Cel mai scump ardei iute din lume este cultivat lângă Timişoara

Cel mai scump ardei iute din lume este cultivat în imediata apropiere a Timișoarei de unul dintre foștii viceprimari ai orașului. Adrian Orza, actual consilier local independent din Timișoara, mare pasionat de agriculturã bio, în special de ardei iuți, crede că a dat lovitura. Timișoreanul a reușit să obţină primele răsaduri de ardei iuți din soiul Aji Charapita, considerat cel mai scump ardei din lume. Conform siteurilor de specialitate, un kilogram de Aji Charapita costă între 11.000 și 25.000 de dolari. “L-am primit de la o cunoștință de peste ocean, o timișoreancă plecată de ceva ani în America și care știe despre pasiunea mea pentru soiuri vechi și ciudate. E prima dată când încerc. Am văzut că au germinat foarte puține, semn că sunt valoroase”, spune Adrian Orza. Ardeii provin din Peru, iar de abia de câţiva ani au început să fie cultivaţi şi în Europa, însă cu mare dificultate, pentru că se adaptează foarte greu la alte condiţii climaterice. Aji Charapita are forma unor boabe de mazăre şi, pe cât este de mic, pe atât este de iute. Acest soi de ardei este foarte căutat de restaurantele de lux care îl preferă sub formă de pudră de boia. “Am înțeles că sunt unii cultivatori în Europa care livrează în restaurante de lux pentru că se caută arome deosebite. Sunt și destul de iuți, dar se pare că au o aromă deosbită”, mai spune Orza. Pe lângã Aji Charapita, Adrian Orza a reușit sã obțină răsaduri și de la un soi de ardei foarte rar. Adrian Orza cultivă în sera sa de la Şag, printre cele mai inedite soiuri de ardei iuţi, şi renumitul Carolina Reaper – ultimul campion mondial în domeniu, cel mai iute ardei din lume pe scara Scoville./gpodea

(RADIO TIMIŞOARA – 4 mai)