Turcia a avertizat luni Grecia să se reţină de la „provocări”, după ce Grecia a înălţat drapelul elen pe una dintre insuliţele nelocuite disputate de cele două ţări, localizată în Marea Egee, în apropiere de coastele Turciei. Premierul turc, Binali Yildirim, a declarat că ofiţerii Pazei de Coastă au îndepărtat drapelul elen de pe respectiva insuliţă, situată în dreptul staţiunii turce Didim. Incidentul este similar celui pewtrecut în 1996, când cei doi aliaţi NATO au intrat în război pentru două insule nelocuite – cunoscute în greacă sub numele de Imia, iar în turcă, sub numele de Kardak – pe care ambele ţări le revendică, a mai spus premierul Yildirim. „Sfatul nostru pentru Grecia este să se reţină de la provocări şi agitaţii„, a spus Binali Yildirim şi a adăugat că Turcia „este hotărâtă să răspundă corespunzător” unor astfel de acţiuni. În ciuda celor două decenii de eforturi pentru îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale, tensiunile dintre Grecia şi Turcia s-au agravat în ultimele săptămâni din cauza disputelor privind graniţele din Marea Egee, precum şi din cauza drepturilor de foraj petrolier în insula Cipru. Turcia nu recunoaşte suveranitatea Ciprului şi a încercat să declanşeze o lovitură de stat în 1974. Întrebat despre incidentul cu drapelul elen, ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu, l-a acuzat pe ministrul elen al apărării că alimentează tensiunile din Marea Egee. „Ştrengăriile lui nu ar trebui să atingă punctul în care se pot distruge relaţiile între cele două ţări„, a spus Mevlut Cavusoglu. La Atena, purtătorul de cuvânt al guvernului elen, Dimitris Tzannakopoulos, a declarat că guvernul nu are cunoştinţă despre incident şi a descris remarcile premierului Binali Yildirim ca fiind „provocatoare şi condamnabile”. „Cred că Binali Yildirim ar trebui să fie mai atent. Facem apel la Turcia să revină pe drumul respectului pentru legea internaţkională… Ei ar trebui să preia iniţiativa în detensionarea situaţiei„, a declarat Dimitris Tzannakopoulos./mbaciu/dsirbu
http://www.cbc.ca/n – 16 aprilie