Azi este Ziua Veteranilor de Război. Data la care este marcată această zi aminteşte de 29 aprilie 1902, când Regele Carol I a recunoscut pentru prima dată oficial titlul de veteran de război, la cererea supravieţuitorilor Războiului de Independenţă. Începând din 2008, Ziua Veteranilor de Război este celebrată în fiecare an, potrivit unei hotărâri de guvern.
Reporter – Cătălin Purcaru: Regele Carol I a introdus titlul de veteran de război la 29 aprilie 1902. Participanţilor la Războiul de Independenţă din 1877 – 1878 li s-a asigurat acest statut alături de mijloace pentru un trai decent, pe măsura curajului şi a sacrificiilor de care au dat dovadă pe câmpul de luptă. În 2007, prin HG, s-a instituit Ziua Veteranilor de Război, fiind sărbătorită în fiecare an în ziua de 29 aprilie. Manifestările cu această ocazie au început în urmă cu câteva zile prin adunări solemne ale asociaţiilor de veterani de război, ceremonii militare şi religioase la monumentele eroilor români din ţară şi din străinătate, spectacole şi expoziţii. Peste 900.000 de morţi, dispăruţi, prizonieri, răniţi şi invalizi a avut România în urma celui de-al doilea război mondial. În prezent mai sunt aproximativ 8.300 de veterani de război, 250 de văduve de război şi 63.000 de văduve de veterani de război./opopescu/dsirbu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 aprilie
Preşedintele Klaus Iohannis a adresat un mesaj de Ziua Veteranilor
Preşedintele Klaus Iohannis le mulţumeşte veteranilor de război pentru tot ceea ce au făcut pentru ţară şi spune că amintirea sacrificiului celor care au făcut posibilă Unirea de la 1918 va fi păstrată mereu vie. Într-un mesaj adresat, astăzi, de Ziua Veteranilor de Război, şeful statului subliniază contribuţia asociaţiilor de veterani la păstrarea valorilor naţionale, la formarea şi educarea generaţiilor tinere. Preşedintele Iohannis apreciază modul în care militarii români îşi îndeplinesc misiunile în teatrele de operaţii din Afganistan, Irak şi Balcanii de Vest, promovând interesele de securitate ale României, alături de aliaţii şi partenerii strategici. „Asigurarea celor mai bune condiţii pentru aceştia trebuie să fie o prioritate, astfel încât misiunile încredinţate să poată fi îndeplinite cu succes„, mai menţionează şeful statului, în mesajul său de Ziua Veteranilor./aboboc/aionescu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 aprilie