Prim-ministrul Viorica Dăncilă continuă vizita oficială în Israel

Prim-ministrul Viorica Dăncilă continuă astăzi vizita oficială în Israel, unde are programată o întrevedere cu preşedintele Reuven Rivlin, la reşedinţa preşedinţilor Statului Israel din Ierusalim. Viorica Dăncilă urmează să aibă o întâlnire şi cu patriarhul grec-ortodox al Ierusalimului, Teophilus al III-lea, şi va vizita Vechea Cetate a oraşului. Premierul român a avut o întrevedere, ieri, cu omologul său israelian, Benjamin Netanyahu, care va discuta astăzi şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, mai transmite corespondentul RRA, Dragoş Ciocîrlan. Liviu Dragnea a fost invitat personal în Israel de premierul Netanyahu. Preşedintele Camerei Deputaţilor este cel care a adus prima oară în atenţia publică intenţia de a muta Ambasada României de la Tel Aviv la Ierusalim. De altfel, premierul israelian a salutat, ieri, aprobarea de către Guvernul de la Bucureşti a unui proiect care lansează discuţia referitoare la acest subiect şi a primit cu satisfacţie declaraţia preşedintelui Camerei Deputaţilor în sprijinul acestui memorandum./lbadiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 aprilie