Continuă operaţiunile de stingere a incendiului din Parcul Naţional Domogled

Zeci de pompieri militari şi lucrători silvici au reluat astăzi operaţiunile de stingere a incendiului din Parcul Naţional Domogled. Focul care a izbucnit vineri a fost localizat, dar nu este lichidat încă. Echipele de intervenţie au făcut în această dimineaţă mai multe zboruri de recunoaştere şi au constatat că incendiul nu s-a extins în cursul nopţii trecute. Cele peste două hectare de vegetaţie arsă fumegă însă în continuare, iar elicopterele Inspectoratului pentru Aviaţie au aruncat de dimineaţă primele cantităţi de apă asupra zonei respective. Pompierii militari de la ISU Semenic sunt ajutaţi de colegii lor din Timiş, Mehedinţi şi Gorj, pentru că locul în care s-a produs incendiul se află la o altitudine de peste 1000 de metri, cu un relief dificil şi drumuri neamenajate, aminteşte corespondentul nostru Mario Balint./dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 aprilie