EVENIMENTE INTERNE
– Preşedinţie
* Bacău: Preşedintele Klaus Iohannis efectuează o vizită în municipiul Bacău; din program:
- ora 15:00 – vizită la societatea comercială Aerostar S.A. Grup Industrial Aeronautic – Bacău
- ora 17:00 – participare la dezbaterea naţională „Viziunea tinerilor pentru viitorul României” – la Centrul de Afaceri şi Expoziții
– Senat
* ora 9:00 – Lucrări în Comisiile permanente
– Camera Deputaţilor
* ora 8:30 – Activităţi în Comisiile parlamentare:
- Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
- Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor
– Uniunea Europeană
* Reprezentanţa Comisiei Europene în România şi Camera de Comerț și Industrie a României organizează seminarul cu tema „Instrumente europene financiare și non-financiare pentru mediul de afaceri din România” – ora 10:30, la sediul Reprezentanței Comisiei Europene în România, Str. Vasile Lascăr nr. 31
* Participarea ministrului delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, la conferința „Economia socială în programul președințiilor Consiliului Uniunii Europene. Perspective pentru România la Președinția Consiliului Uniunii Europene“ – ora 13:00, la Spațiul Public European
* Cluj-Napoca: Ambasadorul Germaniei la București, Cord Meier-Klodt, și Leonard Orban, consilier prezidențial pentru afaceri europene, participă la dezbaterea „Viitorul Uniunii Europene: de la scenarii la reforme”, organizată de Institutul de Cercetări Europene și Grupul de Reflecţie CITADEL – la Facultatea de Studii Europene din cadrul Universității Babeș-Bolyai. Din program:
- ora 10:00 – dezbatere publică, moderată de prof. univ. dr. Nicolae Păun, decanul Facultății de Studii Europene și directorul Institutului de Cercetări Europene, și de conf. dr. habil. Valentin Naumescu, fondatorul şi coordonatorul Grupului de Reflecţie CITADEL – la Sala Jean Monnet
- ora 14:00 – masă rotundă, moderată de prof. dr. Rudolf Gräf, prorector al Universității Babeș-Bolyai – la Sala Robert Schuman
- ora 14:30 – prelegerea cu tema: „Quo Vadis Europa: O discuție cu E.S. Cord Meier-Klodt, Ambasadorul Germaniei, despre viitorul Uniunii Europene” – la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Sala T1, Str. Minerilor nr. 85
– Ministere
* Bălţăteşti, jud. Neamţ: Ministrul apărării naţionale, Mihai Fifor, va vizita Sanatoriul de balneofizioterapie şi recuperare medicală „Dr. Dimitrie Cantemir” Bălţăteşti
* Braşov: Conferinţa „Industria cărnii la raft”, la care este invitat – ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Petre Daea – ora 9:00, la Hotel Lux Divina
* Popești Leordeni: Ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, participă, la unitatea teritorială a Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale din orașul Popești Leordeni, la un eveniment public organizat cu ocazia zilei acestei instituții – ora 10:30, Str. Leordeni, nr. 114. În cadrul evenimentului vor fi prezentate și materialele deținute în depozitele Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, destinate ajutorării populației în cazul unor dezastre naturale sau altor evenimente ce țin de domeniul situațiilor de urgență
* Târgovişte: Conferinţă de presă organizată de Consiliul Judeţean Dâmboviţa, la care participă ministrul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat, Ştefan Radu Oprea – ora 17:00
* Israel: Participarea ministrului afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, în delegația condusă de prim-ministrul Viorica Dăncilă, care efectuează o vizită oficială în Statul Israel (25-26 apr.)
– Apărare, Interne
* Ministerul Apărării Naţionale organizează, în aceste zile, în toate marile garnizoane din ţară, o serie de manifestări dedicate Zilei Veteranilor de Război (29 aprilie). În București, astăzi activitățile vor avea loc după următorul program:
- ora 10:00 – Adunare Solemnă a veteranilor de război la Palatul Cercului Militar Național;
- ora 14:00 – spectacolul intitulat „Istoria ca un spectacol”, în Aula Ministerului Apărării Naționale. Acesta este primul dintr-o trilogie realizată de Asociaţia Culturală „Lupii Albi”, care va fi lansată în perioada aprilie – decembrie 2018, aducând în prim plan personalități marcante din istoria națională: Vlad Ţepeş, Mihai Viteazul şi Regina Maria. Proiecţia filmului „Dracula – Coroana”, cu reevocarea mai multor momente din viaţa voievodului Vlad Ţepeş
* Militarii din Forţele Navale Române participă, în perioada 26-27 aprilie, la activităţi evocatoare, organizate cu prilejul „Zilei Veteranilor de Război”, în garnizoanele Constanţa, Brăila, Babadag şi Tulcea. Astăzi, la Constanţa, marinarii militari participă la ceremonialul militar şi religios, la Monumentul Eroilor din cel De-al II-lea Război Mondial – ora 10:00, în Cimitirul Central
* Carei, jud. Satu Mare: Direcția de Cultură a municipiului Carei organizează un eveniment dedicat Zilei Veteranilor de război (29 apr.) – ora 11:15, la Castelul Károlyi. În cadrul manifestării va fi deschisă o expoziție de carte și fotografie, având ca subiect Primul și al Doilea Război Mondial, apoi va fi depusă o coroană de flori la mormintele eroilor din Cimitirul Mesterészi
* Miercurea Ciuc: Inaugurarea noului punct de comandă şi dispecerat integrat 112 al ISU Harghita – ora 14:00, la sediul ISU Harghita
– Partide
* Conferinţă de presă susţinută de consilierul local şi preşedintele Partidului Mișcarea Populară Sector 2, Cătălin Militaru, cu tema „Dezastrul din Primăria Sectorului 2” – ora 11:00, la sediul PMP Sector 2, Bd. Lacul Tei nr. 67
