Luni, 23 aprilie
– Parlament
* Tallinn, Republica Estonia: Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, şi cel al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, participă la Conferinţa Preşedinţilor Parlamentelor statelor membre ale Uniunii Europene, eveniment la care vor fi prezenţi peste 40 de preşedinţi din parlamentele naţionale, precum şi preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, iar principalele subiecte dezbătute vor fi viitorul Uniunii Europene şi dimensiunea de securitate şi apărare a UE (23 – 24 apr.)
– Senat
* ora 12:30 – şedinţa pregătitoare a Biroului Permanent
* ora 13:00 – şedinţa Biroului Permanent şi ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare
* ora 14:00 – lucrări în grupurile parlamentare
* ora 16:00 – lucrări în plen
– Camera Deputaţilor
* ora 14:00 – şedinţa Biroului Permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare
* ora 15:00 – activităţi în cadrul grupurilor parlamentare
* ora 16:00 – şedinţă în plen
* Activităţi în Comisiile parlamentare:
- ora 12:00 – Comisia pentru politică externă
- ora 13:00 – Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor – etaj 7, camera 7077
- ora 16:00 – Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi – sala Mihai Viteazul
* Dezbatere privind copiii din sistemul de protecţie şi tinerii post-instituţionalizaţi, organizată de deputatul Gabriela Podaşcă, împreună cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţiei şi cu reprezentanţi ai Consiliului Tinerilor Instituţionalizaţi, cu susţinerea UNICEF în România – ora 12:00, la Palatul Parlamentului, Comisia pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor, corp B4, etaj PM, sala 23
* Programul premierului Viorica Dăncilă:
- ora 13:00 – Întâlnire cu manageri ai spitalelor pe tema salariilor din sistemul de sănătate – la Palatul Victoria
- ora 16:30 – Participare la reuniunea conducerii Comisiei Naționale pentru aderarea României la moneda euro – la Palatul Victoria
- ora 17:00 – Participare la Comitetul interministerial dedicat pregătirii Centenarului – la Palatul Victoria
* Ministrul educației naționale, Valentin Popa, se va întâlni cu lideri ai studenților – ora 15:00, la sediul Ministerului Educației Naționale. Participă câte doi reprezentanți ai studenților din cadrul Universității din București (UB), Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB), Universității de Vest din Timișoara (UVT) și Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), reprezentanți care să facă parte din structurile de conducere din universitățile respective. De asemenea, la această întâlnire sunt invitați și reprezentanții conducerilor federațiilor studențești din România: Uniunea Națională a Studenților din România (UNSR), Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și Uniunea Studenților din România (USR)
* Ministerul Tineretului şi Sportului organizează întrunirea Consiliului Consultativ pe Probleme de Tineret (CCPT) – ora 13:00, la sediul MTS, etajul 8, sala Nadia
* Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 500 milioane lei
* Brdo-pri-Kranju, Slovenia: Secretarul de stat pentru afaceri bilaterale şi strategice în spaţiul euroatlantic, George Ciamba, participă la reuniunea ministerială şi la Summitul la nivel de şefi de guverne ale Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP) (23 – 24 apr.)
* New York: Secretarul de stat în MAE, Dan Neculăescu, participă la reuniunea la nivel înalt a Peacebuilding Commission, în calitate de preşedinte al acesteia, precum şi la evenimentele din marja reuniunii (23 – 26 apr.)
* Statul Major al Forţelor Terestre organizează o o ceremonie militară de depuneri de coroane de flori, dedicată sărbătoririi Zilei Forţelor Terestre (23 apr.) – ora 9:00, la Monumentul Eroilor căzuţi în Teatrele de Operaţii şi pe teritoriul României, din Parcul Tineretului
* Pentru a marca Ziua Forţelor Terestre, militarii Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt” vor organiza, în garnizoanele de dislocare, ceremonii militare şi religioase cu depuneri de coroane de flori la monumentele eroilor, Ziua Porţilor Deschise, simpozioane, expoziţii şi întreceri sportive. Din program:
► Bacău:
- ora 8:00 – Batalionul 631 Tancuri „Oituz” (clubul unităţii): Simpozion tematic
- ora 8:00 – cazărmile Batalioanelor 631 Tancuri şi 635 Apărare Antiaeriană: Ziua Porţilor Deschise
► Botoşani:
- ora 9:00 – cazarma Batalionului 335 Artilerie „Alexandru cel Bun”: ceremonie militară şi religioasă cu depuneri de coroane de flori la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial din incinta unităţii, premierea câştigătorilor competiţiilor sportive desfăşurate sub genericul „Cupa Forţelor Terestre”, Ziua Porţilor Deschise
► Piatra Neamţ:
- ora 9:00 – cazarma Batalionului 634 Infanterie „Petrodava”: ceremonie militară şi religioasă cu depuneri de coroane de flori la Monumentul Eroilor Regimentului 15 Infanterie „Războieni”, premierea militarilor care s-au remarcat la activităţile de instrucţie şi competiţiile sportive desfăşurate sub genericul „Cupa Forţelor Terestre”
* Bistriţa: Ziua Porţilor Deschise la sediul Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” şi ceremonie militară şi religioasă, cu ocazia Zilei Forţelor Terestre – ora 10:00, la sediul Brigăzii, Str. Avram Iancu nr. 4 şi ora 13:00, pe platoul Brigăzii 81 Mecanizată
* Brăila: În garnizoana Brăila vor avea loc activităţi dedicate sărbătoririi Zilei Forţelor Terestre, sărbătoririi a 159 de ani de la înfiinţarea armei geniu şi 16 ani de la înfiinţarea Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos”. Din program:
- ora 11:00 – Ceremonie militară dedicată Zilei Forţelor Terestre şi depunerei de coroane de flori la monumentul Slt. Erou Ecaterina Teodoroiu
- ora 18:00 – Concert aniversar dedicat Zilei Forţelor Terestre, susţinut de Muzica Militară a Garnizoanei Brăila în Promenada Mall Brăila
* Cluj-Napoca: Cu prilejul sărbătoririi Zilei Forțelor Terestre, personalul militar și civil din unitățile Diviziei 4 Infanterie „Gemina” dispuse în garnizoanele județului Cluj, cu sprijinul reprezentanților autorităților publice municipale și județene, va organiza o serie de activități aniversative:
- ora 9:00 – Ceremonie militară și religioasă la Biserica militară cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din cartierul Gheorgheni. La serviciul religios de sfințire a picturii lăcașului de cult este invitat Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului
- ora 10:00 – „Sărbătoarea Forțelor Terestre” în Parcul Central „Simion Bărnuțiu” (Parcul Mare), zona Casino-Centrul de Cultură Urbană
- ora 10:00 – Expoziție de tehnică, armament și echipamente militare
- ora 11:00 – Concursuri recreative pentru copiii din clasele primare, sub deviza #WeAreNATO
- ora 12:30 – Concert al Muzicii Militare a comandamentului diviziei în foișorul din parc;
- ora 14:00 – în clădirea Casino-Centrul de Cultură Urbană, sub conducerea comandantului Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, general de brigadă Virgil-Ovidiu Pop, se va organiza „Adunarea festivă dedicată Zilei Forțelor Terestre”, la care, alături de militari din garnizoana Cluj-Napoca, sunt invitați să participe reprezentanții la cel mai înalt nivel ai autorităților publice județene și municipale
