Preşedintele partidului Forza Italia, Silvio Berlusconi a deblocat ieri seară calea spre alcătuirea unui guvern de coaliţie. Forza Italia face parte dintr-o coaliție care cuprinde 4 partide de dreapta (alături de Liga Nordului, Fratelli d’Italia – Centrodesta Nationale şi Noi con l’Italia) care a câştigat alegerile din luna martie, dar nu a putut să-și formeze singură guvernul. Pentru a obţine majoritatea parlamentară ar fi trebuit să se alieze cu formaţiunea populistă 5 Stele (M5S). Aceasta din urmă însă nu a acceptat sub nicio formă includerea lui Berlusconi şi a partidului său în noul cabinet. Astfel, s-a creat un blocaj politic care durează de nouă săptămâni, iar preşedintele Sergio Mattarella a propus formarea unui guvern de tehnocraţi. Anunţul de ieri al lui Berlusconi, potrivit căruia nu mai doreşte să facă parte din viitorul guvern format din Coaliţia de Dreapta şi 5 Stele şi va trece în opoziţie, a făcut posibilă încheierea unei perioade de incertitudine permițând formarea guvernului în doar câteva zile.
Prin această mișcare Silvio Berlusconi nu a făcut un sacrificiu foarte mare, întrucât acesta oricum nu putea să fie prim-ministru, având în vedere că a fost condamnat pentru evaziune fiscală. M5S, care a obţinut cele mai multe voturi la alegerile din 4 martie a susţinut de mai multe ori, că este pregătită să formeze guvernul cu Liga Nordului, condusă de Matteo Salvini, dar exclude orice colaborare cu Berlusconi şi cu partidul său. Salvini a refuzat dintotdeauna această ofertă, spunând că fără acordul lui Berlusconi nu va începe negocierile pentru formarea guvernului. Preşedintele Sergio Mattarela a forţat oarecum partidele de dreapta să ajungă la un compromis atunci când luni– după cinci runde nereuşite de consultări – a declarat că va numi un guvern de tehnocraţi care să conducă ţara până în luna decembrie a acestui an. Preşedintele ar fi trebuit să-i nominalizeze ieri pe membrii cabinetului, dar Coaliţia de Dreapta şi M5S au cerut o amânare pentru a realiza coaliţia de guvernare.
Cel mai interesant partid al noii coaliţii este, fără doar şi poate, M5S. Acest partid a fost iniţial un partid populist, de orientare stânga şi a fost fondat în anul 2009 de Bebbe Grillo, un umorist, care spunea lucrurilor pe nume. În anul 2010 a participat pentru prima dată la alegeri, iar în anul 2013 a obţinut deja 25,5% din sufragii, devenind cel mai mare partid din Italia. În anul 2016 M5S a obţinut şi funcţia de primar general al Romei. Dintr-un partid de protest, anti-elitist M5S a devenit o forţă determinantă a politicii italiene. După ce Luigi di Maio a devenit anul trecut preşedintele partidului, acesta a încercat să mai nuanţeze linia politică a M5S, apropiind-o mai mult de centrul eşichierului politic. Astfel, M5S a abandonat discursul radical antieuropean, iar după câştigarea alegerilor, Luigi di Maio s-a grăbit să-i liniştească pe oamenii de afaceri că nu intenționează să scoată Italia din Uniunea Europeană şi nici din zona euro. Potrivit opiniei experţilor, secretul succesului obținut de M5S în alegeri nu a fost antieuropeanismul, ci promisiunea venitului minim garantat.
De asemenea și Liga Nordului a adoptat o conduită mai moderată în urma rezultatelor bune obţinute în alegeri. Preşedintele partidului, Matteo Salvini a renunţat şi acesta la ieşirea din UE şi din zona euro. Aceasta ne demonstrează că prioritatea partidului în viitor nu va fi politica faţă de UE, ci introducerea impozitului unic de 15%, precum şi reformele învăţământului, a justiţiei şi a sistemului de pensii.
Singura chestiune rămasă încă nesoluţionată este aceea că, în noul guvern, alături de reprezentanţii M5S vor fi prezente și toate partidele din Coaliţia de Dreapta (cu excepţia bineînţeles a Forzei Italia), sau doar Liga Nordului şi M5S vor forma guvernul şi celelalte partide de dreapta vor acorda sprijin parlamentar, aşa cum a propus mai de mult Matteo Salvini?
Székely Ervin, Rador – 10 mai