După acapararea puterii, comuniştii au acordat o mare atenţie tineretului şi au încercat prin toate mijloacele să-l atragă de partea lor. Pe lângă propaganda deschisă, comuniştii au înfiinţat şi organizaţii conduse mai mult sau mai puţin discret de ei. Astfel, a fost înfiinţată Organizaţia Tineretului Progresist (1945) care promitea promovarea intereselor generale ale tineretului, făcând doar referiri nesemnificative la principiile comuniste. Apoi, în august 1946, a fost înfiinţată Federaţia Naţională a Tineretului Democrat din România, după modelul Federaţiei Mondiale a Tineretului Democrat, iar în februarie 1948 s-a format Uniunea Tineretului Muncitoresc (UTM). Pentru instruirea tinerelor cadre, Uniunea Tineretului Muncitoresc a avut la dispoziţie din 1949 Şcoala „Filimon Sârbu” cu circa o sută de absolvenţi anual. În acelaşi timp, mii de activişti au frecventat anual cursuri scurte (două – trei luni) ţinute de şcolile de partid. În 1958 Şcoala „Filimon Sârbu” a fost desfiinţată, instruirea tinerelor cadre fiind preluată de Academia „Ştefan Gheorghiu”. Astfel, în fiecare localitate erau activişti care controlau activităţile tinerilor. Activiştii de partid erau instruiţi să-şi disimuleze activitatea politică în spatele unor acţiuni culturale, sportive sau sindicale. Au fost organizate tabere, festivaluri ale tinerilor, turnee prin ţară cu brigăzile artistice. Au fost încurajate acele spectacole în care erau lăudaţi fruntaşii şi, desigur, criticaţi codaşii. În mod firesc, Uniunea Tineretului Muncitoresc a acordat o mare atentie studenţilor. Ei reprezentau intelectualitatea şi viitorii specialişti ai ţării. La început activităţile cultural-artistice şi distractive ale studenţilor s-au desfăşurat în spaţii modeste asigurate de institutele de învăţământ superior. În anul 1956, conducerea partidului a aprobat crearea de asociaţii studenţeşti şi înfiinţarea în toate centrele universitare a Caselor de Cultură Studenţeşti. Acestea aveau ansamblu folcloric, formaţii de teatru, de muzică usoară, de dans modern, cerc foto, cursuri de istoria artei şi cenaclul literar. Casa de Cultură a Studenţilor a reprezentat un spaţiu organizat de petrecere a timpului liber. Unul dintre tinerii care s-au implicat activ în organizarea studenţilor la începutul anilor ’50 a fost Ştefan Bîrlea – pe atunci student la Institutul Politehnic Bucureşti.
Prin 1952 – 1953, UTM-ul a început să organizeze spectacole în Bucureşti. S-au construit case de cultură ale tineretului. În fiecare săptămână era aşa numita “Joie a tineretului”. În Joile tineretului se organizau spectacole în toată Capitala. Veneau tinerii de la [Fabrica] Autobuzul cu o formaţie nemaipomenită de dansuri. Orchestre, fanfare. TAPL – Trustul de Alimentaţie Publică Locală ne aducea mai ieftin mici şi bere. Deci aceste acţiuni au început prin ’52 – ’53 şi după Festivalul Tineretului [1953] s-au amplificat mult. Cu ajutorul armatei se făceau focuri bengale. Era o viaţa intensă pentru tineret, stimulată teribil de Gheorghiu Dej, care s-a mai estompat după venirea lui Ceauşescu. Acest fenomen s-a simţit în toate centrele universitare. La Bucureşti aveam Casa studenţilor „Grigore Preotasa”. În afara de asta mai erau şasa case ale tineretului pe sectoare. Era una lângă Politehnica nouă. Acolo a fost construită. Mi se pare că mai este şi acuma. Era una pe la [Uzina] 23 August, una prin Parcul Libertăţii [azi Parcul Carol], alta în „Parcul Înfrăţirea între popoare” [azi Parcul Bazilescu] … Am luat casa lui Malaxa de pe Bulevardul Aviatorilor şi am transformat-o în Casa Tineretului.