- ora 14:50 – în zona lacului și a casinoului, exercițiu demonstrativ al cercetașilor Regimentul 317 ISR „Vlădeasa”, cu sprijinul mijloacelor tehnice aeriene ale Bazei 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” și în cooperare cu militari din Brigada 6 Operații Speciale „Mihai Viteazul”; în scenariul exercițiului: inserția echipei de atac, realizarea sprijinului de foc, anihilarea santinelelor de către echipa de siguranță, capturarea liderului și exfiltrarea forțelor
- ora 15:15 – concert al Muzicii Militare a comandamentului diviziei în foișorul din parc
- ora 15:45 – concert de muzică dedicat Zilei Forțelor Terestre; în spectacol sunt invitați interpreți și ansambluri de muzică populară și ușoară
* Constanţa: Brigada 9 Mecanizată „Mărăşeşti”, cea mai mare unitate de forţe terestre din Dobrogea, organizează o serie de manifestări dedicate sărbătoririi Zilei Forţelor Terestre:
- ora 10:00 – Ceremonie militară de depuneri de coroane de flori la Monumentul Eroilor Regimentului 34 Infanterie căzuţi în primul război mondial, amplasat pe Str. Traian. La ceremonie vor participa şi militari ai Forţelor aeriene şi navale
* Craiova: În cadrul manifestărilor dedicate sărbătoririi Zilei Forțelor Terestre, militarii Brigăzii Multinaționale Sud-Est organizează o serie de manifestări în garnizoana Craiova:
- ora 10:00 – Ziua Porților Deschise, la sediul Batalionului 20 Infanterie ”Dolj”, situat pe Str. Caracal, unde puteți vedea o expoziție statică de tehnică şi echipamente militare din cadrul unităţilor subordonate Brigăzii Multinaționale Sud-Est și a detașamentului militar polonez, un traseu militar aplicativ și prezentarea de exerciții de tip Drill Team
- ora 11:00 – Recital de muzică de fanfară, susținut de Muzica Militară a garnizoanei Craiova, în Parcul „Nicolae Romanescu”
* Dej: În Garnizoana Dej, manifestările dedicate Zilei Forţelor Terestre, se vor desfăşura începând cu ora 12:00, în Piaţa Bobâlna din centrul municipiului, unde vor avea loc următoarele activităţi:
- Primirea oficialităţilor
- Intonarea imnului de stat al României
- Te-Deum
- Rostirea alocuţiunii privind aniversarea Zilei Forţelor Terestre, de către comandantul Garnizoanei Dej; – Prezentarea Ordinului Ministrului Apărării Naţionale cu ocazia Zilei Forţelor Terestre
- Exerciţiu demonstrativ de mânuire a armamentului din dotare
- Defilarea gărzii de onoare şi a tehnicii militare
- Standuri de prezentare tehnică şi armament din dotarea Forţelor Terestre
* Sibiu: Structurile militare din garnizoana Sibiu, în colaborare cu autorităţile publice locale şi Mitropolia Ardealului, vor organiza o serie de manifestări dedicate aniversării Zilei Forţelor Terestre şi a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe – purtatorul de biruinta (patronul spiritual al Fortelor Terestre). Din program:
- ora 10:00 – Ceremonia militară dedicată Zilei Forţelor Terestre de la „Monumentul ostaşului din toate timpurile” (amplasat în faţa Cercului Militar)
- ora 10:00 – Academia Forţelor Terestre va organiza „Ziua Porţilor Deschise”, activitate ce va cuprinde un program special, din care nu vor lipsi standurile de prezentare a armamentului si tehnicii militare, atelierele de supravietuire, momentele muzicale si vizitarea bazei logistice a academiei
* Şedinţa Biroului Executiv al PNL – ora 12:00, la sala grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor, etaj 2
* Iaşi: Conferinţă de presă organizată de USR Iaşi – ora 12:00
* Craiova, Iaşi, Timişoara, Oradea, Cluj-Napoca, Bucureşti şi Braşov: Caravana culturală pentru elevi, studenţi şi profesori – ediţia 2018, organizată de Centrul Naţional de Cultură a Romilor-Romano Kher, în parteneriat cu Asociaţia Partida Romilor „Pro-Europa” în marile centre universitare din România (23 apr. – 16 mai)
* Baia Mare: Şedinţa ordinară a Consiliului Local al Municipiului Baia Mare – ora 12:00, în sala Europa, din sediul Primăriei Municipiului Baia Mare
* Cu ocazia Zilei Feroviarului (23 apr.), Federaţia Mecanicilor de Locomotivă din România (FMLR) va organiza un marş către Piaţa Victoriei, şi, totodată, va depune un memoriu la Guvern, apoi se va îndrepta către Ministerul Transporturilor – ora 10:00
* Arad: Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Dr. Timotei Seviciu și sub înaltul patronaj al Arhiepiscopiei Aradului, Asociația Culturală „Cantarad” Arad, împreună cu Colegiul Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal” Arad, organizează un eveniment coral caritabil având ca scop strângerea de fonduri pentru susținerea și continuarea proiectului Asociației „Cetatea Voluntarilor” de reabilitare și renovare a Secției de Boli Infecțioase Copii din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență din Arad – ora 19:00, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”
* Cea de-a VI-a ediţie a conferinţei ZF Mobilio – mobile e-commerce 2018 Focus on GDPR, organizată de Ziarul Financiar – ora 9:00, la Hotel Radisson Blu, sala Atlas 1
* Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) lansează concursul de planuri de afaceri din cadrul proiectului Creative START – ora 10:00. Proiectul este implementat în perioada ianuarie 2018 – ianuarie 2021 și este finanțat în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020. Partenerul din proiect este Blocul Național Sindical (BNS)
* Câmpia Turzii: Are loc Forumul Economic, eveniment care face parte din Programul International Romanian Investment Zoom, scopul fiind dezvoltarea relațiilor politico – economice bilaterale dintre autoritățile locale, parteneri externi și agenți economici din Municipiul Câmpia Turzii și zonă – ora 14:00, Sala de Şedințe a Palatului Cultural „Ionel Floaşiu” (23 – 24 apr.)
* Asociația Română pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie, Spitalul Clinic Colțea și Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș”, în parteneriat cu Primăria Capitalei, Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București și Colegiul Medicilor din Municipiul București organizează evenimentul dedicat „Săptămânii Europene a Imunizării” (23 – 29 apr.), având drept scop atragerea atenției asupra importanței vaccinării pentru prevenirea transmiterii unor maladii grave – ora 10:00, în Sala de Consiliu a Spitalului Clinic Colțea
* Craiova: Pharma Forum Craiova – ora 14:00, la Hotel Ramada, sala Constantin Brâncuși (23 – 24 apr.)
* Universitatea Politehnica Bucureşti găzduieşte cea de-a IX-a ediție „Aeroconsult 2018”, târg de oportunități pentru cei ce studiază inginerie aerospațială, oferindu-le șansa de a afla informații în mod direct de la angajatori despre companii, programe de practică și locuri de muncă disponibile – ora 9:00, la sala AN010 a UPB. Organizat de Asociația EUROAVIA Bucureşti, în colaborare cu Facultatea de Inginerie Aerospațială, evenimentul are ca obiective principale: comunicarea între reprezentanții companiilor participante și studenții facultății; promovarea companiilor ce își desfășoară activitatea în sfera ingineriei aerospațiale; facilitarea semnării de precontracte pentru stagii de practică și locuri de muncă. Totodata, evenimentul reprezinta o ocazie pentru studentii care doresc să isi aprofundeze cunoștințele dobândite în cadrul cursurilor printr-un internship (23 – 24 apr.)