* Partidul Naţiunea Română organizează o conferinţă de presă cu ocazia lansării publice – ora 19:30, în sala Le Diplomate, Hotel Athénée Palace Hilton
* Bistriţa: Conferinţă de presă la Partidul Verde, filiala Bistriţa-Năsăud – ora 9:00
* Calafat: Organizaţia Femeilor Liberale Dolj şi Organizaţiile PNL Calafat, PNL Poiana Mare şi PNL Desa organizează întâlnirea deschisă cu tema „Antreprenoriat feminin de succes în zona de servicii” – ora 18:00, la Restaurantul Tresor
* Cluj-Napoca: Conferinţă de presă comună susţinută de preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, împreună cu europarlamentarii David McAllister şi Sogor Csaba – ora 12:00, la sediul UDMR, Str. Republicii nr. 60
* Piteşti: Conferinţă de presă susţinută de deputatul PNL Dănuţ Bica – ora 12:00, la sediul PNL Argeş
* Timişoara: Conferinţă de presă PSD Timiş – ora 13:00
* Bruxelles: Vizita preşedintelui PNL, Ludovic Orban, în cadrul căreia va avea întrevederi cu preşedintele Partidului Popular European, Joseph Daul, cu preşedintele Martens Centre, Mikulas Dzurinda, precum şi cu preşedintele grupului PPE din Comitetul Regiunilor, Michael Schneider (24-26 aprilie). Partidul Naţional Liberal filiala Belgia, împreună cu Institutul de Studii Populare, fundaţia oficială a PNL, alături de partenerii lor, organizează, astăzi, o serie de evenimente sub titulatura „Ziua românilor liberali la Bruxelles”:
- ora 9:00 – Conferinţa Net@Work – Panelul „Extinderea Uniunii Europene. Pe când?”. Organizatori: Martens Centre for European Studies – fundaţia oficială a Partidului Popular European şi Institutul de Studii Populare, fundaţia oficială a Partidului Naţional Liberal – Stanhope Hotel, Rue du Commerce 9, 1000
- ora 18:45 – Românii din Belgia în dialog cu Ludovic Orban, preşedintele PNL; organizatori: PNL Belgia şi Rombel – Comunitatea românilor din Belgia – la Rue Marteau nr. 4
- ora 20:00 – Prezentarea proiectului „Diaspora schimbă destine”; organizatori: Grupul de Iniţiativă „Diaspora schimbă destine” – la Rue Marteau nr. 4
- ora 20:30 – Răzvan Hoinaru prezintă proiectul „Votează pentru Bruxelles”, proiect care are în vedere informarea diasporei româneşti din Bruxelles despre alegerile locale din octombrie 2018
– Ambasade
* Ambasada SUA, Asociația Environ şi Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) organizează proiecția filmului „A Plastic Ocean”, urmată de o dezbatere pe tema stopării poluării cu materiale plastice – ora 11:00, la sediul SNSPA, Bd. Expoziţiei nr. 30 A, Sala Multifuncţională. Evenimentul este dedicat sărbătoririi „Zilei Pământului 2018” (22 apr.)
* Alba Iulia: Ambasada S.U.A. la Bucureşti şi Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba inaugurează Raftul American (American Shelf) – ora 16:00, la Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba, Str. Trandafirilor nr. 22. American Shelf reprezintă o donaţie de carte – literatură americană clasică şi contemporană, literatură pentru copii şi tineret, lucrări de metodică a predării limbii engleze, materiale pentru perfecţionarea limbii engleze, continuarea studiilor în S.U.A., precum şi cărţi despre politica externă, istoria şi geografia Statelor Unite. Colecţia oferă acces la resurse despre S.U.A., cultura şi valorile americane. Donaţia va fi oferită de Hans Klemm, ambasadorul S.U.A. în România, şi va intra în patrimoniul Bibliotecii spre a sta la dispoziţia profesorilor, elevilor şi a publicului interesat
– Administraţie
* Primarul general Gabriela Firea participă la deschiderea oficială a şedinţei bursiere cu prilejul listării obligaţiunilor municipale emise de Primăria Capitalei – ora 9:20, la sediul Bursei de Valori Bucureşti, Bd. Carol I nr. 34-36, etaj 14, sala Aquarium
* Şedinţa Consiliului Local Sector 1 – ora 14:00, la sediul Primăriei Sectorului 1, sala de şedinţă, Bd. Banu Manta nr. 9
* Şedinţa Consiliului Local Sector 3 – ora 15:00, la sediul Primăriei Sectorului 3, Calea Dudeşti nr. 191, etaj I, sala de consiliu
* Buzău: Şedinţă ordinară a Consiliului Local al Municipiului Buzău – ora 11:00, la Palatul Comunal, Piaţa Daciei nr. 1, sala „Stan Săraru”
* Câmpia Turzii, jud. Cluj: Şedinţă ordinară a Consiliului Local al Municipiului Câmpia Turzii – ora 13:00, în sala de şedinţe a Palatului Cultural „Ionel Floaşiu”
* Sfântu Gheorghe: Şedinţă ordinară a Consiliului Județean Covasna – ora 12:00
* Piatra Neamţ: Şedinţă ordinară a Consiliului Judeţean Neamţ – ora 16:00, în sala de şedinţe „Ion Creangă”
* Satu Mare: Şedinţă ordinară a Consiliului Judeţean Satu Mare – ora 14:00, în sala mică de ședințe a Consiliului
* Sibiu: Şedinţă ordinară a Consiliului Județean Sibiu – ora 15:00, la sediul Consiliului, Str. General Magheru nr. 14
* Suceava: Şedinţă ordinară a Consiliului Județean Suceava – ora 11:00
– Juridic
* Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se pronunţă în dosarul „Rovinari – Turceni”, în care fostul premier Victor Ponta este judecat pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor
– Economic
* Publicația online www.BankingNews.ro organizează, cu sprijinul Asociației Române a Băncilor și a Asociației de Plăți Electronice din România – APERO, a V-a ediție a conferinței „EU plătesc cu cardul” – la Epoque Events Gallery, Hotel Epoque
* Samsung lansează pe piaţa românească noua generaţie de televizoare QLED TV – ora 19:00, Str. General Constantin Budişteanu 28C
* Pitești: Târgul Internațional de Echipamente și Utilaje Agricole “AGRO Pitești”, ediția a III-a – la Complexul Comercial Jupiter City (26 – 29 apr.)
