Agenda parlamentară a săptămânii

Problemele din sănătate se află, astăzi, şi în atenţia deputaţilor. Aceştia dezbat moţiunea simplă, prin care opoziţia îi cere demisia ministrului sănătăţii, Sorina Pintea, criticată pentru situaţia sporurilor sau lipsa unor medicamente.
Reporter: Angela Matei – Deputaţii vor dezbate moţiunea simplă, depusă de PNL, la adresa ministrului sănătăţii, Sorina Pintea. Liberalii reproşează acesteia modul în care a gestionat problemele din sistemul de sănătate şi îi cer demisia. Astăzi vor avea loc doar dezbaterile, urmând ca votul să fie dat miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor. Un alt ministru aşteptat la Parlament, săptămâna aceasta, este cel al justiţiei. Tudorel Toader va participa miercuri, în plenul Senatului, la „Ora Guvernului”. Dezbaterea are loc la iniţiativa liberalilor, care au solicitat explicaţii ministrului Tudorel Toader în contextul raportului GRECO privind starea justiţiei din România. Pe agenda parlamentarilor se vor afla şi propunerile de modificare a Codurilor Penal şi de Procedură Penală. Comisia specială va începe, marţi, dezbaterea pe articole, după ce săptămâna trecută cu fost ascultate punctele de vedere exprimate de Ministerul Justiţiei, grupurile parlamentare şi asociaţiile profesionale. În timp de Tudorel Toader a subliniat că modificarea Codurilor Penale în acord cu deciziile Curţii Constituţionale şi cu directivele europene este necesară, opoziţia a reiterat criticile asupra acestei iniţiative, precizând că amendamentele formulate de PSD şi ALDE sunt de natură să favorizeze persoane cu dosare aflate pe rolul instanţelor. La rândul lor, reprezentanţii asociaţiilor profesionale au atras atenţia că trebuie lucrat în mod aplicat, pentru că deciziile în acest sens vor avea consecinţe la nivelul societăţii pentru mulţi ani. Preşedintele Comisiei speciale, Florin Iordache, a dat asigurări că vor fi analizate toate punctele de vedere./eendrefy/denisse

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (7 mai)