* Workshopul cu tema „Platformele Web Of Science şi Incites”, organizat de Biblioteca SNSPA, Clarivate Analytics (fostul THOMSON-REUTERS) şi Enformation – ora 12:00, la sediul SNSPA, Sala Multifuncţională, parter. Speaker: Adriana Filip – Solutions Consultant at Clarivate Analytics
* Conferința cu tema „Sitta – Povestea unui divorț regal”, susținută de istoricul Simona Preda şi organizată de „Povești din București” – ora 19:00, la FotoCabinet, Str. Lipscani nr. 4
* Cu ocazia Zilei Mondiale a Cărţii (23 apr.) și a Zilei Naționale a Bibliotecarului (23 apr.), Biblioteca Națională a României organizează, în colaborare cu Direcția Județeană pentru Cultură Mureș și cu biblioteci publice din județ – Biblioteca Județeană Mureș, Biblioteca Municipală „Petru Maior” din Reghin, Biblioteca Orășenească „Liviu Rusu” din Sărmașu și Biblioteca Comunală Ibănești –, un maraton cultural dedicat obiceiurilor și tradițiilor mureșene, așa cum sunt ele reflectate în patrimoniul documentar local. Astfel, între orele 10:00 și 14:00, la sediul Bibliotecii Naționale (Palimpsest/Muzeul Cărții – mezanin), vor avea loc expoziții de carte și de fotografie, prezentări ai autorilor mureșeni, precum și recitaluri de poezie și muzică ale unor rapsozi populari
* Institutul Cervantes din Bucureşti, cu sprijinul Ambasadei Spaniei în România, în colaborare cu Universitatea din Bucureşti şi cu Ambasada Republicii Peru în România, organizează, în perioada 23 – 27 aprilie, o serie de evenimente culturale menite să aducă un omagiu lui Miguel de Cervantes, cărţii şi literelor în general. Programul zilei:
- ora 11:00 – Lectură publică din Don Quijote de la Mancha de Miguel de Cervantes Saavedra – Lectura maraton este deschisă, se vor citi fragmente de maximum 3 minute în limbile spaniolă şi română (pentru lectura în limba română se va folosi ediţia Don Quijote de la Mancha, Editura Paralela 45, Bucureşti, 2005, traducere din limba spaniolă de Sorin Mărculescu) – la Sala Auditorium, Institutul Cervantes, Bd. Regina Elisabeta nr. 38
- ora 17:00 – Înmânarea Premiilor Concursului de Traducere „La voz a ti debida“ (după un vers de Pedro Salinas), organizat de Departamentul de Lingvistică Romanică, Limbi şi Literaturi Iberoromanice şi Italiană al Universității din București, cu sprijinul Ambasadei Spaniei, al Institutului Cervantes și al revistei Observator Cultural – la Sala Auditorium, Institutul Cervantes. Evenimentul se înscrie în cadrul “Săptămânii Culturale Spaniole şi Hispanoamericane” organizate de Departamentul de Lingvistică Romanică, Limbi şi Literaturi Iberoromanice şi Italiană al Universității din București
* Pierce Brown, unul dintre numele în ascensiune ale literaturii SF & Fantasy, aflat în vizită în România, în perioada 23-25 aprilie, la invitația editorului său român, Editura Paladin, imprint al Grupului Editorial ART, se va adresa publicului cititor, astăzi, de la ora 14:00, la Apollo 111, Palatul Universul, Str. Actor Ion Brezoianu nr. 23-25
* Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Asociația pentru Dezvoltarea Obiectivelor Culturale, organizează vernisajul expoziției de fotografie şi conferința „Marea Unire de la 1918” – ora 17:30, la sediul MNLR din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8. Expoziția reunește imagini din arhiva națională și din cercetări proprii, reprezentând un pretext de dezbatere și aducere în prim-plan a temelor istorice. La eveniment vor participa istorici de renume: prof.univ.dr. Silviu Angelescu, prof.univ.dr. Ion Calafeteanu, prof.univ.dr. Gheorghe Sbârnă și dr. Liviu Țăranu. Proiectul este organizat de Primăria Capitalei prin Muzeul Național al Literaturii Române. Printre partenerii media: Radio România Cultural
* Lansare albumului „Geta Caragiu (1929-2018) – Sculptura”, al sculptoriţei Geta Caragiu, editat de Institutul Cultural Român – ora 18:30, în Sala Mare a ICR
* În perioada 23 aprilie – 4 mai, Elite Art Gallery găzduiește expoziția personală „Ikariotika” a artistului Maurice Mircea Novac. Vernisajul expoziției va avea loc în data de 24 aprilie, de la ora 18:30, în Piaţa Naţiunile Unite nr. 3-5, Bloc B2, parter. Program de vizitare: Luni – Vineri: între orele 12:00 – 19:00. Sâmbătă: între orele 11:00 – 15:00
* Orchestra Filarmonicii din Hangzhou va evolua pe scena Ateneului Român, alături de violonistul Ning Feng, sub bagheta dirijorală a lui Yang Yang, într-un concert ce face parte din Turneul European 2018 – ora 19:00
* Muzeul Național al Literaturii Române organizează conferința „O bucătărie ca-n filme. Scenotopul bucătăriei în Noul Cinema Românesc”, susținută de criticul de film şi artistul vizual Mircea Deaca – ora 19:00, la Sala „Ion Băieșu” din sediul administrativ, Calea Griviței nr. 64-66
* A VI-a ediție a Nopţii Cărților Deschise, unul dintre cele mai cunoscute evenimente de încurajare a lecturii, are loc de Ziua Internațională a Cărții, în Piața Sfântul Anton, Centrul istoric al Bucureștiului – ora 19:00. Anul acesta, în premieră, Noaptea Cărților Deschise va continua până miercuri, 25 aprilie, ora 24:00, când va avea loc o serie de evenimente dedicate cititorilor: ateliere de lectură pentru copii, desene creative pentru adulți și lecturi publice
* Editura Nemira sărbătorește Ziua Internațională a Cărții prin lansarea colecției de literatură română contemporană „n’autor”, coordonată de Eli Bădică – ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Primele trei cărți din colecție sunt volumele de povestiri „Matriarhat”, de Cristina Andrei, și „Anotimpuri care nu se repetă”, de Ion Pleșa, și romanul „Territoria”, de Oleg Garaz
* Alexandria: Au loc activități dedicate Zilei Bibliotecarului din România – ora 10:00, la sala de lectură a Bibliotecii Județene „Marin Preda” Teleorman
* Bacău: Centrul de Cultură „George Apostu” organizează cea de-a XXIII-a ediţie a programului Ziua Centrului „George Apostu”, eveniment prilejuit, an de an, de prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe-Purtătorul de biruinţă – ora 17:00. Manifestările culturale vor începe cu „Retrospectiva Ion Văsâi 2018”, expoziție de pictură, sculptură, grafică și obiect, ce va fi prezentată de criticul și istoricul de artă Pavel Șușară
* Craiova: Cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional Shakespeare se va desfăşura, în perioada 23 aprlie – 6 mai, sub genericul „Planeta Shakespeare”. Astăzi, de ziua nașterii și a morții lui William Shakespeare, festivalul se va deschide cu spectacolul „Poveștile africane ale lui Shakespeare”, prezentat de Teatrul Nou din Varşovia (Polonia), în regia lui Krzysztof Warlikowski. Organizat de Teatrul Naţional „Marin Sorescu” şi Fundaţia Shakespeare, cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova şi Consiliului Local Municipal, Festivalul Internaţional Shakespeare aduce peste 25 de spectacole din 13 ţări precum: Polonia, Marea Britanie, Coreea de Sud, Africa de Sud, România, Belgia, Franţa, Japonia, Australia, Canada, Brazilia sau SUA
* Craiova: Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” organizează o nouă activitate în cadrul proiectului „Cărticica pentru prichindei şi copii mai măricei”, activitate intitulată „Personajul preferat în culoare îmbrăcat” (23 – 26 apr.). Din program:
- ora 9:00 – Şcoala Gimnazială „Gheorghe Bibescu”
- ora 10:00 – Grădiniţa Ethos
- ora 11:00 – Grădiniţa „Ştefan Velovan”
- ora 12:00 – Şcoala Gimnazială „Mihai Viteazul”
* Iaşi: „Interviu cu cărţile”, eveniment organizat de Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi”, cu prilejul Zilei Mondiale a Cărţii şi a Dreptului de autor şi Zilei Bibliotecarului din România – ora 11:00, la Casa Sindicatelor, Bd. Socola nr. 34
* Iaşi: Concert al pianistului Richard Clayderman în cadrul Turneului Aniversar – 40 de ani de carieră (21 – 23 apr.), alături de Camerata Regală – ora 20:00, la Sala Sporturilor
* Sibiu: Cea de-a II-a ediţie a Concursului de lectură „Bătălia Cărţilor”, eveniment organizat de Biblioteca Judeţeană Astra Sibiu cu prilejul aniversării Zilei Internaţionale a Cărţii şi a Drepturilor de autor şi a Zilei Bibliotecarului – ora 11:00, în Foaierul Bibliotecii Judeţene Astra Sibiu, Str. George Bariţiu nr. 7
* Slobozia: Are loc un eveniment de sărbătorire a Zilei Internaționale a Cărții și a Drepturilor de Autor, a Zilei Bibliotecarului și a 85 de ani de bibliotecă publică la Slobozia, organizat de Biblioteca Județeană „Ștefan Bănulescu”, care îl va avea ca invitat pe Robert Florin Coravu, lector universitar al Facultății de Litere din cadrul Universității București – la Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea”
* Ankara, Turcia: Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul susține participarea Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca cu piesa „Strada cu îngeri”, la Festivalul Internațional pentru Copii și Tineret „Little Ladies, Little Gentlemen”, ediția a XIV-a, care va avea loc în perioada 23 – 29 aprilie
- Primele reprezentații ale teatrului clujean pe scena de la Ankara vor fi în data de 29 aprilie, de la orele 11:00 și 14:00, la Devlet Tiyatroları İrfan Şahinbaş Atölye Sahnesi
- În data de de 30 aprilie, Teatrul de Păpuşi „Puck” urcă din nou pe scena Devlet Tiyatroları İrfan Şahinbaş Atölye Sahnesi, în două spectacole, cu începere de la ora 11:00, respectiv ora 14:00
* Chişinău: Teatrul Evreiesc de Stat din București și Teatrul Satiricus „Ion Luca Caragiale” din Chișinău continuă și în acest an proiectul inițiat anul trecut – Teatru Peste Prut, în cadrul celei de-a II-a ediții, în perioada 23-29 aprilie:
- Astăzi, are loc spectacolul „Bucureşti 41 – Tur Retur”, de Andreea Chindriș, Alexa Bacanu și Alexandru Berceanu, regia Alexandru Berceanu
* Varşovia: Institutul Cultural Român de la Varșovia participă, pentru al doilea an consecutiv, pe tot parcursul lunii aprilie, la proiectul „Poems in the City / Poezia în oraș”, derulat sub egida EUNIC Varșovia și dedicat promovării poeziei contemporane europene în mediul urban, la care vor fi prezenţi doi poeți de limbă română – Teodora Coman (din România) și Dumitru Crudu (din Republica Moldova). Programul zilei:
- Are loc o seară de poezie europeană, ocazie cu care vor fi citite toate textele din proiect, în original și limba polonă, de reprezentanții institutelor culturale și actori profesioniști polonezi – la Teatrul Regal din Parcul Łazienki. Data nu a fost aleasă întâmplător, întrucât 23 aprilie este Ziua Mondială a Cărții
* Au loc meciuri în Liga I de fotbal:
- Play-out – etapa a 6-a: FC Botoşani – ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – ora 18:00, pe stadionul Municipal Botoşani
- Play-off – etapa a 6-a: AFC Astra Giurgiu – CS Universitatea Craiova – ora 20:45, pe stadionul „Marin Anastasovici” din Giurgiu
* Se joacă partida CSM Bucureşti – CSM Slatina, din etapa a 22-a a Ligii Naţionale de handbal feminin – ora 19:00
* Are loc o partidă în Grupa 1-6 a Diviziei A1 la volei feminin: CSM Bucureşti – ACS Agroland Timişoara – ora 17:00
* Focşani: Are loc un meci din etapa a doua a fazei play-out a Ligii Naţional de handbal masculin: CSM Focşani 2007 – CSU Suceava – ora 18:30
* Germania: Simona Halep este singura jucătoare română de tenis prezentă pe tabloul principal al turneului WTA de la Stuttgart, desfăşurat în perioada 23 – 29 aprilie
* Kaunas, Lituania: Naţionala României evoluează la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă, Divizia I, Grupa B (22 – 28 apr.)