* Suceava: Cea de-a XII – a ediție Cafeaua cu finanțări – ora 16:30, la sediul Camerei de Comerț și Industrie Suceava, etaj 2, sala 4
* Republica Moldova: Preşedintele Curţii de Conturi a României, Mihai Busuioc, va efectua, în perioada 26 – 27 aprilie, o vizită oficială în Republica Moldova, la invitaţia omologului său din Republica Moldova, Untila Veaceslav
– Medicină
* Conferință de presă despre echipa de medici din Israel „Save a Child’s Heart”, care a revenit la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, pentru a opera copii cu afecțiuni cardiace – ora 9:00, la Spitalul Grigore Alexandrescu
* Cluj-Napoca: Gala Elitelor Medicale Transilvane, ediţia a III-a – ora 19:00, la Wonderland Resort
– Arhitectură, Arheologie
* Muzeul Municipiului București organizează conferința „Zeițe și șamani în credințele străvechi. Plastica antropo-zoomorfă – de la artă la identitate”, susţinută de arheologul Theodor Ignat – ora 19:00, la Palatul Suțu, Bd. Ion C. Brătianu nr. 2
– Istorie
* Prietenii, discipolii, toţi cei care l-au admirat pe academicianul şi profesorul Dinu C. Giurescu îi pot aduce un ultim omagiu astăzi, la sediul Facultăţii de Istorie din Universitatea Bucureşti, Bd. Regina Elisabeta nr. 4-12, între orele 16:00 – 18:00. Apoi, trupul neînsufleţit va fi depus, de la ora 19:00, la Biserica Italiană, Bd. Nicolae Bălcescu nr. 28, care va rămâne deschisă publicului până la ora 22:00. Academicianul şi profesorul Dinu C. Giurescu va fi înmormântat vineri în cavoul familiei de la Cimitirul Bellu, cu onoruri militare asigurate de Garnizoana Bucureşti
* Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) organizează deschiderea expoziției temporare „Ștefan cel Mare – din istorie în veșnicie”. Vernisajul va avea loc astăzi, începând cu ora 17:00, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr. 12, sector 3 (26 apr. – 28 iul.)
* Arad: Viaţa şi personalitatea omului de stat arădean Ştefan Cicio Pop (1865-1934) vor fi evocate în cadrul primei conferinţe dedicate Centenarului Marii Uniri, organizate de de Centrul Municipal de Cultură Arad – ora 12:00, în sala Astra a Bibliotecii Judeţene „A. D. Xenopol”
* Bistriţa: Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud organizează colocviul cu tema „Generaţia Marii Uniri: atitudini, mentalităţi, comportamente” (26 – 27 apr.)
* Buzău: Are loc deschiderea oficială a Sesiunii de comunicări ştiinţifice „1918 – sfârşit şi început de epocă”, organizată de Muzeul Judeţean Buzău – ora 12:00, în Amfitreatul de la sediul muzeului, Bd. Nicolae Bălcescu nr. 50. Evenimentul face parte din suita de manifestari organizate de muzeu în anul Centenarului Marii Uniri (26 – 27 apr.)
* Iaşi: Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi – Muzeul de Istorie a Moldovei şi Ministerul Afacerilor Externe organizează evenimentul de prezentare a sabiei de învestitură a domnitorului Alexandru Ioan Cuza – ora 14:00, la Muzeul Unirii, Str. Alexandru Lăpuşneanu nr. 4
* Satu Mare: Muzeul Judeţean Satu Mare, în cadrul evenimentelor dedicate Anului Centenar, organizează Sesiunea de comunicări ştiinţifice intitulată „1918 – Sfârşit şi început de drum. Transformări geopolitice în Europa Centrală şi de Est”, în perioada 26-28 aprilie. Evenimentul este organizat în colaborare cu Centrul de Studii Transilvane, Facultatea de Istorie şi Filozofie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” şi Facultatea de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii din Oradea şi Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare şi Auchan Satu Mare. Deschiderea are loc astăzi, de la ora 11:00, la Sediul Muzeului Judeţean Satu Mare – Bd. Vasile Lucaciu nr.21, iar lucrările pe secţiuni se vor desfăşura la Valea Măriei
* Sibiu: Vernisajul expoziției: „Primul Război Mondial reflectat în colecția de artă a Muzeului Național Brukenthal” – ora 13:00, la Palatul Brukenthal, Cabinetul de stampe și desene (26 apr. – 1 iul.)
