În fiecare an, la data de 3 mai, în întreaga lume este marcată Ziua Mondială a Libertăţii Presei, proclamată de către Adunarea Generală a ONU în anul 1993, în urma unei recomandări adoptate în cadrul celei de-a XXVI-a sesiuni a Conferinţei Generale a UNESCO, din anul 1991.
Ziua mondială a libertății presei a fost instituită pentru a atrage atenţia întregii lumi asupra importanței și obligaţiei respectării libertății de exprimare, aşa cum sunt ele stabilite în Declarația Universală a Drepturilor Omului, care, la articolul 19 arată că: „Orice om are dreptul la libertatea opiniilor și exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum și libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei prin orice mijloace și independent de frontierele de stat”.
Cu ocazia acestei zile, UNESCO oferă premiul Guillermo Cano unei persoane, organizaţii sau instituţii care a adus o contribuţie excepţională la apărarea şi promovarea libertăţii presei oriunde în lume, în special în zonele cu un grad ridicat de pericol. Distincţia a fost acordată pentru prima oară în anul 1997 şi poartă numele lui Guillermo Cano Isaza, un jurnalist columbian care a fost asasinat chiar în faţa clădirii ziarului la care lucra, El Espectador din Bogotá, la 17 decembrie 1986, pentru că deranjase cu anchetele sale marii comercianţi de droguri din Columbia.
Premiul are o valoare de 25.000 de USD şi este finanţat de Cano Foundation (Columbia) şi The Helsingin Sanomat Foundation (Finlanda).
În acest an, fotojurnalistul egiptean Shawkan, încarcerat din 2013 în ţara sa, a fost ales să primească Premiul mondial pentru libertatea presei UNESCO/Guillermo Cano, a anunţat organizaţia internaţională cu sediul la Paris.
Mahmoud Abou Zeid, cunoscut sub pseudonimul Shawkan, a fost arestat la 14 august 2013 la Cairo, în timp ce se documenta pentru un material despre dispersarea sângeroasă a unui protest al partizanilor organizaţiei Frăţia musulmană de către forţele de ordine.
„Alegerea lui Mahmoud Abou Zeid recompensează curajul, rezistenţa şi ataşamentul acestuia faţă de libertatea de exprimare”, a declarat Maria Ressa, preşedinta juriului format din profesionişti media, în comunicatul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO).
Alături de alţi 700 de acuzaţi, Shawkan a fost judecat pentru uciderea poliţiştilor şi vandalism. Organizaţia nonguvernamentală Reporters sans frontieres (RSF), care a organizat recent o campanie de susţinere a jurnalistului, a denunţat pedeapsa cu moartea cerută de procurorii egipteni împotriva lui Shawkan în data de 3 martie 2018.
Egiptul se află pe locul 161 (din 180 de ţări) în clasamentul mondial din 2017 al libertăţii presei realizat de RSF. Cel puţin 31 de jurnalişti sunt încarceraţi în această ţară, potrivit ONG-ului.
Premiul va fi decernat în data de 2 mai, cu ocazia Zilei internaţionale a libertăţii presei, în cadrul unei ceremonii organizate de UNESCO şi guvernul Republicii Ghana, la Accra.
Ziua Mondială a Libertăţii Presei prilejuieşte ocazia de a informa cetăţenii asupra cazurilor de încălcare a libertăţii presei – un moment de reamintire a faptului că în zeci de ţări ale lumii publicaţiile sunt cenzurate, persecutate, suspendate sau închise, iar jurnaliştii, editorii şi publiciştii sunt hărţuiţi, atacaţi, arestaţi şi chiar ucişi.
Această zi este un prilej pentru a încuraja şi dezvolta iniţiative în favoarea libertăţii de expresie şi de a consolida statutul libertăţii de expresie în întreaga lume, este o oportunitate pentru a reaminti guvernelor din întreaga lume nevoia de a-şi respecta angajamentele privind libertatea presei şi o zi de reflecţie în rândul profesioniştilor din media asupra implicaţiilor libertăţii de expresie şi a eticii profesionale.