- România – Lituania – ora 19:30
* Kiev: Sportivi din România participă la Campionatele Europene de lupte pentru cadeţi (23 – 29 apr.)
* * * * *
– Varşovia, Polonia: Președintele Consiliului European, Donald Tusk, urmează să compară ca martor în faţa Tribunalului regional de la Varşovia în procesul catastrofei aeriene de la Smolensk, în care şi-au pierdut viaţa 96 de persoane, printre care preşedintele de la acea vreme al Poloniei, Lech Kaczynski, soţia sa, şi alţi înalţi oficiali polonezi
– Washington: Vizita preşedintelui francez, Emmanuel Macron, prima deplasare în SUA a unui preşedinte străin de la instalarea în funcţie a lui Donald Trump (23 – 25 apr.)
– Ljubljana, Slovenia: Președintele slovac, Andrej Kiska, va avea o întrevedere cu omologul său sloven, Borut Pahor, și cu alți oficiali de stat
– Strasbourg: Sesiunea de primăvară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (23 – 27 apr.)
– Copenhaga: În cadrul Președinției daneze a Comitetului de Miniștri, Departamentul de Educație din cadrul Consiliului Europei va organiza o conferință cu tema „Cultura Democratică – de la cuvinte la acțiune”, care va reuni 120 de participanți din cele 50 de state părți la Convenția culturală europeană. Printre vorbitori: Merete Riisager, ministrul danez al educației și Snežana Samardzic-Marković, Director General pentru Democrație al Consiliului Europei (23 – 24 apr.)
– Luxemburg: Eurostat publică o serie de date cu privire la deficitul şi datoria publică în 2017
– Stockholm: Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, Antonio Guterres, va avea întrevederi cu premierul suedez, Stefan Lofven, şi va susţine o conferinţă de presă
– Berlin: Cancelarul german, Angela Merkel, primeşte vizita Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați, Filippo Grandi
– Berlin: Întrevedere a cancelarului german, Angela Merkel, cu premierul australian, Malcolm Turnbull
– New York: Forumul anual al Consiliului Economic și Social privind finanțarea dezvoltării, inclusiv reuniunile speciale la nivel înalt ale Consiliului Băncii Mondiale, Fondului Monetar Internaţional, Organizației Mondiale a Comerțului şi UNCTAD (Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare) (23 – 27 apr.)
– Berna, Elveţia: Şeful diplomaţiei elveţiene, Ignazio Cassis, primeşte vizita omologului său spaniol, Alfonso Dastis
– Riga: Haakon, Prințul Moștenitor al Norvegiei şi soţia sa, Prinţesa Mette-Marit, vor efectua o vizită în Letonia (23 – 26 apr.)
– Washington: Comisia pentru afaceri externe a Senatului se pronunţă asupra nominalizării lui Mike Pompeo în funcţia de secretar de stat (23 – 24 apr.)
– Beijing, China: Reuniune a miniştrilor de externe din ţările Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai (Rusia, China, India, Pakistan, Uzbekistan, Kazakhstan, Tadjikistan şi Kârgâzstan), la care va participa, printre alţii, ministrul indian de externe, Sushma Swaraj (23 – 24 apr.)
– Beijing: Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, va fi primit de preşedintele chinez, Xi Jinping
– Geneva: Deschiderea, la sediul ONU, a Comitetului Pregătitor al Conferinţei de Examinare a Tratatului de Neproliferare a Armelor Nucleare (TNP), care va avea loc în 2020 (23 apr. – 4 mai)
– SUA: Ministrul iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, va susţine un discurs în cadrul Consiliului pentru Relaţii Externe, de la New York
– Ciudad de Mexico: Prima dezbatere între candidaţii la alegerile prezidenţiale, care vor avea loc la data de 1 iulie
– Haga: Procesul în apel al lui Radovan Karadžić, fost lider al sârbilor din Bosnia, condamnat la 40 de ani de închisoare în 2016 (23 – 24 apr.)
– Bayonne, Franța: Conferință de presă pentru anunțarea „elementelor importante” ale grupării separatiste basce ETA, care urmează să pronunțe dizolvarea sa
– Franţa: Grevă a salariaţilor AirFrance (23 – 24 apr.)
– Germania: Târgul de la Hanovra – Salonul tehnologiei industriale (23 – 27 apr.)
– Lyon, Franţa: Are loc Congresul Mondial al Internetului – WorldWide Web 2018 (23 – 27 apr.)
– Tokyo: Reuniune a reprezentanţilor Comitetului Internaţional Olimpic (CIO) cu cei ai Comitetului organizator al Jocurilor de la Tokyo din 2020 (23 – 24 apr.)
– Grecia: UNESCO a desemnat oraşul Atena, capitala Greciei, drept „Capitala Mondială a Cărţii în 2018”. Acest demers are în vedere recunoaşterea de către UNESCO a eforturilor depuse de oraşe pentru promovarea cărţilor şi a cititului, iar oraşul câştigător va avea titlul amintit pentru un an, începând cu „Ziua mondială a cărţii şi drepturilor de autor” (23 aprilie). Atena este al 18-lea oraş „Capitală Mondială a Cărţii”; el a fost precedat de Conakry (2017), Wrocław (2016), Incheon (2015), Port Harcourt (2014), Bangkok (2013), Erevan (2012), Buenos Aires (2011), Ljubljana (2010), Beirut (2009), Amsterdam (2008), Bogota (2007), Turin (2006), Montreal (2005), Anvers (2004), New Delhi (2003), Alexandria (2002), Madrid (2001)
– Spania: Turneul de tenis ATP Barcelona Open 2018 – la Real Club de Tenis Barcelona (23 – 29 apr.)