* Tulcea: În perioada 26 – 28 aprilie, la Muzeul de Istorie și Arheologie Tulcea se va desfășura Sesiunea Națională de Comunicări Științifice „Dobrogea şi Marea Unire la Centenar”, în organizarea Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea. Din program:
- Astăzi, de la ora 17:00 – Vernisajul expoziţiei „Portul popular – valoare identitară” la Muzeul de Etnografie şi Artă Populară din Str. 9 Mai, nr. 2
- în Piaţa Tricolorului, de la ora 18:00, va avea loc un flash-mob de dans popular, organizat cu prilejul Zilei Internaţionale a Dansului
- vineri, 27 aprilie, ora 10:00 – Deschiderea oficială a Sesiunii Naţionale de Comunicări Ştiinţifice „Dobrogea şi Marea Unire la Centenar” la Muzeul de Istorie şi Arheologie din Str. Gloriei, Parcul Monumentul Independenţei
* Republica Moldova: Vernisajul expoziției „Centenarul Unirii Basarabiei cu Țara”, organizat de ICR Chişinău, în cadrul Seminarului de formare continuă a bibliotecarilor din raionul Sângerei – ora 10:00, în incinta Gimnaziului din comuna Dumbrăvița, raionul Sângerei. Expoziția cuprinde 25 de banere cu declarații ale unor personalități ale vremii și momente importante ale evenimentului istoric. Despre semnificația, istoricul și importanța deosebită a „Centenarului Unirii Basarabiei cu Țara” va vorbi acad. Valeriu Matei, directorul ICR Chişinău. Durata expoziţiei: 26 aprilie – 28 mai 2018
– Mass-media
* Şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului – ora 10:00
– Cultură
* Teatrul Naţional Radiofonic – Radio România şi Ramada Bucharest Majestic Hotel organizează audiţia cu public a spectacolului „Sfaturile Melaniei – de la Nistru până la Dunăre” de Irina Nechit, cu Rodica Mandache în rolul titular – producţie a Teatrului Naţional Radiofonic, prezentată în premieră absolută, în cadrul proiectului „Dramaturgi români contemporani”. Regia artistică: Petru Hadârcă. Adaptarea radiofonică: Magda Duţu – ora 15:00, la Ramada Bucharest Majestic Hotel, Sala „Academiei”, parter
* Conferinţă de presă privind Festivalul în aer liber AFTERHILLS, care se va desfăşura, în perioada 31 mai – 3 iunie, într-o zonă special amenajată la marginea municipiului Iaşi – ora 10:00, la World Trade Center, sala Beijing, Piaţa Montreal nr. 10, parter
* Conferinţă de presă susţinută de Dan Puric, Amalia Ciolan, Beatrice Rubică şi Ovidiu Cuncea cu prilejul premierei din 6 mai a spectacolului „Aceşti români fantastici” – ora 11:00, la Palatul Naţional al Copiilor, Bd. Tineretului nr. 8-10, sala Europa
* La Muzeul Naţional al Literaturii Române are loc lansarea cărţii „Din laboratorul lui Eminescu. Sonetul” – ora 17:00, Str. Nicolae Creţulescu nr. 8; invitaţi: acad. Alexandru Surdu, prof. univ. dr. Nicolae Georgescu
* Muzeul Național al Țăranului Român organizează o nouă întâlnire din seria „Conferințelor de la Șosea” cu Simona Corlan-Ioan, conferențiar, doctor în istorie specializat în spațiul african, director al Institutului de Studii Africane din cadrul Universității București și fost ambasador al României în Senegal și Maroc, care va povesti despre „Memoriile Africii. Ipostaze locale ale discursului despre trecut” – ora 18:00, la Clubul Țăranului
* Grădina Muzeului Național al Literaturii Române va găzdui, în perioada 26-28 aprilie 2018, în cadrul proiectului „In.Fuzion#1”, trei ateliere publice la care vor participa personalități ale vieții literare și ale artelor vizuale. Din program:
- ora 18:30 – Atelier Improvizație și premeditare. Invitați: Nora Iuga, Simona Popescu, Róbert Köteles, Anca Maria Ciofîrlă, Naiana Vătavu, Sofia Ovejan, Mirela Iordache, Suzana Dan, Robert Gabriel Elekes – la sediul din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8. Printre partenerii media: Radio România Cultural
* Are loc lansarea cărții „Două mături stau de vorbă. Scene românești” de Radu Paraschivescu, recent apărută la Editura Humanitas – ora 18:30, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, Bd. Regina Elisabeta nr. 38. La eveniment vor vorbi, alături de autor, Tudor Chirilă, Sever Voinescu și Lidia Bodea
* Lansarea volumului „25 de poeţi peruani. O panoramă a poeziei peruane”, o microantologie care reuneşte 25 de poeme scrise de cei mai de seamă poeţi din Peru, o ţară recunoscută în continentul latino-american pentru marele număr de poeţi valoroşi pe care i-a dat. Selecţia poemelor aparţine Ambasadei Republicii Peru în România, iar traducerea este semnată de Ilinca Ilian. Actorii Iulia Lumânare si Alexandru Beteringhe vor citi (în română, dar şi în spaniolă) câteva dintre poemele incluse în antologie. Evenimentul este organizat de Ambasada Republicii Peru în România, în cadrul “Săptămânii Culturale Spaniole şi Hispanoamericane”, alături de Departamentul de Lingvistică Romanică, Limbi şi Literaturi Iberoromanice şi Italiană al Universității din București – ora 18:30, în Sala Auditorium a Institutului Cervantes, B-dul Regina Elisabeta nr. 38
* Muzeul Național Cotroceni organizează cea de-a III-a întâlnire din cadrul proiectului „Conversații la muzeu”, intitulată „Exerciții de imaginație: România, încă o sută de ani” – ora 19:00, în Salonul Cerchez. Pornind de la aniversarea a 100 de ani de unitate națională, dar și de la o analiză a realității românești și a contextului global, filosoful Mihai Șora (invitat) și jurnalistul Matei Martin (moderator) vor propune câteva scenarii privind viitorul României
* Muzeul Municipiului București prezintă spectacolul „Eminescu, Remember”, cu actrița Irina Movilă și Lorena Sanda – voce și vioară – ora 19:00, la Muzeul Theodor Aman, Str. C. A. Rosetti nr. 8. Printre partenerii media: Radio România Cultural
* Are loc conferința/spectacol „Open House, Sand Art & Music”, organizată de Mariana Pachis și Nicu Nicușor – ora 19:00, la Sala Dalles, Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 14. Cu acest eveniment se deschide seria de conferințe/spectacol: Cunoaștere și gândire în imagini, „Open House, Noetica, Arta&Știința”. Concepție, Sand Art, regie: Mariana Pachis, Pakiss Brand. Muzică: Nicu Nicușor, compozitor, interpret, matematician, profesor universitar
* Muzeul Naţional de Artă Contemporană lansează patru expoziţii:
- Expoziţia „Monumente amânate”, dedicată artiştilor Constantin Brâncuşi şi Dan Er. Grigorescu, curatoriată de Călin Dan, prezintă o reconstituire a reconstituirii de la Veneţia a prezentării ansamblului de la Târgu Jiu, într-o instalaţie menită să celebreze atât monumentul cât şi pe fotograful care a imaginat varianta sa nomadă. Expoziţia va putea fi vizitată la parterul MNAC până pe 30 septembrie
- Vernisajul expoziției „Uși închise, plicuri deschise. Iosif Király – Lucrări timpurii, 1975 – 2000”. Artist: Iosif Király. Curator: Ruxandra Demetrescu – ora 19:00, la etajul 2 (26 apr. – 30 sep.)
