Cu ocazia sărbătoririi a 70 de ani de la declararea independenței Statului Israel, Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Asociația Ziariștilor și a Oamenilor de Cultură de Limbă Română (AZOCLR) și Editura Saga, organizează un eveniment dedicat acestui moment aniversar. Evenimentul, în limba română, va avea loc în data de 10 mai, de la ora 14:30, la sediul ICR Tel Aviv (str. Shaul Hamelech nr. 8, etaj 6).
Cu sprijinul ICR Tel Aviv, va participa, din România, Paul Schwartz, președintele Comunității Evreilor din București, care va susține o prelegere cu titlul Israelul văzut din România.
Programul evenimentului:
Cuvânt de deschidere: Martin Salamon (director ICR Tel Aviv)
Invitați: Miriam Regev (Ministrul Culturii și Sportului din Israel), Zvi Herman Berkowitz (Consul onorific al României la Ierusalim), Paul Schwartz (președintele Comunității Evreilor din București), Lia Koenig (actriță, laureată a Premiului de Stat Israel), amb. Colette Avital (director al Organizației Supraviețuitorilor Holocaustului în Israel), Doina Meiseles (vicepreședintele AZOCLR, director și editor al publicațiilor Jurnalul Săptămânii și Expres Magazin Revista mea), Micha Harish (președintele AMIR – Uniunea Evreilor Originari din România), Zeev Schwartz (președintele HOR Israel – Organizația Emigranților din România)
Moderator: Adrian Grauenfels
Prezentarea albumului Israel la 70 de ani, apărut la Editura Saga și îngrijit de Adrian Grauenfels, precum și sesiune de autografe acordate de autorii albumului, prezenți la eveniment
Masă rotundă pe tema „Israel 70 – contribuția originarilor din România la făurirea statului evreu”
Moment muzical – Liana Herman
Prezentarea filmului Israelul la 70 de ani, cu imagini de arhivă
Decernare de diplome din partea AZOCLR și a Editurii Saga persoanelor care s-au evidențiat în dezvoltarea culturală a Israelului modern.
Albumul festiv cu titlul Israel la 70 de ani prezintă realizările, visurile și starea de spirit a emigranților din România, contribuția lor la consolidarea statului israelian. S-au angajat la proiect scriitori, artiști, fotografi, ziariști. Albumul prezintă amintiri, documente inedite, saluturile unor personalități de seamă, precum și omagierea memoriei celor decedați, care au lăsat o puternică amprentă în viața culturală și politică a noului stat. Comunitatea românească sosită după Holocaust și prigoanele antisemite din Europa a participat intens la dezvoltarea țării, integrându-se în mai toate ramurile de activitate: cultură, economie, științe și arte.
Albumul Israel la 70 de ani subliniază meritele incontestabile ale comunității de limbă română în viața Israelului modern.