Marţi, 24 aprilie
– Senat
* Lucrări în Comisiile permanente:
- ora 9:30 – Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi
- ora 9:30 – Comisia pentru afaceri europene
- ora 10:00 – Comisia economică, industrii şi servicii
- ora 10:30 – Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
- ora 10:30 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
- ora 11:00 – Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală
- ora 11:00 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital
- ora 12:00 – Comisia pentru transporturi şi energie
- ora 13:00 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
- ora 13:00 – Comisia pentru mediu
- ora 13:30 – Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului
- ora 13:30 – Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport
- ora 14:00 – Comisia pentru sănătate publică
– Camera Deputaţilor
* Activităţi în Comisiile parlamentare:
- ora 9:00 – Comisia pentru buget, finanţe şi bănci – sala 6115
- ora 10:00 – Comisia pentru sănătate şi familie – sala 2
- ora 10:00 – Comisia pentru transporturi şi infrastructură – etaj P1, camera 29
- ora 10:00 – Comisia pentru industrii şi servicii – sala 25, etaj 2, corp B4
- ora 10:00 – Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice – sala 29, Corp B4, etaj 1
- ora 10:00 – Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale – sala Comisiei
- ora 10:00 – Comisia pentru muncă şi protecţie socială – sala 23, corp B4, nivel PM
- ora 11:00 – Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport – sala 3150
- ora 11:00 – Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului – sala 4113, etaj 4
- ora 12:00 – Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic
- ora 12:00 – Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă
- ora 13:00 – Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării – sala 3
- ora 13:00 – Comisia pentru afaceri europene – Corp B2, Parter
- ora 13:30 – Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi – sala Comisiei
* Ministerul Sănătății și Salvați Copiii România pun în dezbatere studiul „Analiza situației gravidelor, mamelor și copiilor din mediul rural” – ora 10:00, la Hotel Radisson Blu, sala Atlas 2, Calea Victoriei nr. 63-81. La eveniment vor participa ministrul sănătății, Sorina Pintea, alături de Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii, Prof. Dr. Mihai Gafencu, Președinte Salvați Copiii, Prof. Dr. Silvia Stoicescu, Președinte Comisia de Neonatologie Ministerul Sănătății, Prof. Dr. Nicolae Suciu, Manager INSMC „Alessandrescu-Rusescu”, dar și alți reprezentanți ai Guvernului, Parlamentului, societăților profesionale medicale, asistenți medicali, moașe și specialiști în educație, administrație publică locală și ai societății civile
* Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) organizează, în parteneriat cu Warsaw Institute din Polonia, o masă rotundă româno – poloneză, în cadrul „Bucharest Security Conference Dialogues”, eveniment premergător „Bucharest Security Conference 2018”, reuniune desfășurată în fiecare toamnă în legătură cu Formatul de cooperare B9 – ora 10:00, la Palatul Parlamentului. Speakeri din Polonia: Krzysztof Kamiński, președintele Warsaw Institute, Maciej Małecki – Șeful Comisiei „Energy and State Treasury” din Parlamentul Poloniei, Piotr Naimski – Secretar de Stat, Cancelaria Primului Ministru, Tomasz Poręba – Membru al Parlamentului European. Din partea României vor participa Adrian Țuțuianu, Vicepreședintele Senatului, Ioan Mircea Pascu, Vicepreședinte al Parlamentului European, Doru Vișan, Secretar de Stat, Ministrul Energiei, Maria Magdalena Grigore, Secretar de Stat, Ministerul Transporturilor, Viorel Ardeleanu, Director Afaceri Strategice, Ministerul Afacerilor Externe, Răzvan Nicolescu, fost ministru al energiei și Iulian Iancu, membru al Parlamentului
* Are loc dezbaterea „Biserica în societate: între funcţia profetică şi politicile de acomodare”, în care dr. Bogdan Duca şi dr. Alexandru Racu vor examina complexitatea raporturilor care se ţes sau se rup între Biserici şi societatea contemporană, încercând să răspundă câtorva interogaţii politico-teologice: este Biserica parte a societăţii sau o alternativă critică a acesteia?; se lasă Biserica modelată de societate ori îşi propune să transfigureze societatea? Dialogul este moderat de Daniel Barbu – ora 18:00, la Biblioteca Națională, spațiul Pergament, parter
* Librăria Sophia organizează o seară duhovnicească cu părintele Vasile Ioana prilejuită de lansare volumului „Tâlcuire la canonul Ziua Învierii al Sfântului Ioan Damaschinul”, de Sfântul Nicodim Aghioritul – ora 18:30
* Asociația România Culturală organizează lansarea albumului de fotografie „Regina și Frontul”, coordonat de Anca Beatrice Todireanu – ora 17.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”. Cu acest prilej, în prezența Principesei Maria a României, în holul Bibliotecii Universitare, va fi vernisată și expoziția „Regina și Frontul”. Evenimentul cultural se înscrie în manifestările dedicate Centenarului Marii Uniri și este realizat de Muzeul Național al Literaturii Române, Asociația România Culturală, Fundația Prietenie Fără Frontiere și Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”
* Alba Iulia: Şedința Consiliului local al municipiului Alba lulia – ora 13:00, la sediul Direcţiei Programe
* Cluj-Napoca: Primăria Cluj-Napoca, în colaborare cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj, organizează un eveniment în cadrul căruia va avea loc prezentarea și promovarea rezultatelor proiectului REFILL atât la nivel local (către un grup extins de actori urbani), cât și la nivel național (către alte orașe interesate de tematica temporary use) – ora 10:00, la Casino Centru de Cultură Urbană. Scopul proiectului REFILL este să formeze o rețea între mai multe orașe europene cu experiență în utilizarea temporară a spațiilor vacante, cu scopul de a dezvolta utilizare temporară ca factor de inovare la nivel local
* Are loc conferința cu tema „Expunerea minorilor la disputele de familie dintre părinți”, organizată de societatea de avocaţi Zamfirescu Racoți & Partners – ora 9:00, la Athénée Palace Hilton, sala Regina Maria. Evenimentul este realizat în parteneriat cu Ministerul Muncii și Justiției Sociale – Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, cu sprijinul Fundației Estuar și al Organizației Salvați Copiii. Vorbitori: Gabriela Coman, președinte, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, Emilia Mădulărescu, judecător, Curtea de apel București, Secția a IV-a Civilă, Av. Ovidiu Șerban, avocat colaborator coordonator, Zamfirescu Racoți & Partners, Dr. Cristian Andrei, președinte, Fundația Estuar, Marius Rusu, psiholog, Salvați Copiii şi Monica Doroftei, psiholog. Moderator: av. Dr. Cosmin Vasile, avocat asociat coordonator, Zamfirescu Racoți & Partners
* Seminarul de informare în cadrul Programului de sprijin pentru repatriere voluntară, umanitar asistată şi reintegrare (RVAR), FAMI/17.01.02 – ora 9:00, la Hotel Rin Grand Bucureşti
* Asociaţia „Telefonul Copilului”, Cartoon Network și sportiva Cristina Neagu, desemnată de trei ori cea mai bună jucătoare de handbal a lumii, organizează conferința de presă de lansare a campaniei anti-bullying „Cartoon Network Clubul Prieteniei – Fii prietenos, nu răutăcios!” – ora 11:00, în Sala Cișmigiu a Hotelului Hilton Garden Inn din Str. Doamnei nr. 12. Evenimentul va trece în revistă cazuistica de bullying înregistrată la linia gratuită 116 111 în ultimii trei ani și va dezvălui spotul TV al campaniei
* Dezbatere despre rolul centrelor comunitare iniţiate de cetăţeni în conturarea şi activarea comunităţilor, pornind de la experienţa Centrului Comunitar Tei, organizată de Grupul de Iniţiativă Civică Lacul Tei, în parteneriat cu CeRe – Centrul de Resurse pentru participare publică şi studioBASAR – ora 18:30, la Centrul Comunitar Tei
* Are are loc licitația caritabilă a colecției prințesei Marina Sturdza #284/2018 – ora 19:30, la Artmark, Palatul Cesianu-Racoviță, Str. C.A. Rosetti nr. 5, sector 1. Potrivit dorinței sale, toate fondurile strânse în urma acestei licitații vor fi direcționate către fundațiile sprijinite de către Prințesa Marina Sturdza: Hope and Homes for Children, Fara Orphans Fund, The Hospices of Hope, Pro Patrimonio şi Fundația Sfântul Dimitrie
* Iaşi: Bussines Mark HR Project organizează conferința HR Steps, care se concentrează pe obiectivele strategice ale departamentului de Human Resources în dezvoltarea regională, dar și pe atribuțiile interne ale acestuia care ajută la îndeplinirea scopurilor strategice ale companiei – ora 9:00, la Palas Iași Congress Hall
* Casa de Cultură „Friedrich Schiller”, Primăria Municipiului București” și F.D.G.R. – Regiunea Extracarpatică organizează vernisajul expoziției de fotografie „Pe urmele lui Eminescu la Cernăuți”, realizată de artistul George Dumitriu – ora 18:00
* Are loc un eveniment special al Stagiunii „Cartografii sonore” – un concert-itinerar de percuție și flaut, exclusiv japonez, susținut de Irina Rădulescu – marimbă și Carla – Maria Stoleru – flaut – ora 18:00, la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, din Str. Londra nr. 39
* În cadrul proiectului „Idei în Agora”, are loc evenimentul „Genocidul armean. Un trecut care nu trece”, ocazie cu care scriitorul și eseistul român de origine armeană, Bedros Horasangian se va afla într-un dialog cu Sorin Antohi – ora 18:00, la Casa Filipescu-Cesianu
* Institutul Cervantes din Bucureşti, cu sprijinul Ambasadei Spaniei în România, în colaborare cu Universitatea din Bucureşti şi cu Ambasada Republicii Peru în România, organizează, în perioada 23 – 27 aprilie, o serie de evenimente culturale menite să aducă un omagiu lui Miguel de Cervantes, cărţii şi literelor în general. Programul zilei:
- ora 18:00 – Proiecția filmului documentar „María Moliner” (regia Vicky Calavia, Spania, 2016, versiune originală spaniolă, cu subtitrare în limba engleză) – la Sala Auditorium, Institutul Cervantes, Bd. Regina Elisabeta nr. 38. Prezintă: prof. univ. dr. Coman Lupu. Filmul a fost premiat pentru cel mai bun documentar la Festivalul Internațional Buñuel-Calanda 2017 şi cu Premiul Publicului la Festivalul 12MFF 2017 şi este un omagiu adus personalității și cercetării întreprinse de lexicografa și bibliotecara María Moliner, autoarea celebrului „Diccionario del Uso del Español”
* Fondatoarele Visual Playgroung, Paula Rusu și Ioana Șopov, discută, în cadrul conferinței „Making a Mural with Visual Playground”, despre realizarea în 2017 a unui mural în curtea UAUIM semnat de artistul olandez Hedof – ora 18:30, în Sala Librărie a ARCUB. Evenimentul organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB face parte din seria „#CePunemÎnRamă?”
