Preşedintele Klaus Iohannis a cerut demisia premierului Viorica Dăncilă

Preşedintele Klaus Iohannis a cerut, ieri, demisia premierului Viorica Dăncilă, pe motiv că evoluţia finanţelor publice pe primul trimestru al acestui an este total nesatisfăcătoare. Şeful statului a susţinut că guvernarea PSD a neglijat investiţii importante şi că nu reuşeşte să transforme creşterea economică într-o creştere a veniturilor. În replică, liderul PSD, Liviu Dragnea, a afirmat că declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis sunt de natură politică şi în contradicţie cu prerogativele constituţionale. El a subliniat că evoluţia economiei este pozitivă, România fiind chiar pe primul loc în Uniunea Europeană la creşterea economică./rpatulea/fcostea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 mai