SUA îşi închid operaţiunile militare la sol în Irak

Comandamentele responsabile pentru coordonarea forţelor Statelor Unite şi ale coaliţiei la sol în Irak îşi închid porţile luni, semnalând „finalul principalelor operaţiuni combat împotriva gripării jihadiste Stat Islamic (ISIS)” din Irak, se arată într-un comunicat de presă emis de coaliţia condusă de SUA în Irak. Comandamentul forţelor aliate pentru operaţiuni la sol (CJFLCC) a fost dezactivat luni, în cadrul unei ceremonii care a inclus şi Protocolul împăturirii drapelelor, ceremonie desfăşurată la Bagdad. Autoritatea comandamentului la sol a fost transferată cartierului general al misiunii forţelor aliate (CJTF-OIR), care supraveghează toate operaţiunile
anti-ISIS, inclusiv atacurile aeriene. „Împăturirea drapelului CJFLCC este un gest simbolic, care onorează perseverenţa şi sacrificiul partenerilor noştri de coaliţie. Mulţumită succeselor partenerilor noştri, suntem acum capabii să continuăm să sprijinim guvernul Irakului sub egida CJTF-OIR”, a declarat general-maiorul Walter Piatt, fost comandant general al CJFLCC, informează publicaţia americană „The Hill”. /mbaciu/menescu

(http://thehill.com/ – 30 aprilie)