare, să lucrăm cu unelte potrivite tractoarelor. Avem nevoie, tovarăşi, deci, să scormonim pământul, avem nevoie să facem fabrici care fabrică unelte, care fabrică maşini, avem nevoie să ridicăm agricultura noastră. Pentru aceasta avem nevoie, tovarăşi, deci, de o industrializare care să pornească de la industria grea care, ea, ne va permite şi apărarea ţării noastre, ne va permite şi tot mai buna creştere a traiului nostru. […]
Tovarăşi, noi avem un mare avantaj în întreaga noastră muncă: avem marea experienţă a Uniunii Sovietice. De aceea, întregul nostru drum de construcţie a socialismului ne este mult uşurat. Însă de un lucru nu ne putem lipsi şi anume ucenicia noastră proprie care, repet, ne este uşurată de marea experienţă de care ne folosim, de marele ajutor pe care-l avem din partea Uniunii Sovietice. Tovarăşi, toţi cei care sunteţi aci… [se scandează <URSS bastion al păcii e!>] ştiţi foarte bine… Tovarăşi, ştiţi foarte bine că nu poate fi meşter ucenicul care nu şi-a ciocănit zdravăn degetele în ucenicie. Şi noi, făcând ucenicie, ni se întâmplă să ne poticnim. Pe lângă greutăţile pe care le întâlnim, tovarăşi, însă în învăţatul nostru, avem şi greutăţi care n-ar trebui să fie. Sau pe care, în orice caz, noi trebuie cu multă hotărâre să le îndepărtăm. Luptăm şi împotriva [unor] astfel de greutăţi. Vom împlini cu cinste planul nostru. Tovarăşi, trebuie tot mai cu ochi ageri să vedem pe duşmanii care mai sunt printre noi, care mai încearcă să puie stavilă mersului nostru înainte, să ştim să-i vedem, să ştim să demascăm faptele lor şi să-şi primească pedeapsa pe care trebuie…
Tovarăşi, pe lângă aceştia, care de multe ori, din nefericire, îşi pot face trebuşoarele lor sub nasul nostru şi va trebuie să învăţăm să nu se mai întâple acest lucru, mai avem şi o serie de alte greutăţi pe care iar ar trebui să învăţăm să le îndepărtăm, iar sfaturile populare vor trebui să ajute la îndepărtarea acestor greutăţi. Tovarăşi, multe s-au făcut în ţara noastră, pentru mai bunul trai al celor ce muncesc. Multe am făcut noi cu toţii pentru aceasta. În rândurile dumneavoastră, de pildă, puteţi vedea singuri, pe lângă faptul că în întreaga ţară s-a ridicat bunul trai al celor ce muncesc, în timpul ultimului an, s-au creat şcoli, spitale, creşe, cămine de copii, cămine culturale, s-au pavat străzi, s-a introdus iluminat, s-a canalizat, s-au făcut multe lucruri bune, foarte bune şi se vor mai face. Dar sunt şi greutăţi – de pildă cu aprovizionarea – care izvorăsc dintr-o proastă organizare. Aci va trebui cu toţii, aci, ca şi în alte cazuri de felul acestora, în cazurile când avem deşeuri la întreprinderi, în cazul când deşeurile nu sunt întrebuinţate pentru ca să facă bunuri de larg consum şi multe alte cazuri, va trebui să intervenim cu toţii pentru a le îndrepta. […]
Tovarăşi, în întreaga noastră muncă, o armă dintre cele mai puternice, o armă care loveşte în duşman, o armă care ne ajută tuturora, e arma criticii şi autocriticii! Noi, tovarăşi, nu o folosim îndeajuns, nu o folosim cu destulă tenacitate, cu destulă încăpăţânare şi consecvenţă. Se întâmplă pe ici-colo, cineva face o critică, aduce la cunoştinţă unele cazuri nedrepte; nu se face numaidecât dreptate, nu are numaidecât urechea care să asculte critica care se face. Omul se lasă păgubaş. Nu avem voie, tovarăşi, să ne lăsăm păgubaşi în astfel de cazuri! [aplauze] Pentru că nu eu, nu tu, nu el, rămânem păgubaşi! [aplauze] …Ci păgubaşi rămânem noi cu toţii, dacă nu vom îndepărta cu forţe comune, cu voinţă comună orice slăbiciuni, orice lucruri strâmbe, orice lucruri străine, care sunt în rândurile noastre! Nu vom îndrepta prin critică tovărăşească, nu vom îndrepta prin biciuirea greşelilor, prin îndreptare acolo unde se poate îndrepta, nu vom pune pe baze mai sănătoase întreaga muncă a noastră… pe baze sănătoase întreaga muncă a noastră! De aceea, tovarăşi, o datorie a noastră pentru a ridica disciplina, pentru a ridica productivitatea, pentru a face economii, pentru a respecta bunul statului, pentru a ne crea nouă, prin împlinirea planului pe cinci ani, prin împlinirea planului electrificării, o viaţă tot mai bună, pentru a ne face cât mai puternică ţara, pentru a ne face cât mai puternici, pentru apărarea ţării noastre, tovarăşi, critica să ne fie mereu nu ca o armă de podoabă, ci ca o armă de luptă în mâinile noastre!”
