200 de locuri disponibile în Programul Oficial de Internship al Guvernului României

Studenţii şi tinerii absolvenţi pot aplica pentru cele 200 de locuri disponibile în guvern, ministere, instituţii şi autorităţi publice, în cadrul Programului Oficial de Internship al Guvernului României. Ajuns la cea de-a IV-a ediţie, programul se va derula în perioada 16 iulie – 14 septembrie, timp în care stagiarii vor beneficia de o bursa lunară de 1.000 de lei. La final, ei vor primi un certificat din partea Guvernului României şi, la cerere, o scrisoare de recomandare. Programul este destinat tinerilor români până în 25 de ani la începerea stagiului, studenţi sau absolvenţi ai unei universităţi din România ori din afara ţării. Înscrierile se fac online, până luni, iar formularul de înscriere este disponibil la adresa internship.gov.ro./csimion/menescu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 mai)