* Vernisajul expoziției „Ikariotika”, a artistului Maurice Mircea Novac, găzduită de Elite Art Gallery în perioada 23 aprilie – 4 mai – ora 18:30, Piaţa Naţiunile Unite nr. 3-5, Bloc B2, parter
* Muzeul Național al Literaturii Române organizează o nouă întâlnire în cadrul „Interviurilor MNLR”, invitat fiind coregraful Răzvan Mazilu – ora 19:00, la sediul din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8 (în spatele Bisericii Albe). Participă la întâlnire și Sanda Vișan, autoarea cărții „Răzvan Mazilu. De la dans la musical”, apărută la Editura Nemira
* Concertul coral „Cântând Centenarul Unirii”, susţinut de Corul Symbol – ora 19:00, la Sala mare a Ateneului Român. Director-dirijor: Jean Lupu. Dirijor principal: Luminiţa Guţanu Stoian. Soliste: Andreea Dascălu, Corina Gatu. La pian: Magdalena Bulibaşa, Bianca Fodor, Cristina Gheorghe. La chitară: Andreea Silivestru. Percuţie: Petre Mihăilescu
* În cadrul „Stagiunii de marţi seara”, Sala mică a Ateneului Român găzduieşte concertul „Lacrimile au gust de timp” – ora 19:00. Cu participarea: Angelei Șindeli – soprană, lui Tudor Niculescu-Mizil – chitară, a Ruxandrei Nicolescu – poezie, concepție coregrafică şi a Andrei Demidov – pian
* „Răspunsuri Performative” în cadrul Festivalului LIKE CNDB 2018, oferite de artiști din comunitatea locală și din țară şi echipa CNDB, la întrebarea „Cum va arăta CNDB în 2020?”, când se va inaugura noul spațiu din Str. Cristian Popișteanu nr. 3 (Sala Omnia) – ora 19:30, (24, 26 și 27 apr.). Din program:
- la Sala „Stere Popescu” răspund performativ Ramona Chițeanu, Smaranda Găbudeanu și Virginia Negru (Petec), Oana Mardare și Doru Mihai Taloș (Reactor de creație și experiment – Cluj), Cristina Popa și Andrei Racovițan (Feeder.ro), Corina Șuteu și Ada Solomon și Alecu Solomon, iar Dan Perjovschi susţine un spectacol la Sala Omnia
* În perioada 24 aprilie – 18 mai, se vor desfășura workshop-uri susținute de dramaturgul Mihai Ignat și jurnalistul Ciprian Chirvasiu, cu prilejul evenimentului „Laboratorul de Comedie”, ediția a IV-a organizat în perioada 4 aprilie – 27 mai, de Teatrul de Comedie și Muzeul Național al Literaturii Române din București (MNLR) – un program de scriere creativă dramatică prin care se urmărește descoperirea și punerea în scenă a textelor noi sau dramatizarea unor opere literare. Textele finaliste vor sta la baza unor spectacole lectură în cadrul Festivalului Comediei Românești – festCO, ediția a XVI-a (19-27 mai)
* Cea de-a 22-a ediţie a Festivalului Filmului Francez din România se va desfăşura în perioada 24 aprilie şi 6 mai. Deschiderea are loc de la ora 20:30, la Cinema Elvire Popesco – Bd. Dacia nr. 77
* Baia Mare: Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș organizează „Festivalul Povestirilor Digitale”, ediția a IV-a – ora 16:00, la Sala de conferinţe. Evenimentul celebrează povestitorii digitali, participanţi la cursul DigiTales, organizat de Biblioteca Județeană “Petre Dulfu” Baia Mare, în perioada ianuarie – martie 2018. Prezintă: Corina Șandor-Martin – Trainer DigiTales
* Piteşti: Scriitoarea Adina Popescu se întâlnește cu cititorii școlii „Ion Luca Caragiale”, coordonați de profesoara Raluca-Andreea Dumitrescu – ora 11:30, la Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor”
* Ploieşti: Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, în parteneriat cu Asociația Română de Drept Umanitar – Filiala Prahova, organizează vernisajul expoziţiei temporare de pictură „Centenar – Patrimoniul cultural românesc în contextul Anului European al Patrimoniului” – ora 11:30, la sediul său din str. Toma Caragiu, nr.10. Participă talentaţi elevi din România şi Republica Moldova, coordonaţi de prof. Dorel Oprescu. Expoziţia se poate vizita până la data de 30 aprilie
* Sibiu: Prezentarea monografiei Colegiului Naţional „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, intitulată „Istoria Colegiului Naţional „Gheorghe Lazăr” din Sibiu de la origini până în anul 2017”, de Cosmin-Crăciun Cruciat, eveniment organizat în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu, cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu – ora 18:00, în Sala Festivă a Bibliotecii Judeţene ASTRA Sibiu
* Istanbul: În cadrul celei de-a II-a ediţii a Festivalului Filmului Românesc (3-26 apr.), are loc proiecţia lungmetrajului „De ce eu?” (2015), al lui Tudor Giurgiu – ora 19:00. Din program:
- Regizorul român va fi invitat la ediția a II-a a festivalului, în perioada 24 – 26 aprilie. Cineastul va susține o prelegere, înainte de prezentarea filmului său „De ce eu?”, apoi va participa la o sesiune Q&A, pentru a răspunde întrebărilor publicului. Se va discuta, de asemenea, despre condițiile în care se desfășoară producția pentru un lungmetraj, despre cinematografia românească, despre ce înseamnă producția unui film
* Londra: Corul Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, susține un concert la Britih Museum din Londra, în cadrul Festivalului „Europe and the world” – ora 15:00 (ora locală), în incinta Great Court
* Roma: Accademia di Romania in Roma, în colaborare cu Ministerul Culturii – Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş, Asociaţia Expose Architecture şi Consulatul Onorific al Republicii Italiene la Timişoara, organizează vernisajul expoziţiei „Manifest pentru Patrimoniu – Timişoara Premium Exposed City” – ora 18:00, în Galleria Accademia di Romania in Roma. Expoziţia va fi deschisă în perioada 24 aprilie – 6 mai
* Tivon, Israel: Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Editura Keshev LeShira şi Uniunea Scriitorilor Israelieni, organizează un eveniment dedicat lansării antologiei de poezie în limba ebraică „Precum apa în căuşul palmei”, semnată de membrii Cenaclului Echinox, în traducerea prof. Moshe Itzhaki şi a dr. Paul Farkaş, cu ilustraţii de Noa Levin-Harif şi publicată de Editura Keshev LeShira din Tel Aviv – ora 19:00, la Librăria „Karon Hasfarim” din Tivon. Moderator: Rafi Weichert, Editura Keshev LeShira. Participanţi: din România – Dinu Flămând, Mircea Petean, Ştefan Manasia, Ioan Moldovan, din Israel – Riki Dascal, Oded Peled, dr. Paul Farkaş, prof. univ. Moshe Itzhaki
* Are loc unul dintre cele mai importante evenimente pentru comunitatea online de fashion și beauty „Digital Divas 2018”, organizat de AVON România și Evensys – ora 13:00, la Palatul Bragadiru. Din program:
- ora 20:00 – la finalul zilei se va desfășura cea de-a VI-a ediție a galei de premiere Digital Divas Awards, moment ce reprezintă o celebrare a celor mai active femei din mediul online local și este o seară dedicată celor care strălucesc în activitatea lor
* * * * *
– Bruxelles: Conferinţă internaţională pe tema Siriei (24 – 25 apr.)
