Două reţele de contrabandişti de ţigări care acţionau pe raza municipiului Giurgiu şi în Bucureşti au fost destructurate de poliţişti

Două reţele de contrabandişti de ţigări care acţionau pe raza municipiului Giurgiu şi în Bucureşti au fost destructurate de poliţiştii din judeţul Giurgiu, fiind ridicate în vederea confiscării 4.500 de pachete de ţigarete, trei autoturisme şi 237 de bancnote false. Potrivit Poliţiei Române, şase contrabandişti au fost surprinşi în flagrant, ţigările urmau să fie vândute în municipiul Giurgiu şi în capitală. Cei şase bărbaţi au fost reţinuţi pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă cu ţigări şi tentativă de înşelăciune, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu cu propunerea de arestare preventivă./dursache/menescu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 aprilie)