Locuitorii municipiului Arad protestează faţă de situaţia din oraş, care este sufocat de gunoaie

Locuitorii municipiului Arad au început aseară să depună saci cu deşeuri menajere în faţa intrării în Palatul Administrativ, unde îşi au sediul primăria oraşului şi prefectura. Ei protestează în acest fel faţă de situaţia din oraş, care este sufocat de gunoaie, după schimbarea operatorului de salubrizare. Situaţia a alarmat autorităţile care s-au întrunit de urgenţă şi, împreună cu operatorul de salubrizare, au promis că până în 1 mai totul va reveni la normal. Directorul operatorului de salubrizare care a câştigat licitaţia pentru astfel de servicii, Dan Pascu:
Dan Pascu: Se constată, în mod evident, în oraş, se vede cu ochiul liber, sunt nişte zone, în special zonele de asociaţii de locatari, blocuri de locuinţe. Le-am găsit soluţiile necesare. Practic se vor aloca mai multe maşini decât era necesar pentru a face faţă volumului mai mare decât planificat de deşeuri, astfel încât până la, estimăm noi, 1 mai, să se revină într-o oarecare normalitate./aburtica/sdm2

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI ( 27 aprilie)