Delegaţii partidului de opoziţie Jobbik din Ungaria şi-au ales, sâmbătă, la Budapesta, o nouă conducere formată dintr-un preşedinte, un preşedinte executiv şi şase vicepreşedinţi. La finalul congresului, Péter Jakab, purtătorul de cuvânt al formaţiunii, a declarat că noul lider al Jobbik a fost ales Tamás Sneider, iar preşedintele executiv va fi Márton Gyöngyösi. Primul a primit votul a 54% dintre delegaţi, iar al doilea 82,7%. Celălalt candidat la şefia Jobbik a fost László Toroczkai. Vicepreşedinţi – care vor avea un mandat de doi ani – au fost aleşi Tibor Bana, János Stummer, Lorántné Hegedűs, Dániel Z. Kárpát, István Apáti şi János Volner. Congresul l-a reales pe Gábor Szabó în funcţia de preşedinte al comitetului executiv naţional. Tamás Sneider, noul preşedinte al Jobbik, şi-a propus ca formaţiunea să fie un partid popular sensibil la probleme sociale. Domnia sa a declarat că vor lupta pentru rezolvarea nedreptăţilor din sânul societăţii. Tamás Sneider a subliniat că Jobbik nu va părăsi direcţia ideologică populară, iar în opinia sa noul prezidiu ales este format din personalităţi colorate şi “poate nu a fost niciodată aşa de bun”. Tamás Sneider a enumerat între sarcinile sale, formularea de strategii, pregătirea pentru alegerile europarlamentare şi cele locale. Preşedintele Jobbik a menţionat de asemenea că, în calitate de cel mai mare partid de opoziţie, formaţiunea trebuie să se consolideze până în 2022. Gábor Vona, fostul preşedinte al Jobbik, a demisionat din funcţia de partid în urma rezultatelor alegerilor parlamentare din Ungaria, din 8 aprilie. Gábor Vona anunţase încă din timpul campaniei electorale că, dacă partidul său – care a obţinut 20% din sufragii – nu va câştiga alegerile, îşi va depune mandatul./lendrefy/gpodea
(MTI – 13 mai)