După venirea lor la putere, comuniştii s-au pornit rapid să înlocuiască societatea existentă cu una modelată după principiile şi interesele lor. Au mobilizat forţe, energii şi mijloace uriaşe. Departamentul de propagandă acṭiona la ordinul Comitetului Central al partidului, ale cărui idei erau răspândite în şcoli, întreprinderi, presă, administraţie. Reţeaua de propagandişti era o armată răspândită peste tot. Activiştii operau la locurile de muncă, „lămurind” şi dinamizând oamenii. Limbajul folosit de această oaste era avântat, cu un gen de exaltare menită să convingă cu orice preţ – sau să impună -, avea o logică subjugată militantismului, cu formule-tip învăţate la instructajele de partid. Adesea, discursul propagandistic comunist sfida reguli elementare de gramatică şi exprimare, era osificat sau cel puţin mumificat, ceea ce îl face uşor de recunoscut chiar şi astăzi, din păcate, în discursuri care le amintesc pe cele ale comuniştilor ilegalişti.
Membru al Partidului Comunist din 1934, Mihail Roşianu, învăţător de meserie, a fondat un cerc marxist în Vâlcea, în care adunase câţiva reprezentanţi ai intelectualităṭii satelor. În 1944 ajunsese inspector şcolar, iar tovarășii l-au chemat la Bucureşti pentru o misiune importantă: să organizeze evadarea lui Gheorghiu Dej și a altora din lagărul de la Târgu Jiu. După aceea, cariera sa politică și profesională a fost constant ascendentă: membru supleant al CC al PCR, președinte al Societății Române de Radiodifuziune, locțiitor al ministrului Culturii, ambasador în R.P. Bulgaria și R.P. Ungară. Iată cum își exprima el ideile propagandistice pline de exaltare, în 1971, într-o înregistrare realizată la Muzeul Municipiului București, păstrată și în Arhiva de istorie orală…
„Noi, comuniştii bătrâni, n-am crezut să trăim zilele astea; niciodată nu ne gândeam că noi vom trăi să vedem împlinit idealul pentru care ne puneam viaţa în pericol! Iată că am trăit şi trăim zile înălţătoare, trăim zile emoţionante, când acest ideal se împlineşte mereu mai complet! Sigur, societatea pe care noi am visat-o încă nu este creată. Multe lucruri care se petrec astăzi nu sunt socialiste, nu sunt comuniste, dar este clădită o construcţie la care nici noi nu visam că va fi atât de măreaţă, mai ales în ceea ce priveşte construcţia materială a societăţii noi. Este încă de făcut ceva în construcţia oamenilor noi, încă în raporturile dintre oameni, încă în structura morală a oamenilor. Au rămas racilele trecutului, încă se manifestă, spre amărăciunea noastră, a comuniştilor bătrâni, că noi eram idealişti, noi credeam că dintr-o dată se schimbă şi oamenii şi trăim aşa, în rai, cum spunea [Nikolai] Cernîşevski, <în bucurie şi-n veselie>. Şi constatăm cu amărăciune încă individualism, răutate. Un individualism care parcă ia aspecte mai accentuate, pentru că sărăcia şi suferinţa apropiau pe oameni, mai ales pe oamenii nevoiaşi, pe muncitori. Dar acum, când nevoile materiale, când problemele oamenilor se rezolvă cu mai multă uşurinţă, omul se gândeşte mai mult la el, nu mai simte nevoia tovărăşiei cu ceilalţi şi se manifestă din păcate individualismul şi egoismul parcă – câteodată, tovarăşi, trebuie s-o spunem, să nu ne fie teamă s-o spunem – parcă mai puternic decât atunci. Şi mai ales în masele poporului, masele muncitoreşti şi ţărăneşti, pentru că sus era egoism, sus erau relaţii de fiare, sus burghezia trecea peste trupul tovarăşului lui pentru ca să-şi satisfacă interesele lui. Asta este adevărat, dar jos erau alte moravuri, erau alte relaţii.
De aceea, partidul are acuma sarcină grea în această privinţă. Noi avem acuma în lume o revoluţie nouă, tehnico-ştiinţifică, şi avem două lucruri de făcut şi partidul nostru le face. Suntem primii care am făcut o lege ca să perfecţionăm continuu, să facem fără încetare perfecţionarea profesională a tuturor salariaţilor. Suntem primii care am făcut, din ţările socialiste, şi trebuie să spun că tovarăşul Ceauşescu are meritul acesta al iniţiativei. Şi s-a luat o hotărâre şi în partid să se facă o continuă perfecţionare a cadrelor de partid şi a organizaţiilor obşteşti. Perfecţionare din ce punct de vedere? Perfecţionarea profesională a comuniştilor, să fie comunişti cu adevărat, să fie conducători comunişti. Tovarăşul Ceauşescu vorbea: <Să înveţe să conducă, dar nu să conducă… nu conducători de tip burghez!> Conducătorul comunist nu comandă, conducătorul comunist nu se îmbată de putere – [asta] e o boală, o boală grea care cuprinde pe mulţi conducători – eu am spus-o şi la Comitetul Central odată – și mai ales pe conducătorii tineri, boala puterii. O fărâmă de putere dacă are, crede că e Dumnezeu, că nu poate… nu ştie de nimeni. Şi foloseşte puterea şi când trebuie şi când nu trebuie.
Adică, conducătorul nostru trebuie să fie alt tip de conducător. Eu am spus-o în mase, oamenilor, când s-au plâns de unele asemenea atitudini. Eu am spus că astea nu sunt practici ale noastre, ăsta nu e socialism şi voi sunteţi de vină! Voi trebuie să cereţi să se sfătuiască cu voi, nu să vină să vă comande, că de comandat v-a comandat sute de ani moşierul, capitalistul, jandarmul, prefectul. Acum să vină să se sfătuiască şi împreună să hotărâţi. Şi noi am creat un cadru de sfătuire, noi avem acele adunări generale ale muncitorilor care hotărăsc, acum decid, adunări generale ale cooperativelor… ale cooperativelor, dar de multe ori hotărârile lor nu sunt luate în seamă, nu sunt luate în serios. Avem un cadru, trebuie să-l folosim cum se cuvine. Dacă partidul a luat această hotărâre de perfecţionare continuă, apoi nu numai perfecţionarea aceasta de organizare s-o avem în vedere, ci perfecţionarea morală, perfecţionarea structurii comunistului, şi nu numai a comunistului, a omului nou al societăţii noastre. Atuncea vom avea socialism şi comunism!”
[Înregistrare realizată de Muzeul Municipiului Bucureşti, 1971]
