Noul secretar de stat al Statelor Unite, Mike Pompeo, a subliniat duminică necesitatea unei unităţi în zona Golfului Persic. Oficialul american a făcut declaraţiile în cadrul unei scurte vizite efectuate în capitala Arabiei Saudite, Riad, vizită menită să obţină un sprijin mai mare al aliaţilor pentru Washington în impunerea de noi sancţiuni împotriva Iranului. Mike Pompeo a reasigurat Arabia Saudită că SUA intenţionează să abandoneze acordul nuclear internaţional cu Iranul semnat în 2015, dacă partenerii europeni nu vor conveni asupra unor îmbunătăţiri ale acordului, astfel încât pună Iranul în imposibilitatea de a poseda arme nucleare. „Iranul destabilizează întreaga regiune, sprijină grupări şi miliţii teroriste, Iranul vinde arme rebelilor houthi din Yemen şi susţine regimul criminal al lui Bashar al-Assad în Siria. Unitatea în Golf este necesară şi trebuie să o obţinem”, a declarat scretarul american de stat într-o conferinţă de presă comună cu ministrul saudit de externe, Adel al-Jubeir./mbaciu/menescu
(REUTERS – 29 aprilie)