Parteneriatul Ucraina-NATO de dezvoltare a capabilităților și de consolidare a capacităților, solicitat de președintele Petro Poroșenko, nu reprezintă o treaptă pentru aderarea la Alianţă – a precizat secretarul general adjunct al NATO, Rose Gottemoeller, adăugând, totuşi, că aliații au luat în considerare faptul că Ucraina se străduiește să se alăture programului de parteneriat consolidat. „Am luat în serios declarația președintelui cu privire la această chestiune, iar aliații vor lua în considerare această aspirație” – a remarcat Gottemoeller. „Dar vreau să avertizez foarte clar încă de pe acum: parteneriatul de capabilităţi consolidate în niciun caz nu reprezintă o treaptă pentru aderarea la NATO” – a completat secretarul general adjunct al Alianţei. Potrivit lui Rose Gottemoeller, acest program a fost elaborat pentru parteneri importanți ai Alianței, cum ar fi Australia sau Iordania, care nu intenționează să adere vreodată la NATO. „Acesta este semnalul pe Ucraina tinde să-l obţină? În opinia mea, Kievul nu ar trebui să creadă că acesta va fi un pas spre aderare. Nu! Pentru țările partenere, aceasta poate fi o recunoaștere a faptului că relaţia noastră de cooperare este una strânsă, însă cu siguranţă nu este o treaptă pentru obţinerea calităţii de membru!” – a explicat Gottemoeller. Aceste declaraţii ale reprezentantului NATO au fost făcute după ce, în cursul săptămânii trecute, președintele ucrainean, Petro Poroșenko, a declarat că Ucraina va insista asupra unui program de oportunități sporite în cooperarea cu NATO./sdan/menescu
(www.eurointegration.com.ua – 18 aprilie)