Ministrul apărării, Mihai Fifor, a fost primit, ieri, de Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei, la Palatul Regal din oraşul Aqaba. Cei doi au discutat despre mediul internaţional de securitate, dar şi despre intenţia de a dezvolta proiecte de cooperare în domenii de interes comun. Mihai Fifor a participat, totodată, la reuniunea Procesului Aqaba, o platformă de dialog strategic, care are ca scop coordonarea acţiunilor comunităţii internaţionale în lupta împotriva terorismului şi extremismului. Reuniunea a fost coprezidată de Regele Iordaniei şi de ministrul japonez de externe, Tarō Kōno, iar accentul a fost pus, ieri, pe evaluarea situaţiei din Asiei de Sud-Est. Ministrul apărării, Mihai Fifor, într-o declaraţie pentru Radio România Actualităţi:
Mihai Fifor: Dacă anul trecut am avut statut de observator, anul acesta deja am participat la nivel de ministru, pentru că Majestatea Sa Abdullah al II-lea a dorit ridicarea la nivel de ministru pentru participarea României, arătând, în felul acesta, faptul că România se bucură de un statut important, atât în Alianţa Nord-Atlantică, cât şi în cadrul Uniunii Europene. Inclusiv despre acest lucru am discutat, despre faptul că Alianţa Nord-Atlantică poate şi trebuie să se implice mai mult în conturarea acestor politici de combatere a flagelului terorist. A fost o discuţie foarte bună. Am avut şi noi intervenţii, atât pe securitatea cibernetică, dar şi pe modul în care România este un actor extrem de important la Marea Neagră şi despre provocările pe care le avem la Marea Neagră./asalar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 aprilie