- Miza expoziţiei „Contrapunct. O retrospectivă Octav Grigorescu – Georgeta Năpăruş” este prezentarea unui cuplu de artişti, personalităţi puternice, cu profil artistic distinct, a căror operă s-a aflat în prim planul artei româneşti din deceniile 7 – 9 ale secolului trecut. Expoziţia, curatoriată de Ioana Vlasiu şi Magda Predescu, va putea fi vizitată la etajul 3, până pe 30 septembrie
- Expoziţia „Eva şi Emerick” a artistei Yael Efrati (Israel), avându-l drept curator pe Nicola Trezzi, reprezintă cea mai cuprinzătoare expoziţie personală a artistei până în acest moment şi include atât lucrări existente cât şi noi producţii realizate special pentru această ocazie. Expoziţia va putea fi vizitată la etajul 4 al MNAC până pe 24 iunie
* Finala primei ediţii a concursului de creaţie literară „Vasile Voiculescu”, organizată de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” şi Societatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti – ora 19:00, la Palatul Facultăţii de Medicină, Sala de Consiliu
* ARCUB organizează casting pentru spectacolul „Itinerariu”, regizat de Eugen Jebeleanu, un proiect româno-franco-german, a cărui premieră va avea loc în luna mai 2019 (26 – 27 apr.)
* La ARCUB are loc proiecţia filmului „Nice People”, o poveste despre cum se pot crea legături între oameni diferiţi – ora 19:00, Sala Arcelor. Proiecția face parte din expoziția „Portraits of Migration”
* Programul Orchestrei simfonice a Filarmonicii „George Enescu” condus de maestrul dirijor Christian Badea va fi alcătuit din lucrări semnate de Joseph Haydn – Te Deum pentru Maria Tereza, de Wolfgang Amadeus Mozart – Concertul nr. 4, în mi bemol major, pentru corn şi orchestră, KV 495, şi de Richard Strauss – Simfonia Alpilor. Solist va fi Martin Owen, cornist recunoscut pe plan internaţional, iar Corul Filarmonicii „George Enescu” va fi condus de Iosif Ion Prunner – ora 19:00, la Sala Mare a Filarmonicii. Printre partenerii media: Radio Romania Cultural, Radio Romania Muzical ( 26 – 27 apr.)
* În cadrul proiectului „Joia de film” Spațiul Public European reia proiecția filmului „Aferim!”, regia: Radu Jude, organizată în parteneriat cu microFilm – ora 19:00, la sediul din Str. Vasile Lascăr nr. 31
* „Răspunsuri Performative” în cadrul Festivalului LIKE CNDB 2018, oferite de artiști din comunitatea locală și din țară şi echipa CNDB, la întrebarea „Cum va arăta CNDB în 2020?”, când se va inaugura noul spațiu din Str. Cristian Popișteanu nr. 3 (Sala Omnia) – ora 19:30 (26 și 27 apr.). Din program:
- Răspund performativ: Ion Dumitrescu, Raluca Voinea (tranzit.ro), Farid Fairuz, Anamaria Pravicencu și Cosmin Vasile
* Artmark organizează „Licitația de artă postbelică și contemporană” – ora 19:30, la Palatul Cesianu-Racoviţă, Str. C. A. Rosetti nr. 5
* Concertul de jazz „John Cage, Ludwig van B. and a Cowbell” face parte din cel de-al doilea sezon „Artist in Residence”, organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB și prezintă, în premieră, un omagiu adus unuia dintre cei mai importanți compozitori ai secolului XX, John Cage – ora 20:00, la ARCUB
* Concert Nicu Alifantis & ZAN – ora ora 21:30, la Hard Rock Cafe
* Baia Mare: Programul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” :
- ora 14:15 – în Secţia împrumut carte pentru adulţi, va avea loc o activitate de promovare a cititului intitulată “Ce mai citesc tinerii?”, la care tinerii sunt invitaţi să participe din proprie dorinţă, după orele de curs. Vor fi implicaţi voluntari şi utilizatori ai bibliotecii.Scopul acestei activităţi este apropierea tinerilor de carte, descoperirea sau redescoperirea dragostei pentru lectură, dezvoltarea şi consolidarea capacităţii de exprimare liberă, fără teama de a fi criticat
- ora 17:00 – Sala de conferinţe va găzdui conferinţa intitulată „Viaţa împlinită – de la mister la certitudine”, susţinută de psiholog clinician Anton Şuluman
* Brăila: Muzeul Brăilei „Carol I” organizează lansarea a două volume ale scriitorului Radu Sergiu Ruba: „Nu înţeleg ce mi se-ntâmplă” şi „Scene, explorări, condeie” – ora 17:00, în sala de festivități din Piața Traian nr. 3. Prezintă Elena Dumitrescu-Nentwig, cântăreaţă de operă şi prozatoare
* Caracal: Concert în cadrul celei de-a VIII-a ediţii a Turneului extraordinar „Pianul călător – România – 100 – „Best Of”, susţinut de pianistul Horia Mihail, în perioada 9 aprilie – 8 mai, în mai multe localităţi din ţară – ora 19:00, la Teatrul Național. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi. Coproducători: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional
