Aşa cum v-am informat, Statele Unite ale Americii se retrag din acordul nuclear cu Iranul. Anunţul preşedintelui Donald Trump reprezintă nu doar reevaluarea actului încheiat cu Iranul sub egida ONU în 2015, dar în acelaşi timp se naște o nouă divergenţă între poziţia americană şi cea europeană.
„Declar că Statele Unite se va retrage din acordul nuclear iranian” – a informat ieri seară preşedintele Statelor Unite ale Americii. Israel a salutat această decizie, însă Franţa a calificat-o drept una regretabilă. În opinia lui Donald Trump acest acord nu împiedică, ci mai mult ajută „regimul din Teheran” să-şi dezvolte arma nucleară iraniană. Acesta are convingerea că acordul „are o structură putredă”, de aceea este ineficientă. În această situaţie Statele Unite sunt obligate să ia măsuri, pentru că „ştim exact ce se va întâmpla, dacă nu facem nimic” – a spus preşedintele american.
Trump a explicat că în anul 2015, când s-a încheiat acordul între Iran pe de o parte şi membrii Consiliului de Securitate al ONU Statele Unite, Rusia, China, Franţa şi Germania pe de altă parte, ipoteza de fond a administraţiei Obama a fost că Iranul vrea un program nuclear cu scop paşnic, dar între timp s-a dovedit că „şi asta a fost o mare minciună”. Preşedintele a făcut trimitere la discuţia pe care a purtat-o cu prim-ministrul izraelian, Beniamin Netanyahu, care i-a spus că există zeci de mii de documente care dovedesc faptul că Teheranul continuă dezvoltarea armei nucleare şi după ce a încheiat acordul cu marile puteri ale lumii. Un alt argument rostit de Donald Trump a fost acela că în ultimii ani Iran a continuat să atace Statele Unite şi și-a crescut propria influenţă în regiunea Orientului Apropiat. După discursul său, preşedintele american a semnat memorandumul prin care a reinstituit sancţiunile împotriva Iranului.
Imediat după anunţul făcut de Casa Albă, premierul israelian Netanyahu a declarat că apreciază foarte mult poziţia SUA. În schimb preşedintele Franţei, Emmanuel Macron a afirmat că este regretabil ca Statele Unite se retrage dintr-un acord prin care Iranul a renunţat la programul său nuclear în schimbul ridicării sancţiunilor economice, dar a adăugat că nu este totul pierdut. „Vom lucra pentru a încheia o înţelegere mai amplă” – a spus politicianul, care a vorbit şi în numele Germaniei.
Preşedintele iranian, Hassan Rouhani nu a fost surprins de anunţul lui Donald Trump. Acesta a declarat în urmă cu două zile – potrivit Reuters – că americanii „vor regreta mai mult ca oricând în istorie, dacă abandonează acordul nuclear”. Acum, în discursul său transmis de televiziunea de stat Rouhani, a arătat că economia Iranului poate supravieţui noilor sancţiuni americane, iar armata ţării sale nu se teme de un eventual atac american. Preşedintele Iranului a subliniat însă că, chiar şi după retragerea din acord a Statelor Unite, deocamdată statul Iran va respecta acordul şi este dispus să-și continue munca împreună cu celelalte puteri semnatare. Totodată, se poate reîncepe îmbogăţirea uraniului, activitate care a fost limitată odată cu semnarea acordului din anul 2015. A adăugat însă că, vor mai aştepta câteva săptămâni pană la luarea aceastei decizii, răstimp în care vor negocia cu celelate părţi contractante din acord.
După cum se poate observa, şi în această privință există o divergenţă de păreri marcantă între poziţia americană şi cea europeană, reprezentată în primul rând de Emmanuel Macron. Dacă ne gândim că preşedintele Franţei cu ocazia recentei sale vizitei în Statele Unite a simţit necesar să sublinieze importanţa acordului cu Iran, asta înseamnă că din punctul de vedere al Europei nu este de dorit ca după conflictul sirian să izbucnească un nou conflict în Orientul Apropiat, fapt care ar putea să ameninţe Europa cu un nou val de refugiaţi.
Statele Unite sunt neliniştite pentru această pierdere de teren în regiune în defavoarea Rusiei. Este de notorietate faptul că Turcia, chiar dacă este membru în NATO, este din ce în ce mai puţin loială Statelor Unite şi din ce în ce mai apropiată Rusiei. Trebuie să ne amintim că la data 5 aprilie la Ankara, s-au întâlnit preşedintele rus Vladimir Putin, preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan şi preşedintele iranian, Hassan Rouhani. În aceste condiţii, Statele Unite speră ca prin îngenunchierea Iranului să poată opri expansiunea influenţei ruse.
Székely Ervin, Rador