– Sofia: Reuniunea Consiliului pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Politică Socială, Sănătate şi Consumatori al UE
– Londra: Vicepreședintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, susţine un discurs cu privire la stabilitatea financiară și industria serviciilor financiare înainte de Brexit
– Varşovia: Preşedintele polonez, Andrzej Duda, primeşte vizita omologului său etiopian, Mulatu Teshome (24 – 25 apr.)
– Franţa: Premierul francez, Edouard Philippe şi omologul său australian, Malcolm Turnbull, inaugurează Centrul „Sir John Monash” şi participă la ceremonia de marcare a Centenarului Bătăliei de la Villers-Bretonneux (24 – 25 apr.)
– Beijing: Ministrul pakistanez de externe, Khawaja Asif, va participa la reuniunea miniștrilor de externe din cadrul Organizației pentru Cooperare de la Shanghai (SCO)
– Ulaanbaatar: Vizita ministrului afacerilor externe indian, Sushma Swaraj, în Mongolia (24 – 25 apr.)
– Ankara: Principalul partid de opoziţie din Turcia, CHP, îşi desemnează candidatul la alegerile prezidenţiale anticipate din 24 iunie
– Bourges, Franţa: Cea de-a 42-a ediţie a Festivalului de muzică „Le Printemps de Bourges” (24 – 29 apr.)
Miercuri, 25 aprilie
– Senat
* ora 10:00 – lucrări în plen
* Lucrări în Comisiile Permanente
– Camera Deputaţilor
* ora 8:30 – şedinţă în plen
* ora 12:00 – Vot final
* la încheierea ședinței de vot final – şedinţa Biroului Permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare
* ora 15:00 – activitate în Comisiile Parlamentare
- ora 13:00 – Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor – sala: etaj 7, camera 7077
* Înalta Curte de Casație și Justiție judecă un nou termen în dosarul în care președintele PSD, Liviu Dragnea, este acuzat de instigare la abuz în serviciu la Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman
* Are loc a II-a ediţie a evenimentului „Construct FEST”, dedicat celor din domeniul construcţiilor – ora 10:00, la Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, Bd. Lacul Tei nr. 124 (25 – 26 apr.)
* Iași: Lideri ai industriei feroviare europene, alături de administratorii de infrastructură feroviară naţională şi operatorii de transport feroviar din ţările Europei Centrale şi de Est (ECE) se vor reuni, în zilele de 25 şi 26 aprilie, cu ocazia ediţiei a XIII-a a Conferinţelor Club Feroviar pentru a discuta despre proiectele feroviare menite să formeze un spaţiu de transport feroviar mai bine conectat şi integrat în statele ECE – ora 9:00, la Hotel Unirea, Piața Unirii nr. 5
* Conferință de presă privind lansarea ediției 2018 a Concursului Internațional „George Enescu” – ora 11:00, la Ateneul Român, Salonul VIP, Str. Benjamin Franklin nr. 1-3
* Concert în cadrul celei de-a VIII-a ediţii a Turneului „Pianul călător”: „România – 100 – Best Of”, susţinut de pianistul Horia Mihail, în perioada 9 aprilie – 8 mai, în mai multe localităţi din ţară – ora 19:00, la Sala Radio. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi. Coproducători: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional
* Stockholm, Suedia: ICR Stockholm prezintă, în colaborare cu Biblioteca de Muzică și Film din cadrul Konserthuset Stadsteatern, premiera filmului românesc „Ana, mon amour”, regia: Călin Peter Netzer, 2017 – ora 18:30, la cinematograful Klarabiografen
* Prima Licitație de Bijuterie de Autor din România – ora 19:30, la Artmark – Palatul Cesianu-Racoviță. Creaţiile a opt designeri români contemporani vor fi licitate pentru prima dată în piața de artă – Monica Bîrlădeanu, Alina Carp, Georgiana Ciceo, Anamaria Dobraș, Miklos Lehel, Andreea Mogoşanu, Anca Popescu şi Mona Vulpoiu sunt autorii unor bijuterii unice prin design și stil. Şi tot din Licitația de Bijuterie de Autor face parte și o selecție de bijuterii şi accesorii aparţinând unor mărci renumite precum: De Beers, Tiffany, Cartier, Lalaounis, Van Cleef & Arpels, Roberto Bravo, Fabergé
* * * * *
– Washington: Preşedintele francez, Emmanuel Macron, va susţine un discurs în faţa Congresului SUA
– Berna, Elveția: Președintele german, Frank-Walter Steinmeier, va efectua o vizită de stat în Elveția (25 – 26 apr.)
– Villers-Bretonneux, Franța: Premierul australian, Malcolm Turnbull, participă la serviciul Dawn cu ocazia Memorialului de război australian din Franța pentru a comemora 100 de ani de la a doua bătălie de la Villers-Bretonneux
– Singapore: Summit al Asociaţiei Naţiunilor Asiei de Sud-Est (ASEAN) (25 – 28 apr.)
– Sydney: Ceremonii de celebrare a zilei Corpului Armatei din Australia și Noua Zeelandă (ANZAC), care comemorează bătălia de la Gallipoli din 1915
– Berlin: Expoziția Internațională Aeriană (25 – 29 apr.)
– Beijing: Deschiderea pentru presă a Salonului Auto de la Beijing, deschis publicului în perioada 29 aprilie – 4 mai (25 – 26 apr.)
Joi, 26 aprilie
– Senat
* ora 9:00 – lucrări în Comisiile Permanente
– Camera Deputaţilor
* ora 8:30 – activitate în Comisiile Parlamentare
* Conferința „Zeițe și șamani în credințele străvechi. Plastica antropo-zoomorfă – de la artă la identitate”, cu Theodor Ignat, Șef Birou Arheologie, Muzeul Municipiului București – ora 19:00, la Palatul Suțu
* Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” condusă de maestrul dirijor Christian Badea susţine un concert cu lucrări semnate de Joseph Haydn, Wolfgang Amadeus Mozart, şi Richard Strauss. Solist: cornistul Martin Owen. Corul Filarmonicii „George Enescu” va fi condus de Iosif Ion Prunner – ora 19:00, la Sala Mare a Filarmonicii. Printre partenerii media: Radio Romania Cultural, Radio Romania Muzical ( 26 şi 27 apr.)