* Cluj-Napoca: Are loc lansarea cărții “Aventura ideilor “(critică literară și eseuri) de Al.Florin Țene, carte apărută la Editura U.Z.P. – ora 17:00, la Cercul Militar, Sala Armelor.Despre carte vor vorbi: Antonia Bodea, Lucia Elena Locusteanu, Persida Rugu, Voichița Pălăcean Vereș și autorul
* Deva: Deschiderea Festivalului Internațional de Teatru „Experiment”, ediţia a II-a, organizat de Colegiul Național Sportiv „Cetate” Deva, prin Trupa de Teatru Coregrafic „Ludum” – ora 16:00, în sala mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean”
* Drobeta-Turnu Severin, jud. Mehedinți: Seria de concerte SoNoRo Conac, ajunsă la cea de-a VI-a ediție, va debuta, astăzi, la Palatul Culturii “Teodor Costescu” și va continua până în luna septembrie, oferind publicului meloman ocazia să descopere minunate conace, castele și palate din România și Republica Moldova. Această serie de concerte intitulată “Rapsodii în piatră” este un omagiu adus varietății și complexității arhitecturale din întreg teritoriul țării noastre. În cadrul turneului va avea loc și lansarea în România a CD-ului “Rhapsodie Roumaine”, realizat pentru celebrarea Centenarului Marii Uniri. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical
* Ploieşti: Filarmonica „Paul Constantinescu” găzduieşte concertul simfonic „Festival George Gershwin”, compus exclusiv din lucrări aparţinând lui George Gershwin, unul dintre cei mai populari compozitori americani din prima jumătate a secolului al XX-lea – ora 19:00, Sala „Ion Baciu”. Programul cuprinde Uvertura Cubană, Concertul în Fa pentru pian şi orchestră şi Suita Simfonică „Porgy&Bess”. Invitatul serii este pianistul Mihai Ungureanu, iar la pupitrul dirijoral se va afla maestrul Radu Postăvaru
* Ankara, Turcia: Orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu condusă de dirijorul Constantin Grigore, va susţine un concert simfonic, în premieră, la MEB Sura Hall, avându-l ca invitat pe violonistul Gabriel Croitoru, care va cânta pe vioara care a aparținut marelui compozitor român George Enescu, cunoscută și sub numele de “Catedrala”, cu prilejul celei de-a 35-a ediţii a festivalului „Ankara International Music Festival”
* Istanbul: Proiecţia peliculei „Despre oameni și melci”, semnată de Tudor Giurgiu, va închide cea de-a II-a ediţie a Festivalului Filmului Românesc (3-26 apr.) – ora 19:00, la sediul Akbank Sanat din Bd. İstiklal
* Republica Moldova: Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău în colaborare cu Teatrul de Poezie „Alexei Mateevici” din Chişinău organizează spectacolul de poezie şi muzică „Ţara mea de glorii, Ţara mea de dor”, pentru a marca Anul Centenar în Republica Moldova – ora 18:00, la Teatrul de Poezie „Alexei Mateevici” din Chişinău
* Tel Aviv: Târgul Internaţional de Artă Contemporană Fresh Paint are loc la complexul expoziţional Ganei HaTaarucha (26 – 30 apr.). Cu sprijinul ICR Tel Aviv, Galeria Sabot din Cluj va expune, în cadrul secţiunii internaţionale a Târgului, lucrări semnate de artişti români contemporani, colaboratori ai Galeriei, precum Radu Comşa, Răzvan Botiş şi Alexandra Zuckermann
* Viena: Pianista Adela Liculescu debutează cu un recital la Musikverein, sediul orchestrei Filarmonicii din Viena – ora 20:00, în Gläserner Saal / Magna Auditorium. Evenimentul face parte din seria Tasten.Lauf a Musikverein Viena, care cuprinde anual patru recitaluri de debut susţinute de tineri pianiști, invitaţi în urma premiilor obţinute la concursuri internaționale. Institutul Cultural Român de la Viena sprijină proiectul în calitate de partener de promovare
– Sport
* Are loc şedinţa Adunarea Generală a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român – ora 11:00, la Casa Olimpică, Bulevardul Mărăşti nr. 20 A
* Echipa de fotbal FC Voluntari organizează o conferinţă de presă premergătoare partidei cu Juventus Bucureşti; participă antrenorul Adrian Mutu şi jucătorul Costin Lazăr – ora 12:30, la baza sportivă din Pipera
* Iaşi: Are loc un meci din etapa a doua a fazei play-off a Ligii I de fotbal: CSM Poli Iaşi – Astra Giurgiu – ora 19:00, Stadion ”Emil Alexandrescu”
* Ploieşti: Echipa României înfruntă formaţia Suediei în preliminariile Campionatului European de volei masculin Under-20 din 2018 – faza a doua – Grupa E – ora 17:30, Sala Olimpia
* Ploieşti: România întâlneşte echipa Belarus în preliminariile Campionatului European de volei feminin Under-19 din 2018 – faza a doua – Grupa F – ora 20:00, Sala Olimpia
* Râmnicu Vâlcea: Este programat un meci din etapa a 21-a a Ligii Naţionale de handbal feminin: HCM Rm. Vâlcea – CSM Bucureşti – ora 18:00, Sala Traian
* Satu Mare: Are loc meciul al treilea al finalei Ligii Naţionale de baschet feminin: CS Municipal Satu Mare – ACS Sepsi SIC Sf Gheorghe – ora 18:15, la Sala LPS
* Tel Aviv: Sportivi români la Campionatele Europene de judo (26 – 28 apr.)
