Australia a promis că va aloca aproape 400 de milioane de dolari pentru refacerea şi protejarea Marii Bariere de Corali. Înscrisă în lista UNESCO, Marea Bariera a pierdut aproximativ 30 de procente din corali, în principal din cauza fenomenului de albire, provocat de creşterea temperaturilor apei şi, mai nou, de o specie de stea de mare. Finanţarea va fi utilizată pentru îmbunătăţirea calităţii apei şi pentru reducerea cantităţilor de pesticide agricole. Activiştii de mediu au salutat finanţările suplimentare, însă au avertizat că guvernul trebuie să se concentreze asupra fenomenului de schimbare climatică. Australia este considerată unul dintre cei mai mari poluatori din lume din punct de vedere al emisiilor de gaze cu efect de seră, relatează corespondentul BBC./cstoica/dsirbu
BBC SERVICIUL MONDIAL – 29 aprilie