* Concertul de jazz „John Cage, Ludwig van B. and a Cowbell”, în interpretarea artiștilor internaționali Maurice de Martin, Christopher Dell și Pedro Negrescu, face parte din cel de-al doilea sezon „Artist in Residence”, și prezintă, în premieră, un omagiu adus unuia dintre cei mai importanți compozitori ai secolului XX, John Cage – ora 20:00, la ARCUB
* Caracal: Concert în cadrul celei de-a VIII-a ediţii a Turneului extraordinar „Pianul călător – România – 100 – „Best Of”, susţinut de pianistul Horia Mihail, în perioada 9 aprilie – 8 mai, în mai multe localităţi din ţară – ora 19:00, la Teatrul Național. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi. Coproducători: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional
* Ankara, Turcia: Orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu condusă de dirijorul Constantin Grigore, va susţine un concert simfonic, în premieră, la MEB Sura Hall, avându-l ca invitat pe violonistul Gabriel Croitoru, care va cânta pe vioara care a aparținut lui George Enescu, cu prilejul celei de-a 35-a ediţii a festivalului „Ankara International Music Festival”
* Istanbul: Proiecţia peliculei „Despre oameni și melci”, semnată de Tudor Giurgiu, va închide cea de-a II-a ediţie a Festivalului Filmului Românesc (3 – 26 apr.) – ora 19:00, la sediul Akbank Sanat din Bd. İstiklal
* * * * *
– Frankfurt: Reuniune a Băncii Centrale Europene, pe tema politicii monetare din zona euro
Vineri, 27 aprilie
* Muzeul Național al Literaturii Române organizează evenimentul de lansare a volumului „Noduri, verigi şi răsuciri”, de Ioana Greceanu, Editura Tracus Arte – ora 17:00, Str. Nicolae Crețulescu nr. 8. Invitați sunt scriitorii: Radu Voinescu, Ioan Es. Pop, Horia Gârbea
* Actorul de origine română, Sebastian Stan, care a jucat în lungmetraje hollywoodiene precum cele din franciza „Căpitanul America/ Captain America”, este invitatul de onoare al celei de-a II-a ediţii a evenimentului „American Independent Film Festival”, care are loc în perioada 27 aprilie – 3 mai, la Cinema PRO şi Cinema Muzeul Ţăranului din Bucureşti. Din program:
- Proiecția de deschidere a festivalului are loc de la ora 20:30, la Cinema PRO, cu filmul „I, Tonya (2017)”, în prezența lui Sebastian Stan
- Filme ale regizorului John Cassavetes vor fi prezentate, în cadrul unei retrospective ce îi este dedicată artistului, de cineaşti sau critici de cinema, printre care Cristian Tudor Popescu, Ionuţ Mareş, Christian Ferencz-Flatz şi Andrei Tănăsescu. Proiecţiile din „Retrospectiva Cassavetes” au loc la Cinema Muzeul Ţăranului
- Filmul „Lady Bird”, în regia Gretei Gerwig, câștigător a două Globuri de aur și nominalizat la cinci premii Oscar, va fi proiectat, în premieră, în România în cadrul American Independent Film Festival, astăzi, de la 18:00, la Cinema PRO
* În perioada 27 aprilie – 6 mai, pe cele două scene ale Teatrului Nottara se vor juca şase spectacole selecţionate în cadrul celei de-a XI-a ediţii a Festivalului Shakespeare – cinci producţii invitate din: Europa (Marea Britanie), Asia (Coreea de Sud), Africa (Africa de Sud), Australia şi Statele Unite ale Americii şi o producţie a Teatrului Nottara. Secţiunea este deschisă de spectacolul „Mult zgomot pentru nimic” (Teatrul Nottara), în regia Dianei Lupescu – ora 19:00, la Sala Horia Lovinescu
* Trupa de teatru Nostos, a Asociației Culturale Grecești din România, în colaborare cu Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București și sub egida Ambasadei Republicii Elene din București prezintă spectacolul „Lysistrata” de Aristofan, în traducerea lui Giannis Varveris, regia: Afroditi Ioannidou – ora 19:30, la Sala Studio a Teatrului Naţional din Bucureşti
* Tel Aviv: Documentarul „Licu, o poveste românească”, regizat de Ana Dumitrescu, va fi prezentat în selecția internațională a celei de-a șasea ediții a „Solidarity – Tel Aviv Film Festival for Human Rights”, eveniment care are loc între 26 aprilie și 1 mai
* Viena: Institutul Cultural Român de la Viena şi FIVE PLUS Art Gallery din Viena prezintă la sediile lor, expoziţia „Delir controlat” semnată de Tudor Banuş. Vor fi expuse lucrări din diferite perioade de lucru ale artistului, publicații a căror ilustrație a fost realizată de acesta şi albume precum „Tudor Banuş – Parc(o)urs” (Editura Institutului Cultural Român, 2010) sau „Tudor Banuș – Retrospectivă” (albumul expoziţiei organizate în perioada 17 noiembrie 2017 – 1 martie 2018, la Muzeul de Artă Timișoara)
* * * * *
– Sofia: Reuniune a miniştrilor de finanţe din cadrul UE (ECOFIN) (27 – 28 apr.)
– Sofia: Reuniunea Eurogrup
– Brasilia, Brazilia: Vizita președintelui chilian Sebastián Piñera
– St. Petersburg, Rusia: Vizita președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, în Rusia (27 – 28 apr.)
– Riga: Prinţesa Victoria a Suediei și Prințul consort, Daniel, se vor afla în vizită în Letonia
– Kigali, Rwanda: Fundaţia „Mo Ibrahim” organizează prima sa reuniune anuală, la care participă reprezentanţi ai sectorului public şi privat, organizaţiilor regionale şi multilaterale, pentru dezbateri pe probleme legate de guvernare și de conducere, cu care se confruntă continentul african (27 – 29 apr.)
– Seul: Cel de-al treilea Summit dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud
Sâmbătă, 28 aprilie
* Muzeul Național al Literaturii Române organizează o nouă întâlnire interactivă cu scriitorul și publicistul William Totok, în cadrul proiectului „Scriitori contemporani la muzeu” – ora 13:00, la sediul din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8. Printre partenerii media: Radio România Cultural
* În cadrul „American Independent Film Festival” (27 apr. – 3 mai), are loc un eveniment caritabil care va cuprinde proiecția filmului „I, Tonya”, urmată de un Open Talk cu actorul Sebastian Stan şi de un dialog cu publicul – ora 18:00, la Cinema PRO. Încasările vor fi donate programului de voluntariat Our Big Day Out inițiat în anul 2005, care vizează copii din centre de plasament, vârstnici care trăiesc în aziluri de bătrâni sau instituții medico-sociale și familii care trăiesc în comunități marginalizate, cauză pe care Sebastian Stan o sprijină în România
* Teatrul de Comedie prezintă premiera oficială a spectacolului „Mult zgomot pentru nimic” de William Shakespeare, în regia lui Andrei Șerban, adaptare de Daniela Dima și Andrei Șerban, pornind de la o traducere de Lucia Verona – ora 19:00, la Sala „Radu Beligan” (28 şi 29 apr.)
* Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” prezintă premiera revistei muzicale „Un cântec… O glumă…”, cu participarea extraordinară a solistei Marina Voica – ora 19:00, la Sala Savoy, Calea Victoriei nr. 33
* Timişoara: Concert în cadrul celei de-a VIII-a ediţii a Turneului extraordinar „Pianul călător – România – 100 – „Best Of”, susţinut de pianistul Horia Mihail, în perioada 9 aprilie – 8 mai, în mai multe localităţi din ţară – ora 19:00, la Sala Capitol. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi. Coproducători: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regionalora
* * * * *
Duminică, 29 aprilie
* Bruxelles: Arthis – Casa de Cultură Belgo-Română, organizează cea de-a 13-a ediţie a festivalului: „Primăvara românească la Bruxelles”. Judeţul Braşov, invitat de onoare al acestui an, va fi reprezentat de numeroşi artişti şi meşteri populari – ora 12:30, Square des Blindés. Reprezentanţii României la concursul Eurovision 2017, Ilinca şi Alex Florea, vor fi de asemenea prezenţi în cadrul acestui eveniment
* Sibiu: Pianista Monica Florescu va susţine un recital de pian în cadrul stagiunii camerale „Florescu-Fernandez & Friends”, cu ocazia inaugurării noului pian August Förster – ora 17:00, la Sala Oglinzilor a Forumului Democratic German Sibiu (FDGS). Achiziția realizată de Forumul Democratic Germanilor din România (FDGR) a fost finanțată de Departamentul pentru Relaţii Interetnice ai Guvernului României
* În cadrul programului „Clasic e fantastic. Cum să înțelegem muzica și pictura”, are loc un concert susţinut de Bucharest Winds Ensemble şi realizat în colaborare cu Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română – orele 10:00 şi 12:30, la Ateneul Român. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical
* În cadrul programului „Conferinţele Teatrului Naţional”, directorul editorial la editura Vremea, Silvia Colfescu, prezintă conferinţa cu tema „Povești din București – Un Oraș cu Vocația Supraviețuirii” – ora 11:00, la Sala Atelier
* Teatrul Odeon celebrează Ziua Mondială a Dansului (29 apr.) prin gala „Răzvan Mazilu & Friends”, eveniment la care Nicu Alifantis va fi invitat special – ora 19:00, la sala Majestic
* În cadrul „American Independent Film Festival” (27 apr. – 3 mai), are loc cea de-a treia întâlnire cu actorul Sebastian Stan, care va participa la începutul proiecției filmului „I, Tonya” – ora 20:30, la Cinema PRO. Printre partenerii media: Radio România Cultural
* Arad: Premiera spectacolului „Disputa” de Pierre de Marivaux, semnat regizoral de Vlad Massaci – ora 19:00, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, Sala Mare
* * * * *
– Baku, Azerbaidjan: Marele Premiu de Formula 1