– S-a întâmplat într-o zi de 26 aprilie
* Acum 226 de ani (1792) Rouget de Lisle lansa, la Strasbourg, cântecul „Chant de guerre de l’armée du Rhin”, cunoscut şi devenit celebru sub numele de „La Marseillaise”, imnul naţional al Franţei
* Se împlinesc 170 de ani (1848) de la conferinţa conducătorilor români din Transilvania, de la Sibiu, unde s-a aprobat un proiect de program redactat de Simion Bărnuţiu, care cuprindea, în esenţă, problema recunoaşterii politice a naţiunii române şi protestul împotriva preconizatei „uniuni” a Transilvaniei cu Ungaria (26.IV/8.V)
* În urmă cu 98 de ani (1920) biologul Emil Racoviţă a înfiinţat la Cluj, împreună cu zoologul francez René Jeannel, stabilit pentru o vreme în acest oraş, primul institut speologic din lume, care în prezent poartă numele biologului român
* Acum 81 de ani (1937) aviaţia germană a bombardat în mod violent şi a distrus, în timpul războiului civil din Spania (1936-1939), oraşul Guernica, eveniment imortalizat în tabloul cu acelaşi nume pictat de Pablo Picasso. Această acţiune era inclusă în planurile lui Hitler de a-l ajuta pe generalul Francisco Franco să continue războiul civil
* Acum 32 de ani (1986) s-a produs catastrofa de la Centrala Nucleară de la Cernobîl (Ucraina), aflată la 200 km de Kiev, printr-o explozie a centralei, urmată de o contaminare radioactivă a zonei înconjurătoare. Acest dezastru este considerat ca fiind cel mai grav accident din istoria energiei nucleare. Un nor de precipitaţii radioactive s-a îndreptat spre părţile vestice ale Uniunii Sovietice, Europei şi părţile estice ale Americii de Nord, suprafeţe mari din Ucraina, Belarus şi Rusia fiind puternic afectate, aproximativ 336.000 de persoane au fost evacuate
* Cu 17 ani în urmă (2001), în zilele de 26 şi 27 aprilie, s-a desfăşurat la Bucureşti, pentru prima dată într-o ţară est-europeană, cea de-a 20-a reuniune a Asociaţiei Televiziunilor Publice Internaţionale din Europa – Grupul de la Bruges
Aniversări – Comemorări
– Sf. Mucenici Chiril, Chindeu şi Tasie din Axiopolis (Cernavodă) (Calendarul Creştin-Ortodox 2018)
– 1904: S-a născut geologul Ştefan Ghika-Budeşti; fondatorul şcolii româneşti de geologie inginerescă şi hidrogeologie; studii geologice şi petrografice privind Carpaţii Meridionali; studii de geologie tehnică pentru barajele de la Bicaz, Vidraru şi Lotru; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1959)
– 1906: A murit Nicolae Predescu, prozator şi eseist (n. 1834)
– 1922: S-a născut Ştefan Augustin Doinaş (pseudonimul lui Ştefan Popa), poet, eseist şi traducător; preşedinte de onoare al Uniunii Scriitorilor din România (1990-2002); membru titular al Academiei Române din 1992 (m. 2002)
– 1935: S-a născut compozitorul şi muzicologul George Draga (m. 2008)
– 1936: S-a născut actorul Virgil Andriescu
– 1937: S-a născut Ieronim Tătaru, critic, istoric literar şi profesor universitar (m. 2013)
– 1949: A murit botanistul Emanoil Teodorescu; a organizat, la Bucureşti, primul laborator de fiziologie vegetală din România; considerat întemeietor al şcolii române de algologie şi al învăţământului universitar de fiziologia plantelor; membru titular al Academiei Române din 1945, vicepreşedinte al acestui for (8.VI-12.VIII.1948) (n. 1866)
– 1956: S-a născut actriţa Adriana Trandafir
– 1963: A murit V.[asile] Voiculescu (numele real: Vasile Costache Voicu), medic şi scriitor (poet, prozator, dramaturg); din 1930 a iniţiat la Radiodifuziunea Română o rubrică permanentă pentru săteni, „Programul pentru sate”, care va deveni „Ora satului” (în care a fost prezent atât ca medic, cu sfaturi de specialitate, cât şi ca reporter de actualităţi rurale); a colaborat, de asemenea, constant la emisiunea „Universitatea Radio”; după 1944 a participat la reuniunile literare ale grupului „Rugul aprins” de la Mănăstirea Antim din Bucureşti; în august 1958 a fost arestat, fiind eliberat în mai 1962, cu mai puţin de un an înainte de moarte; membru post-mortem al Academiei Române din 1993 (n. 1884) – 55 de ani
– 1967: A murit Nicolae Cernescu, chimist şi pedolog; activitate de cercetare în domeniul ştiinţei solului; membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1904)
– 2002: A murit Brânduşa Prelipceanu, jurnalistă şi traducătoare (n. 1949)
– 2004: A murit, la Köln, Titus Mocanu, estetician de renume mondial (n. 1923)
– 2007: A murit Florea Dumitrache, poreclit „Mopsul”, fost jucător român de fotbal, maestru emerit al sportului, subinginer (n. 1948)
– 2014: A murit Petre Bokor, regizor de teatru şi film, scriitor, traducător şi profesor; stabilit în Canada, din 1977; după căderea regimului comunist, Petre Bokor a revenit la Bucureşti, unde a pus în scenă mai multe spectacole (n. 1940)
– 2017: A murit părintele arhidiacon Alexandru Racu, dirijor de cor, compozitor, instrumentist şi profesor; a pus bazele Corului Filarmonicii din Craiova (n. 1937, la Chişinău) – 1 an
EVENIMENTE EXTERNE
– Atena: Vizita preşedintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker
– Bruxelles: Comisarul european, Mariya Gabriel, responsabil pentru economia și societatea digitale, prezintă o serie de propuneri pentru a preveni răspândirea „ştirilor false” („fake news”)
– Paris: Discurs al preşedintelui francez, Emmanuel Macron, în cadrul conferinţei „No money for terror”, eveniment de luptă împotriva finanţării Daesh şi Al-Qaida
– Bruxelles: Briefing de presă cu ambasadorul Kay Bailey Hutchison, reprezentantul permanent al SUA la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) – ora 11:15 (ora locală)
– New York: Consiliul de Securitate al ONU va lua în discuţie conflictul israeliano-palestinian
– Buenos Aires: Întrevedere a preşedintelui argentinian, Mauricio Macri, cu omologul său chilian, Sebastian Pinera – la Palatul Prezidenţial
– Frankfurt: Reuniune a Băncii Centrale Europene, pe tema politicii monetare din zona euro
– Strasbourg: Curtea Europeană a Drepturilor Omului va notifica în scris 20 de hotărâri și / sau decizii privind Croația, Germania, Grecia, Norvegia, Polonia, Slovacia și Regatul Unit
– Tenerife, Spania: Participarea activă și spiritul cetățenesc vor fi punctul central al seminarului tematic „Oraşe interculturale (ICC) 2018” – „A trăi împreună în democrațiile incluzive: cum poate abordarea interculturală să promoveze participarea la diversele societăți”. Prin intermediul sesiunilor de colaborare, participanții vor identifica practici și mijloace pentru a modela orașele în care oamenii au abilitățile, cunoștințele, încrederea și oportunitățile de a participa. Activitatea programului ROMACT al UE / CoE va fi reprezentată la evenimentul din cadrul grupului de lucru „De la politici specifice la principii – Crearea voinței politice și înțelegerea integrării romilor prin acțiuni comune la nivel local. Învățarea din cazul ROMACT” (26 – 27 apr.)