Tot în aceeaşi perioadă s-au constituit pe institute, prin UTM [Uniunea Tineretului Muncitor], cu sprijinul sindicatelor, diferse formaţii artistice. La institute. Nu la facultăţi. Institutul cuprindea un grup de facultăţi. La Politehnică, la Universitate. Şi aceste formaţii artistice au început să facă turnee în ţară. Primul turneu a fost făcut de Politehnica din Timişoara. S-au adresat UTM-ului de la noi: „Ne creeaţi condiţii de cazare mai bună în căminele studenţeşti”. Şi a doua cerere: „Pentru că pe noi ne costă tramvaiul, transportul, mâncarea, vrem să ne ajutati să vindem biletele.” Preţul biletelor era simbolic… ca pentru studenţi. Mai mult decât atât, am organizat ca nişte bilete să le dăm gratuit la studenţii fruntaşi la învăţătură, cumpărate prin sindicate. Asta era în 1953. Înaintea Festivalului tineretului sau imediat după aceea. În orice caz, în perioada de vacanţă. Şi ţiu minte că eu m-am ocupat de ei. Spectacolul s-a numit “Undeva în Institutul Politehnic Timişoara”. Şi a cuprins programe muzicale, piese, scheciuri, dansuri, un număr de balet. Fel de fel de lucruri din astea…foarte frumos. Şi colegii din Timişoara au dat vreo patru – cinci spectacole pentru Centrul Universitar [Bucureşti]. Am vorbit cu colegii de la Universitate şi am primit Sala 303 – unde fusese manejul regal. Acolo s-a amenajat o scenă. Organizator a fost Uniunea Tineretului Muncitor.
După aceea am făcut un spectacol şi noi UTC-ul de la Politehnică din Bucureşti. Şi am făcut şi noi un contra spectacol tot aşa „Undeva în Institutul Politehnic Bucureşti”. Şi anul următor ne-am dus la Timişoara să ne vadă colegii de acolo. Tot aşa, pe bilete, pe bani. Ne-au organizat timişorenii foarte, foarte bine. Ne-au rămas bani de mâncare, de câte ceva… Ţin minte că aveam nişte fete la grupa de chimie care au făcut un număr de balet. Şi era un coleg care avea talent la public… Bobică Militaru se numea …bancuri, scheciuri de genul ăsta …. a susţinut o parte importantă din spectacol. Am avut şi un număr de dansuri populare. În total am fost vreo cincizeci de persoane. Cu trenul ne-am dus şi am stat la Timişoara vreo patru zile. A fost foarte plăcut.
În 1956, a luat fiinţă Casa studenţilor din Bucureşti. În acelaşi an au fost înfiinţate centre culturale în fiecare centru universitar. Au fost înfiinţate formaţii de dansuri, de muzică populară…. S-au organizat cinemateci unde erau difuzate filme. Noi, studenţii eram obligaţi să ne ducem la spectacole cu formaţiile muncitorilor. Cum şi ei veneau la noi. Ei povesteau despre activitatea lor, noi despre activitatea noastră. Ne duceau când erau chermeze la 23 August şi dădeam spectacole la întreprinderi. Cântecul „Studentul de pe bulevard” : „Îl cunoaşteţi, nu se poate, spinten ca un leopard,/ Ultimul la facultate, cel dintâi pe bulevard./ O cravată fistichie, şi o haină de …Sing Sing/ Talpa şapte centimetrii, pus aceea din obraz” s-a bucurat de succes. Îl cereau mereu. Şi-l cântau ăştia [formaţiile muncitoreşti]. Noi eram prezenţi şi ne supăram foc. Le spuneam: “Nu mai cântaţi în faţa lor [a muncitorilor]. Noi suntem alţii. Cântaţi şi voi Marinică zis Codaşul sau Ilenuţa tractorista”.
Apoi, în toamna anului 1956 s-a înfiinţat Uniunea Asociaţiilor Studenţilor. Mai întâi s-a înfiinţat un Comitet de organizare. Preşedintele acestui Comitet de organizare a fost Ion Iliescu. În Comitetul de organizare au fost cuprinşi reprezentanţi din fiecare centru universitar şi de la fiecare institut de îvăţământ superior. Erau cadre de bază ale UTM-ului pentru că se mergea pe ideea că UTM –ul îndrumă asociaţiile [studenţeşti]. Aşa se face că foşti activişti ai UTM-ului la diverse nivele au devenit şi cadrele Asociaţiei Studenţilor.
[Arhiva de Istorie Orală – Radio România. Interviu realizat de Octavian Silivestru, 2002]
