Rectorul Universităţii din Bucureşti, profesorul Mircea Dumitru, a fost votat preşedinte în unanimitate de membrii prezenți la Adunarea Generală, în cadrul celei de-a IV-a conferinţe a Balkan Universities Association (BUA,) care a avut loc la Tetovo, în Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, pe 30-31 martie 2018.
Astfel, rectorul Universității din București va exercita mandatul de președinte pe perioada unui an, începând din luna aprilie 2019 şi până în luna aprilie 2020. Totodată, Mircea Dumitru va face parte din consiliul director al BUA, alături de actualul preşedinte al asociaţiei, profesorul Leonidas Mitkas, rector al Universităţii “Aristotel” din Tesaloniki, Grecia, şi de profesorul Erhan Tabakoğlu, rector al Universităţii “Trakia” din Edirne, Turcia.
Balkan Universities Association este o asociaţie alcătuită din peste 60 de universităţi din Grecia, Bulgaria, Turcia, Albania, Macedonia, Bosnia-Heţegovina, Muntenegru, Kosovo şi Serbia. BUA îşi propune să contribuie la consolidarea procesului de pace şi de stabilitate în Balcani prin dezvoltarea relaţiilor bi- şi multilaterale de conlucrare şi de colaborare academică şi ştiinţifică dintre universităţile membre. Conferinţele, schimburile de studenţi şi de profesori, cursurile de vară, publicaţiile ştiinţifice ale profesorilor acestor universităţi susţin un necesar proces de cunoaştere reciprocă mai bună, de apropiere, de înţelegere şi de recunoaştere a culturii şi culturilor diverse ale acestor ţări.
Spiritul de toleranţă şi de încredere, atât de necesar pentru menţinerea şi dezvoltarea relaţiilor politice dintre ţările din Balcani, poate fi şi este, în fapt, susţinut şi promovat de apropierea dintre studenţii şi profesorii acestor peste şaizeci de universităţi. Educând mai mult de jumătate de milion de tinere şi de tineri studenţi în spiritul respectării culturilor şi a istoriei celorlalte popoare şi grupuri etnice din această zonă geo-politică, universităţile prefigurează viitorul Balcanilor şi dau sens păcii durabile în această zonă adesea măcinată de războaie, lupte sau confruntări dramatice.
„Cultura, cercetarea ştiinţifică şi învăţarea, transmiterea tradiţiilor istorice noilor generaţii sunt instrumente puternice pentru cunoaşterea reciprocă, pentru acceptarea celuilalt şi pentru a clădi o reală toleranţă politică şi religioasă. Mai multă cunoaştere şi înţelegere înseamnă mai puţine confruntări şi războaie”, a precizat rectorul Mircea Dumitru.
Noul președinte al BUA a menționat și câteva dintre obiectivele viitoarei președinții, printre care cooptarea altor universități prestigioase din zonă și o mai activă implicare socială, culturală și politică, mai ales în problemele geo-politice actuale, atât naționale, cât și regionale.
Universitatea din Bucureşti îşi propune să susţină candidatura altor universităţi importante din România pentru a deveni membre ale BUA în speranţa că instituţiile de învăţământ superior din România pot să contribuie substanţial şi activ la dezvoltarea cercetării ştiinţifice şi a educaţiei de calitate în această zonă. Universitatea din București este membru activ în cadrul mai multor organizații academice internaționale: Balkan Universities Association, UNICA – Network of Universities from the Capitals of Europe, Black Sea University Association, European University Association, Silk Road University Network.
(Direcția de Comunicare, Relații Publice și Marketing Universitatea din București)