– Londra: Urmează să fie făcută publică lista finaliştilor la Premiul Turner – la Muzeul Tate Britain
– Lisabona: Cea de-a XV-a ediţie a Festivalului Internațional de Cinema Independent IndieLisboa (26 apr. – 6 mai)
– Las Vegas: Actorul american, Benicio del Toro, este distins cu Premiul „Male Star of the Year” acordat de convenţia CinemaCon – la Hotelul Caesars Palace
– Las Vegas: Cântăreaţa Jennifer Lopez va lansa un single în cadrul Galei „Billboard Latin Music Awards” şi va susţine un concert special
– Londra: În cadrul Europa League, are loc meciul de fotbal dintre Arsenal şi Atletico Madrid – ora 22:00
– Luxemburg: Tribunalul UE urmează să decidă dacă fotbalistul Lionel Messi îşi poate înregistra marca „Messi”, pe articole vestimentare şi sportive
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale”, marcată din anul 2001, la iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (OMPI), organism specializat al ONU, cu sediul la Geneva; în anul 1970, la această dată, intra în vigoare Convenţia internaţională asupra proprietăţii intelectuale
– Rusia: „Ziua Victimelor Catastrofelor şi Accidentelor Nucleare” (decretată de Prezidiul Parlamentului rus la 22.IV.1993); marchează accidentul nuclear, din 26.IV.1986, de la centrala atomică de la Cernobîl (Ucraina de astăzi, atunci în URSS)
– Crearea Republicii Unite Tanzania – 1964. Ziua Naţională
– 1711, 26 IV. / 7.V: S-a născut David Hume, filosof, istoric şi economist britanic, adept al empirismului şi scepticismului, unul dintre reprezentanţii de seamă ai iluminismului scoţian (m. 1776)
– 1798: S-a născut Eugène Delacroix (nume complet: Ferdinand-Eugène-Victor Delacroix), pictor romantic, desenator, gravor şi litograf francez (m. 1863) – 220 de ani
– 1879: S-a născut Sir Owen Richardson, fizician britanic; a descoperit legile fenomenului de emisie termoelectronică; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1928 (m. 1959)
– 1889: S-a născut Ludwig Josef Johann Wittgenstein, filosof britanic de origine austriacă; în cursul vieţii a publicat o singură carte – „Tractatus Logico-Philosophicus” (1921) (m. 1951)
– 1898: S-a născut poetul spaniol Vicente Aleixandre; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1977 (m. 1984) – 120 de ani
– 1900: S-a născut Charles Richter, fizician şi seismolog american; în 1935 a inventat scara ce măsoară intensitatea mişcărilor seismice şi care-i poartă numele (m. 1985)
– 1907: A murit Joseph Hellmesberger jr., compozitor, violonist şi dirijor austriac (n. 1855)
– 1910: A murit Björnstjerne Björnson, poet, prozator, dramaturg şi publicist norvegian, unul dintre „cei patru mari” ai literaturii norvegiene a secolului al XIX-lea (alături de Henrik Ibsen, Alexander Kielland şi Jonas Lie); Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1903 (n. 1832)
– 1910: S-a născut producătorul japonez de film Tomoyuki Tanaka, creatorul serialului „Godzilla” (m. 1997)
– 1912: S-a născut scriitorul american de origine canadiană Alfred Elton Van Vogt, unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai literaturii science-fiction (m. 2000)
– 1925: S-a născut (la Cernăuţi) istoricul şi profesorul universitar israelian Zvi Yavetz (m. 2013)
– 1925: S-a născut Michele Ferrero, om de afaceri italian, proprietarul fabricii eponime de ciocolată Ferrero SpA, una din cele mai mari din Europa, „părintele” ciocolatei Nutella (m. 2015)
– 1926: A murit Jules Gillieron, lingvist francez originar din Elveţia; alături de Edmond Edmont, a fost considerat creatorul geografiei lingvistice („Atlasul lingvistic al Franţei”, 1902-1909; „Studii de geografie lingvistică”, 1912 ş.a.); membru de onoare străin al Academiei Române din 1923 (n. 1854)
– 1932: S-a născut Michael Smith, chimist englez, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1993, împreună cu Kary B. Mullis (m. 2000)
– 1933: S-a născut Arno Allan Penzias, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1978 pentru studiile efectuate asupra radiaţiei cosmice de fond, împreună cu Pyotr Kapitsa şi Robert Woodrow Wilson – 85 de ani
– 1940: A murit Carl Bosch, chimist şi inginer german, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1931 (n. 1874)
– 1951: A murit fizicianul şi matematicianul german Arnold Sommerfeld; contribuţii în spectroscopie; a perfecţionat modelul atomic al lui Bohr (n. 1868)
– 1968: A murit John Heartfield (născut Helmut Hezfeld), pictor, grafician şi fotograf german; a criticat regimul prin artă, realizând o remarcabilă serie de fotomontaje (n. 1891) – 50 de ani
– 1969: A murit maestrul japonez de arte marţiale Morihei Ueshiba, cel care (în anii ’40 ai secolului XX) a pus bazele tehnicii şi filosofiei Aikido, artă marţială în care forţa spirituală este fundamentală (n. 1883)
– 2005: A murit Maria Schell, actriţă austriacă de film (n. 1926)
– 2013: A murit solistul şi compozitorul american de muzică country George Jones (n. 1931) – 5 ani
– 2015: A murit actriţa americană de film, teatru şi televiziune Jayne Meadows Allen; nominalizată de trei ori la premiile Emmy (n. 1919)
– 2017: A murit regizorul, producătorul şi scenaristul american Jonathan Demme; cunoscut pentru filmele „Tăcerea Mieilor” (1991) şi „Philadelphia” (1993) (n. 1944) – 1 an