Premierul Viorica Dăncilă se află în Israel într-o vizită oficială, ocazie cu care a avut o întrevedere cu omologul său israelian, Benjamin Netanyahu. Potrivit unui comunicat de la Palatul Victoria, şeful Executivului israelian a salutat adoptarea de către Guvernul României a cadrului de lansare a dezbaterii privind relocarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim. Cei doi premieri au evocat legăturile tradiţionale de prietenie dintre cele două ţări şi au evidenţiat nivelul excelent al relaţiilor bilaterale dintre România şi Statul Israel, bazate pe o tradiţie de 70 de ani. Au fost abordate şi aspecte privind cooperarea în domeniul militar, strategic şi al securităţii cibernetice. Premierul român şi-a exprimat satisfacţia pentru interesul acordat de partea israeliană la propunerea părţii române privind încheierea unui parteneriat România – Israel în domeniul noilor tehnologii, care va permite elaborarea de proiecte comune în principalele domenii ale acestuia, respectiv cercetare, sănătate, telemedicină, inovaţie antreprenorială pentru domenii high-tech, şi care va stimula interesul reciproc al comunităţilor de afaceri din cele două ţări, se arată în comunicat./dsirbu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 aprilie