Este un moment de reamintire a sacrificiului acelor jurnalişti care şi-au peirdut viaţa în apărarea libertăţii de expresie şi a exercitării profesiei lor.
Atentatele de la Paris, din 2015, atunci când mai mulţi jurnalişti ai publicaţiei Charlie Hebdo au fost ucişi, au reaprins o polemică puternică asupra nivelului până la care ar trebui să ajungă libertatea de exprimare. Se pun, în mod legitim, mai multe întrebări: cine poate stabili dacă un desen este sau nu defăimător ? Poate stabili anumite limite un comitet de autoreglementare ? Pot fi stabilite prin lege toate nuanțele unei fraze, astfel încât să nu apară abuzuri ? Este nevoie de autocenzură ?
Desigur răspunsurile la acest gen de întrebări nu pot fi identificate tocmai uşor, şi, mai ales nu pot fi universal-valabile.
Tocmai de aceea această zi ar trebui să prilejuiască şi găsirea unor soluţii oneste la toate aceste probleme, astfel încât să fie îndeplinite două condiţii esenţiale ale profesiei de jurnalist: garantarea libertăţii de expresie şi evitarea abuzurilor ce pot decurge din aceasta.
Unul din principalele elemente de cuantificare a libertăţii de expresie la nivel mondial îl reprezintă Raportul anual al organizaţiei „Reporteri fără frontiere” (RSF) precum şi clasamentul pe ţări privind „Indicele libertăţii presei la nivel mondial” ce îl însoţeşte.
Conform organizaţiei „Reporteri fără Frontiere”, se constată înrăutăţirea globală a situaţiei privind libertatea presei, fapt explicat în primul rând prin oprimarea voită sau manipularea media în zone de conflict – se menţionează aici Ucraina, Siria, Irak, Sudan şi Teritoriile Palestiniene -, apoi numeroase state impun serioase limitări libertăţii presei în numele unei securităţii naţionale relativ greşit percepute.
Un mare minus în ceea ce priveşte libertatea de exprimare se înregistrează şi la nivelul ţărilor membre ale Uniunii Europene, iar rapoartele RSF dij ultimii ani oferă exemplul Italiei, ţară în care numeroşi jurnalişti au fost ameninţaţi de mafioţi, unii ziarişti au fost ucişi, iar altora li s-au înscenat procese în justiţie. De asemenea, este menţionată situaţia din Bulgaria, în care numeroşi jurnalişti care au investigat infracţiuni de ordin financiar au fost hărţuiţi şi intimidaţi, pe baza unor prevederi legislative abuzive.
În rapoartele RSF se mai arată că în multe din conflictele armate înregistrate pe parcursul anilor trecuţi, a avut loc şi un veritabil război al informaţiilor, astfel că, fără excepţie, părţile aflate în conflict au încercat să suprime sursele independente de informaţie sau să le influenţeze în prezentarea propagandistică a opiniei unei singure părţi.
În ceea ce priveşte pretextul siguranţei naţionale în îngrădirea libertăţii presei, sunt menţionate situaţiile întâlnite în sfera de influenţă a Rusiei, în Kazahstan, Egipt şi în Siria.
Spre exemplu în Rusia, în contextul războiului din estul Ucrainei şi al anexări Crimeei, autorităţile de la Moscova au adoptat o serie de acte normative care interzic în mod făţiş criticile, mai ales ale instituţiilor media, cu referire la probleme sensibile cum sunt încălcarea integrităţii teritoriale.
În Kazahstan a fost adoptată o reglementare care prevede posibilitatea cenzurii pe perioada unor conflicte sociale, act văzut şi ca o măsură de preîntâmpinare a unor proteste de felul celor înregistrate la Kiev cu peste un an în urmă.
Sub „umbrela” securităţii naţionale au fost adoptate legi ce limitează libertatea presei şi în Thailanda sau Egipt – ţară în care numeroşi jurnalişti au fost arestaţi.
