Prim-ministrul Viorica Dăncilă, în vizită la Sfântul Scaun, a avut o convorbire telefonică cu Preasfinţitul Siluan, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, aflat în vizită la Paris, pentru a participa la Congresul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale. Şeful Guvernului de la Bucureşti a evidenţiat aspecte legate de vizita la Sfântul Scaun şi primirea de către Sanctitatea Sa Papa Francisc şi a subliniat nivelul excelent al relaţiilor bilaterale atât la nivel politic, cât şi în domeniul cultural şi educaţional, se arată într-un comunicat al executivului. Premierul Dăncilă şi-a exprimat aprecierea pentru susţinerea de către Biserica Ortodoxă a comunităţilor româneşti din diaspora, în special din Republica Italiană şi a vorbit despre importanţa lăcaşurilor de cult în viaţa românilor care trăiesc în afara graniţelor ţării. De asemenea, prim-ministrul a subliniat atenţia acordată de statul român respectării drepturilor comunităţii româneşti, rolul cultelor religioase în păstrarea identităţii spirituale şi lingvistice./cpodea/gpodea
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 mai)