Manifestări dedicate zilei de 9 mai

România sărbătoreşte astăzi Ziua Independenţei de Stat, Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial şi Ziua Europei. În municipiile reşedinţă de judeţ şi în localităţile în care sunt dislocate unităţi militare şi există monumente dedicate au avut loc ceremonii de depuneri de coroane de flori. O slujbă religioasă a avut loc şi în capitală, la Monumentul Eroilor Patriei din Al Doilea Război Mondial, de pe esplanada Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”. De Ziua Europei, premierul Viorica Dăncilă a transmis un mesaj în care a afirmat că Uniunea Europeană deţine un rol esenţial în promovarea şi menţinerea păcii, a stabilităţii şi a prosperităţii la nivelul întregului continent. În mai puţin de o oră, de Ziua Europei, la Palatul Cotroceni va avea loc o recepţie, la care au fost invitate peste 700 de persoane. Preşedintele Klaus Iohannis va susţine un discurs pe care postul nostru de radio intenţionează să îl transmită în direct.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 mai