În unele ţări s-au înregistrat represalii asupra jurnaliştilor care încercau să reflecteze obiectiv anumite mişcări de protest, atitudinile de intimidare mergând până la suprimarea fizică a gazetarilor. Astfel de situaţii s-au întâlnit în Ucraina, în Turcia, după lovitura de stat eşuată din anul 2016, în cazul altor manifestaţii din Venezuela, Bahrein sau Hong Kong.
Chiar şi în SUA, considerată democraţie veritabilă, au fost înregistrate presiuni şi chiar arestări de scurtă durată ale jurnaliştilor, în cazul atiitudinii poliţiştilor legate de situaţia din localitatea Ferguson, de acum câţiva ani, o acţiune care a încălcat flagrant libertatea de exprimare.
Un puternic motiv de îngrijorare îl reprezintă activitatea din ce în ce mai vizibilă a unor grupări criminale sau teroriste, cum sunt „Statul Islamic” în Siria sau Irak, „Boko Haram” în Nigeria, numeroase grupări islamiste din Libia şi alte state din regiune, dar şi grupări de gherilă din Columbia sau Mexic. Toate acestea este cert că nu agreează în niciun fel libertatea de exprimare şi nu se dau în lături de la atacarea jurnaliştilor, mulţi dintre aceştia sfârşind tragic în încercarea de a respecta libertatea de expresie.
În fine, în clasamentul ţărilor, conform indexului libertăţii presei, Norvegia este considerată ţara în care libertatea de exprimare este cea mai ridicată, pe următoarele locuri situându-se, aproape în fiecare an Olanda şi alte ţări nordice, Suedia, Finlanda şi Danemarca, urmate în „Top 10” de Noua Zeelandă, Costa Rica, Elveţia, Irlanda, etc.
Spre exemplu, România se afla, în 2016, pe locul 49 în acest clasament, în creştere cu trei poziţii faţă de anul precedent, cele mai mai scăderi în acest top fiind înregistrate de Polonia, cu o puternică degradare a libertăţii presei, şi o scădere de 29 de locuri, şi mai ales Tadjikistan şi Brunei, cu scăderi de 34 de locuri.
Cele mai problematice ţări în privinţa libertăţii presei erau, în 2016, Sudan, Vietnam, China, Siria, Turkmenistan, Coreea de Nord şi Eritreea.
Potrivit clasamentului libertaţii presei în lume – ediţia 2018, publicat la 25 aprilie 2018, România ocupă locul 44, urcând două locuri faţă de anul precedent, şi cinci locuri faţă de 2016, clasându-se chiar în faţa Statelor Unite, aflate pe poziţia 45.
Clasamentul anului 2018 este condus de Norvegia, urmată de Suedia – primele două păstrându-şi poziţiile din 2017 -, Olanda, Finlanda şi Elveţia, iar cele mai problematice ţări în privinţa libertăţii presei sunt Sudan (locul 174), Vietnam (175), China (176), Siria (177), Turkmenistan (178), Eritreea (179) şi Coreea de Nord (180).
În ediţia curentă a clasamentului, cea mai vizibilă creştere a libertăţii presei este înregistrată în Gambia (locul 122, în creştere cu 21 de locuri) şi în Coreea de Sud (locul 43, în creştere cu 20 de locuri), iar cea mai mare scădere a libertăţii media este prezentă în Mauritania (locul 72, în scădere cu 17 poziţii) şi Malta (locul 65, în scădere cu 18 locuri), aceasta din urmă fiind, în toamna anului 2017 scena uciderii celei mai cunoscute jurnaliste de investigații, Daphne Caruana Galizia, care a fost omorâtă după explozia unei bombe plasate sub mașina ei. Daphne Caruana Galizia, în vârstă de 53 de ani, a devenit celebră după ce a publicat o serie de articole în care îl acuza de corupţie chiar pe premierul maltez Joseph Muscat.
