László Baranyi, corespondent MTI: Liviu Dragnea, preşedintele PSD, partid aflat la guvernare în România, i-a promis din nou lui Viktor Orbán că vor rezolva problema Liceului Romano-Catolic, cu predare în limba maghiară, din Târgu Mureş – a anunţat vineri agenţia de presă Agerpres, prezentând declaraţia preşedintelui de partid acordată cu o seară înainte unui canal de televiziune românesc. Dragnea a afirmat, într-o emisiune a canalului de televiziune de ştiri Antena 3, că a vorbit de mai multe ori la telefon cu premierul ungar despre primirea României în OECD, a cărei sprijinire partea ungară a condiţionat-o de reînfiinţarea instituţiei de învăţământ din Târgu Mureş, desfiinţată de autorităţile locale. Dragnea a amintit faptul că atunci când această problemă a fost ridicată prima oară (anul trecut în septembrie), l-a asigurat pe Viktor Orbán că România va soluţiona problema liceului confesional din Târgu Mureş, iar ca răspuns, Péter Szijjártó, ministrul ungar pentru afaceri externe şi relaţii economice internaţionale, a promis că Budapesta va sprijini acceptarea României în OECD. Ulterior, Parlamentul român a şi votat legea cu privire la reînfiinţarea liceului, însă, când Curtea Constituţională a declarat că această măsură contravie prevederilor Constituţiei, Ungaria a cerut o amânare pentru a analiza sprijinirea admiterii României în OECD, care poate fi împiedicată chiar şi de veto-ul unei singure ţări membre. Dragnea a precizat că, solicitând medierea lui Hunor Kelemen, preşedintele UDMR, a iniţiat o nouă convorbire telefonică cu premierul ungar, care a şi avut loc. „Deoarece am găsit o altă soluţie pentru înfiinţarea liceului, întrucât este un lucru normal ca această şcoală să funcţioneze, am aflat oficial de câteva zile că acum Ungaria sprijină în mod clar solicitarea României de aderare la OECD” – a relatat Agerpres, citându-l pe preşedintele PSD. Dragnea nu a detaliat la ce soluţie s-a gândit. Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş a suspendat, anul trecut în septembrie, funcţionarea Liceului Romano-Catolic cu predare în limba maghiară, referindu-se la procedura de urmărire penală demarată în urmă cu un an şi jumătate, care pune sub semnul întrebării legalitatea înfiinţării instituţiei de învăţământ menţionate. UDMR – evitând autorităţile locale, care dau vina unii pe alţii – a înaintat un proiect de lege cu privire la înfiinţarea liceului, care, cu sprijinul partidelor de guvernământ, a fost deja votată la începutul lui februarie, în schimb, dând curs unei contestaţii formulate de opoziţie, Curtea Constituţională a considerat că Parlamentul nu poate înfiinţa o şcoală./lendrefy/asalar
MTI – 20 aprilie