Peste 300 de invitați la petrecerea organizată de Ambasada României în Portugalia și TVR pentru reprezentanții noștri la Eurovision
• La eveniment au participat ambasadori, șefi ai institutelor culturale, diplomați, reprezentanți ai Primăriei Lisabona, jurnaliști și numeroși membri ai comunității românești din Portugalia
• The Humans au impresionat audiența cu un recital live
• Imagini de la eveniment, dar și de la petrecerea delegației Israelului vor fi difuzate în exclusivitate în emisiunea Drumul spre Lisabona
Eleganţă, un moment artistic special şi discursuri emoţionante – sunt cuvintele de ordine pentru evenimentul organizat sâmbătă, de Ambasada României în Portugalia și Televiziunea Română, cu sprijinul Institutului Cultural Român din Lisabona.
Petrecerea a avut loc în grădina impunătoare a sediului reprezentanței diplomatice, unde invitații au avut ocazia să-i cunoască pe membrii trupei The Humans, reprezentanții noștri la Eurovision.
„Vă urez bun venit – Acasă la Ambasada României de la Lisabona -, unde suntem onorați să petrecem alături de trupa The Humans și prieteni ai României din peste 18 țări. ”, a declarat Excelența Sa Doamna Ioana Bivolaru, ambasadorul României în Portugalia, în deschiderea evenimentului.
„Doresc să mulțumesc, în numele întregii delegații, doamnei Ambasador și Institutului Cultural Român din Lisabona pentru sprijinul oferit în organizarea acestei minunate seri. Suntem bucuroși să avem atât de multe personalități marcante alături de noi înainte de startul Eurovision, un motiv în plus să pornim cu încredere în marea competiție”, a mărturisit Iuliana Marciuc, șefa delegației României.
La petrecere au fost prezenți ambasadori, șefi ai institutelor culturale, diplomați, reprezentanți ai Primăriei Lisabona, jurnaliști, numeroși membri ai comunității românești din Portugalia și membri ai delegațiilor din Moldova, Grecia, San Marino, Malta, Polonia, Ungaria, Georgia, Serbia, Muntenegru și Azerbaidjan, alături de care trupa The Humans a realizat scurte materiale video de promovare.
Momentul principal al serii a fost dat de recitalul The Humans. Pe o scenă amplasată în grădina ambasadei, artiștii au interpretat piese precum „Copacul, „Mai frumoasă”, „I got this feeling”, „Adventure of the lifetime” și „Goodbye”.
La final, artiștii au oferit autografe și au făcut fotografii cu invitații.
„Ne-a bucurat prezența la eveniment a marelui artist român contemporan Tudor Banuș și a surorilor Buescu”, a declarat ambasadorul României în Portugalia, la finalul serii.
Despre reprezentanții noștri la Eurovision, doamna Ioana Bivolaru a mărturisit că „The Humans au impresionat nu doar prin frumusețe și talent ci și prin mesajul de speranță, apelul la comunicare și umanitate într-o lume tot mai grăbită, indiferentă și depersonalizată”.
Tot sâmbătă, reprezentantii Romaniei au cântat la petrecerea organizată de Israel la Euroclub, de la ora 22.30, unde au electrizat audiența interpretând hitul „Goodbye”, dar și „Euforia”, piesa câștigătoare la ediția din Azerbaidjan a Eurovision.
Imagini de la evenimentul organizat la Ambasada României, dar și de la petrecerea delegației Israelului vor fi difuzate în exclusivitate în emisiunea Drumul spre Lisabona, ce urmăreşte pas cu pas reprezentanții României în capitala Portugaliei. Programul este difuzat atât la TVR 1, TVR HD şi TVR Internaţional, de luni până duminică, de la ora 20.50 (în zilele de concurs, de la 21.30), cât şi online, pe TVR+ şi pe canalul oficial de YouTube al TVR.
Totodată, Ştirile TVR vor difuza, în exclusivitate, reportaje şi transmisiuni live din Lisabona.
Pe 10 mai, România trece prin emoţiile semifinalei Eurovision
Ca să meargă în etapa finală, trupa The Humans are nevoie de voturile românilor din străinătate, care vor conta în proporţie de 50%. Restul de 50% este decizia juriului.
Trupa The Humans va cânta în a doua semifinală a concursului Eurovision, pe 10 mai. Marea Finală va avea loc două zile mai târziu, pe 12 mai.
Televiziunea Română va transmite în direct şi în exclusivitate spectacolele Eurovision 2018 de la Lisabona, pe TVR 1, TVR HD şi TVR+, începând cu prima semifinală din data de 8 mai, de la ora 22.00.
Cea de-a doua semifinală, în care vor concura şi reprezentanţii României, The Humans, cu melodia Goodbye, va avea loc joi, 10 mai, iar spectacolul va fi transmis în direct pe TVR 1, TVR HD şi TVR+, de la ora 22.00.
Finala Eurovision 2018 va avea loc sâmbătă, 12 mai, iar telespectatorii români o vor putea urmări în direct pe TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi TVR+, începând cu ora 22.00.