Creşterea preţurilor a fost cauzată de factori externi

Creşterea preţurilor din ultimele luni a fost cauzată de factori externi, cum ar fi gazele, energia electrică, petrolul şi nu are legătură cu acţiunea guvernului sau a Băncii Naţionale – este concluzia întâlnirii de ieri dintre preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, premierul Viorica Dăncilă şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. În ceea ce priveşte apropierea unei crize economice, liderul PSD a afirmat că nu există niciun indiciu în acest sens. Potrivit lui Liviu Dragnea, la întâlnire s-a stabilit că este necesară continuarea aplicării unui mix eficient şi echilibrat de politici fiscal-bugetare şi monetare pentru asigurarea încadrării ratei inflaţiei în intervalul programat pentru finele anului 2018. /ovidiu/aionescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 mai