România va continua să traverseze o perioadă economică favorabilă până în 2021, anul în care ar putea să adere la zona euro

România va continua să traverseze o perioadă economică favorabilă până în 2021, anul în care ar putea să adere la zona euro. Potrivit estimărilor din ultima ediţie a programului de convergenţă, publicat ieri de Ministerul de Finanţe, ritmul mediu anual al creşterii economice va fi de 5,5%. Guvernul se angajează să menţină această tendinţă prin susţinerea investiţiilor publice, printr-o politică fiscală previzibilă şi prin creşteri salariale care să favorizeze consumul intern.
Reporter: Mihaela Mihai – Conform raportului întocmit de Ministerul de Finanţe, creşterea economică ar urma să fie în acest an de 6,1%, bazată exclusiv pe cererea internă, iar anul viitor de 5,7%. Progresul economiei pe termen mediu va crea condiţii şi pentru îmbunătăţirea situaţiei de pe piaţa muncii, în special în ceea ce priveşte numărul de salariaţi. În consecinţă, rata şomajului se va diminua treptat, de la 4,9% în 2017 la 4,4% în 2021. Rata medie anuală a inflaţiei este estimată pentru acest an la 4,3%, urmând ca până în 2021 să se reducă până la 2,5%. Este analizat şi scenariul unei deprecieri a monedei naţionale cu 10% faţă de euro, lucru care ar duce – arată documentul – la o creştere a ponderii datoriei guvernamentale de până la 1,4% din PIB în 2021. Programul de convergenţă trece în revistă şi schimburile comerciale, iar pentru intervalul 2018-2021 sunt estimate creşteri medii anuale ale exporturilor de bunuri de 8,6%. Importurile vor avea însă o rată medie anuală de creştere mai mare de 9,1%Riscurile care pot afecta economia şi implicit obiectivul de creştere economică sunt în principal de natură externă, mai arată documentul, care punctează că economia românească, parte a celei europene, depinde de contextul economic internaţional şi în special de creşterea economică din principalele ţări partenere din punct de vedere comercial.
Realizator: În ultimul raport privind perspectivele economiei mondiale, şi FMI a îmbunătăţit estimările privind creşterea Produsului Intern Brut al României în 2018, până la 5,1 procente. Pentru anii următori, însă, Fondul Monetar Internaţional apreciază că ritmul de creştere economică va avea o tendinţă de reducere./denisse

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (12 mai)