Premierul Viorica Dancilă a fost primită astăzi la Vatican în audienţă privată de Papa Francisc. Şeful Executivului de la Bucureşti i-a mulţumit Suveranului Pontif pentru atenţia acordată constant relaţiilor cu România şi şi-a exprimat speranţa că Sfântul Părinte va vizita ţara noastră. A fost discutată şi dorinţa de a se spori prezenţa românească la Vatican, printr-o serie de manifestari culturale, academice şi religioase, având în vedere că în acest an este marcat Centenarul creării statului român modern. Premierul Dăncilă a pledat şi pentru aprofundarea relaţiilor bilaterale, în condiţiile în care ţara noastră va prelua de la 1 ianuarie preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.
Potrivit unui comunicat al executivului, Viorica Dancilă s-a întâlnit şi cu Cardinalul Pietro Parolin, Secretar de Stat al Papei Francisc. Cu această ocazie, premierul şi-a exprimat aprecierea pentru susţinerea de către Biserica Catolică a comunităţilor româneşti din diaspora./atataru
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 mai)