Nivelul de trai al românilor a crescut constant după aderarea ţării la UE în urmă cu 11 ani, spune şefa reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, Angela Cristea. Ea adaugă însă că România trebuie să depună în continuare eforturi pentru ridicarea MCV din domeniul justiţiei. Într-o declaraţie pentru RRA de Ziua Europei, Angela Cristea a vorbit şi despre aderarea la Spaţiul Schengen de liberă circulaţie şi la Zona Euro, alte două dosare rămase nerezolvate.
Angela Cristea: „România a intrat în linie dreaptă, este pe sprintul de final până la închiderea acestui MCV, dar, sigur, contează foarte mult să continue progresele pe care le-a înregistrat în anii anteriori şi să nu se oprească. Un alt dosar care nu este închis este dosarul aderării la Zona Schengen. Aici România îndeplineşte toate condiţiile, este vorba de o decizie politică, deci, dacă vreţi, efortul pe care are nevoie să îl facă România este mai degrabă unul diplomatic. Şi al treilea dosar încă nefinalizat este cel al aderării la Zona Euro. Este şi dosarul cel mai complex şi salutăm desigur decizia României de a avea o dată ţintă pentru aderare, 2024”.
Potrivit RRA, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, Angela Cristea, a mai precizat că executivul comunitar este hotărât să sprijine România, inclusiv cu fonduri europene în demersul pe care trebuie să-l facă până în 2024, data stabilită pentru aderarea la Zona Euro./apuscasu/menescu
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 mai)